Un regres
de Dimitrie Bolintineanu
Viața trece în durere,
Dorurile nu mai tac.
Orice vise de plăcere
Toate lacrime se fac.
Zile, seri desfătătoare
Trec p-al lumii dulce sân,
Nasc și sting orice suspin
Cu suavele lor oare
Pentru mine noapte-amară,
Noapte ce nu are zori,
S-a întins cu întristare
Peste anii-mi trecători.
Îndrăgostiţii paşnici şi fără pasiune - Francesco Petrarca
Îndragostiţii paşnici şi fără pasiune
Urăsc lumina zilei şi seara o doresc;
Eu totuşi simt că seara durerile îmi cresc,
Când dimineaţa este în ochii-mi o minune!
Căci ziua, în aceeaşi clipită, cresc înalt,
Cresc două răsărituri: un soare şi-un alt soare
Cu frumuseţi şi raze la fel de izbitoare,
Că pân' şi cel din ceruri iubeşte pe cellalt.
ªi razele de soare de cum ţâşniră vii,
S-au împlântat în mine cu rădăcină nouă.
De-aceea mult mi-s ele mai dragi decât mi-aş fi.
ªi-astfel, e-o luptă-n mine şi-s împărţit în două:
Căci liniştea ce ziua mi-o dă, mereu o chem,
Pe când de chinul nopţii, ferindu-mă, mă tem.
Traducere de Lascăr Sebastian
Oricărui suflet nobil
-Dante Alighieri-
Oricãrui nobil suflet iubitor
cãruia-i vin cu spusa-mi înainte,
sã-mi zicã de aceasta, ce-are-n minte,
salut întru stãpânul sãu, Amor.
Deja trecuse ceasul trei din taina
vremii ce-i datã stelei lucitoare,
când fãrã veste Zeul îmi apare,
de el de-mi amintesc m-apucã spaima.
Voios pãrea Amor tinând în mânã
inima-mi, iar în brate purta-n pânzã
de-altar, dormind, doamna-mi înfãsuratã.
Si o trezi, din inima-mi ce-ngânã
vãpãi, cu fricã o hrãni, ascunsã;
vãzui cã pleacã-n lacrimi deodatã.
Lied - Al.O.Teodoreanu
Toamna a cazut,
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
In zadar te alint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Toamna trece acum.
Invelita in fum.
Unde-i de argint
Glasul ei sonor?
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrima de dor
Strop de margarint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Momente biografice - Nicolae Labis
Ti-a insemnat natura prin trasnet unde stai
Zdrelindu-ti-o, cu flacari primejdioase, casa.
E semn de neastampar si de noroc — sa-l ai
Pana cand neagra doamna o sa-si invarta coasa.
Tu ