Românul de 18 ani care face cinste țării noastre. Este un geniu al informaticii
Un român reuşeşte, la numai 18 ani, să facă cunoscut numele ţării sale în toată lumea. Este olimpic internaţional la informatică şi naţional la fizică. A câştigat mai multe medalii de aur, iar anul acesta a reuşit să urce din nou pe podium şi să învingă cei mai buni 45 de tineri la care au participat la Olimpiada Europei Centrale. Acum se pregăteşte să cucerească Italia.
Vlad are 18 ani şi, în clasa a 12-a este olimpic internaţional la fizică şi infrormatică. Vlad studiază încă din clasa a II-a limbaje de programare.
În clasa a treia mi s-a spus că aş putea încerca să particip la olimpiada de informatică. Deoarece nu exista olimpiadă pentru ciclul primar, a trebuit să concurez cu elevii de clasa a 5-a. Am trecut de sector, de municipiu iar la naţională am obţinut 270 de puncte din 300 şi am obţinut o menţiune", povesteşte Vlad Gavrilă.
La 12 ani, Vlad a fost recrutat să facă parte din elita informaticii din România. Era în clasa a VI-a când a primit invitaţia de a studia la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti
La mai puţin de 14 ani, Alexandru Vlad Gavrilă a câştigat medalia de argint la Second Junior Balkan Olympiad in Informatics, din Bulgaria. Pe 23 septembrie Vlad va pleca în Italia pentru a participa la Olimpiada Internaţională de Informatică.
" <Dumitru Prunariu, la 60 de ani: Aproape ca nu am simtit trecerea anilor >
Dumitru Prunariu, presedintele Consiliului Stiintific al Agentiei Spatiale Romane si unicul roman care a efectuat un zbor in spatiul cosmic, membru de onoare al Academiei Romane, implineste joi 60 de ani. Intr-o declaratie acordata Agerpres, el spune ca aproape nu a simtit trecerea timpului.
"'Pentru ca a venit o serie intreaga de varste, care se numesc importante, as spune chiar in ultimele doua decenii, si cu atatea probleme, treburi, activitati interne si internationale, aproape ca n-am simtit trecerea anilor. Pur si simplu constat ca varstele vin si trec", a afirmat, miercuri, cosmonautul, pentru care important este sa mai fie 'suficient de verde' pentru a face fata activitatilor pe care le desfasoara.
Prunariu spune ca isi onoreaza obligatiile pe plan international, care sunt legate si de pozitia sa interna, ca presedinte al Consiliului Stiintific al Agentiei Spatiale Romane, dar si ca reprezentant al Romaniei in Comitetul de relatii internationale al Agentiei Spatiale Europene, organism in care tara noastra este, de la inceputul acestui an, membru cu drepturi depline.
In acelasi timp, cosmonautul roman isi desfasoara activitatea intr-un grup de experti guvernamentali, organizat pentru a elabora un studiu impreuna cu 14 specialisti din alte state privind masurile de transparenta si crestere a increderii intre tari in domeniul activitatii spatiale. Dumitru Prunariu este implicat direct si in activitatea Asociatiei Exploratorilor Spatiului Cosmic, unica asociatie profesionala, neguvernamentala, educationala a tuturor astronautilor si cosmonautilor din lume, al carei presedinte, pentru trei ani, a fost ales anul trecut.
"Acum lucrez intens pentru definitivarea detaliilor legate de organizarea congresului nostru anual, planetar, cum ii spunem, din Arabia Saudita", a spus Prunariu, adaugand ca pentru anul viitor exista o promisiune ferma din partea Germaniei ca va organiza reuniunea.
Ca membru al Academiei Internationale de Astronautica, cosmonautul roman va participa, duminica, la Neapole (Italia), la Congresul international de astronautica."
"Elevii români au luat trei medalii de aur şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică
Elevii români au câştigat trei medalii de aur şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică desfăşurată la Milano (Italia), a anunţat, sâmbătă, la Craiova, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţinând că a fost informată despre acest lucru printr-un mesaj pe telefon.
"Vă dau o veste bună, pe care am primit-o printr-un sms: la Olimpiada de Informatică, la care au participat elevii români, la olimpiada internaţională, au luat trei medalii de aur şi una de bronz, iar România s-a clasat prima în acest concurs. Este absolut extraordinar, nu pot decât să le mulţumesc profesorilor care i-au pregătit pe elevi, să îi asigur de tot respectul meu, de toată consideraţia mea şi în acelaşi timp, cred că nu numai Ministerul Învâţământului, cred că ar trebui ca ţara aceasta să dea un semnal clar pentru elitele ei. Eu mă voi strădui să fac acest lucru, pentru că orice ţară creşte mai ales cu contribuţia elitelor pe care le produce", a declarat Ecaterina Andronescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova.
Ea a precizat că a primit mesajul pe telefon chiar în timpul conferinţei respective.
Cele trei medalii de aur au fost obţinute de doi elevi de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi de unul de la Liceul "Liviu Rebreau" din Bistriţa-Năsăud, iar medalia de bronz a fost câştigată de un elev de la Liceul "I.L. Caragiale" din Ploieşti.
Întrebată dacă Ministerul Educaţiei se poate implica mai mult pentru a-şi proteja olimpicii, Ecaterina Andronescu a spus că lucrează la o strategie în acest sens.
"Olimpici iau acum o sumă care cred că se ridică la 120 de milioane de lei vechi. Acesta este premiul cel mai mare şi premiile acestea vin de la o hotărâre de guvern pe care cândva, am iniţiat-o eu de dragul şi din respect, din respect, subliniez lucrul acesta, pentru ei. Cred că merită mult mai mult pentru acest premiu. Premiul acesta este luat şi de elev, şi de profesorul lui, şi de şcoală, ar trebui să îl înmulţim cu trei. Este o sumă mică, faţă de ce iau sportivii olimpici, cum au fost cei care au venit de la Londra, dar eu cred că trebuie să mergem dincolo de acest premiu: ce facem pentru ei când termină liceu, să nu mai plece. Pentru că sunt foarte mulţi care pleacă în marile universităţi, sunt vânaţi de marile universităţi şi toată lumea, din ţările dezvoltate caută creiere gata pregătite. Cine nu ar vrea să le ia, după ce, iată, au fost duse la performanţe maximale. Pentru ei, eu încerc să văd ce soluţii am avea să îi aducem, după ce învaţă, acasă sau cum să facem ca o parte din ei să nu mai plece", a mai declarat Ecaterina Andronescu."
Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui.
Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama.
Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu.
Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila.
M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta.
Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata”.
Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei?
Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ?
Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama”.
Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad.
Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit.
Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic.
Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau.
Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica.
-“Tu, cine mai esti?”rasuna vocea, o voce inspaimantatoare coborata ca un trasnet din neantul Infernului.
Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse:
_”Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! “
Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul.
Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama. Ce sfanta ierarhie!
De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat:
-“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!”
Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea.
Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta.
O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o.
Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera.
Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune.
-“Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!”
Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri.
N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati.
Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!”
Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup.
“Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte sufleteasca.
Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea a mamei.
Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!
"Tempoul corect este cel care lasa fiecarei note timpul de a se implini si da voie tuturor notelor sa dialogheze." Dirijorul Sergiu Celibidache
Articolul de mai jos ar trebui predat în primul rând unora dintre cei cărora le este adresat, respectiv judecătorilor CCR, CSM-ului şi, generic vorbind, unora dintre judecătorii şi procurorii din România (nu doresc să generalizez pentru că ştiu nu este cazul să o fac). Mai apoi, el ar trebui predat tuturor angajaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, însă în special persoanelor care ocupă funcţii sau demnităţi publice. În sfârşit, dar deloc în ultimul rând, toţi campionii la sportul naţional "Datul cu părerea" la televizor, în ziare, pe bloguri, site-uri şi aiurea ar trebui să fie obligaţi să îl înveţe pe de rost.
Autorul articolului este profesorul Viorel Mihai Ciobanu, un nume ce nu are nevoie de nicio prezentare, iar mai jos am postat un scurt fragment din articol.
2. Obstrucţionarea justiţiei. În urmă cu aproape 10 ani am dezvoltat, împreună cu Mihai Constantinescu, acest concept [1] şi ne exprimam de atunci speranţa că se va putea ajunge, printr‑un studiu elaborat de un colectiv larg, la conturarea unei viziuni unitare asupra acestui concept, care să se constituie şi într‑o analiză cu privire la starea justiţiei. Problemele nu numai că au rămas aceleaşi, sursele din care provine obstrucţionarea justiţiei nu s‑au diminuat, ci dimpotrivă, s‑au amplificat şi au căpătat forme noi, unele foarte subtile, chiar de natură internaţională.
(...)
Am arătat de mai multe ori [2] că prin art. 126 alin. (1) din Constituţie se stabileşte fără echivoc că justiţia se înfăptuieşte numai prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi deci este cu totul nejustificată şi creatoare de confuzii folosirea noţiunii în sens larg, care cuprinde şi Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii. Acestea din urmă fac parte, potrivit Constituţiei, din autoritatea judecătorească, care însă nu coincide cu puterea judecătorească ce este formată, repet din nou, exclusiv din instanţele judecătoreşti.
Confuzia este propagată sistematic dar, din păcate, nu numai de jurnalişti şi analişti politici, ci şi de politicieni cu experienţă.
Am să mă refer la un singur exemplu. Un europarlamentar, fost ministru al justiţiei, care nu poate fi bănuit de lipsă de cunoştinţe sau de experienţă, promovează constant ideea că justiţia se referă şi la procurori şi că adversarii politici urmăresc ”luarea justiţiei captivă” prin dorinţa de a schimba conducerile Parchetului General şi DNA.
Mai grav, preşedintele CSM şi alţi membrii ai Consiliului acceptă aceeaşi confuzie sau o stimulează. Într‑o scrisoare recentă adresată ministrului justiţiei, propunând un pact pentru justiţie între cele trei puteri ale statului, preşedintele CSM explicitează într‑o paranteză că prin puterea judecătorească s‑ar înţelege Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Public. Gravă confuzie între ”puterea judecătorească” şi ”autoritatea judecătorească”. Aceasta în condiţiile în care chiar art. 1 alin (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM prevede clar ”Consiliul face parte din autoritatea judecătorească”.
Nu mai puţine elemente de confuzie se regăsesc şi în rapoartele Comisiei europene privind mecanismul de cooperare şi verificare, inclusiv în cel din 18 iulie 2012. Comisarul pentru justiţie nu este jurist, mandatul trecut a fost comisar pentru telecomunicaţii (să reflecte acest aspect importanţa pe care Comisia Europeană o acordă justiţiei?), dar cel puţin experţii Comisiei s‑ar cuveni, scriind despre România, Constituţia şi legile pertinente, să observe că trebuie distins între instanţele judecătoreşti, parchete şi Consiliul Superior al Magistraturii, că în România Curtea Constituţională nu face parte nici din sistemul judiciar şi nici din puterea judecătorească sau din autoritatea judecătorească. [3]
(...)
‑ nu este admisibil ca membrii CSM, indiferent de poziţia pe care au ocupat‑o sau o ocupă, să se pronunţe în legătură cu aspecte ce ţin de procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, fie că este vorba de aplicarea prescripţiei sau de justificarea unei soluţii ori de tehnicile de apărare folosite de avocaţi. Dacă CSM are rolul de a garanta independenţa justiţiei, cred că membrii săi trebuie să fie ‑ dacă se poate spune aşa – cei mai independenţi şi cei mai imparţiali, la care echilibrul, moderaţia şi seninătatea să se manifeste în şi mai mare măsură decât la judecătorii şi procurorii pe care îi apără sau trebuie să‑i apere de orice imixtiune. Am constatat însă că, în loc să se manifeste ca un organism unic, membrii săi, individual sau pe grupuri, fac declaraţii şi propuneri, inclusiv către Comisia Europeană, ceea ce nu poate decât să slăbească forţa Consiliului;
(...) 5. Rolul Curţii Constituţionale. Am fost judecător al primei Curţi Constituţionale în perioada 1992‑1998, ales de către Senatul României la propunerea PSD. Nu am fost membru de partid şi în activitatea mea de judecător nu s‑a resimţit vreo simpatie politică. La terminarea mandatului am mulţumit în scris Senatului României pentru încredere şi am sugerat ca şi în continuare să nu facă numiri politice. Deciziile de speţă şi deciziile de interpretare, toate publicate, stau mărturie pentru activitatea desfăşurată. Nu‑mi este ruşine de activitatea mea. În ultimii ani am constatat, însă o degradare treptată a calităţii actului de justiţie constituţională şi, alături şi de alţi foşti judecători [11], am semnalat greşeli grave, dar în legătură cu Procedura civilă [12]. Evenimentele recente demonstrează însă că niciodată la Curtea Constituţională nu au fost atâtea bâlbâieli, explicaţii şi soluţii discutabile, care au lăsat o impresie puternică de lipsă de profesionalism şi de imparţialitate, un sentiment de subordonare politică fără limite. ªi voi arăta de îndată de ce cred că există aceste reacţii negative.
(...)
Este imperios nevoie ca judecătorii, chiar şi cei constituţionali, să fie independenţi şi imparţiali, iar procurorii să se bucure de independenţa stabilită în condiţiile legii şi de imparţialitate. Dar, aşa cum spunea un mare procedurist francez, independenţa este înainte de toate o problemă de caracter; istoria demonstrează că oricare ar fi textele, oamenii de caracter au păstrat intactă independenţa lor, în ciuda ameninţărilor şi solicitărilor [15]. În acelaşi timp, pentru a nu fi dependent şi supus, inclusiv greşelii, este nevoie de cunoaştere, de cunoaşterea aprofundată a Constituţiei şi a legilor.
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters214874, utilizator
Gabriela Pintea, Consilier juridic
ContSters176126 
Nicolaie Ciobotaru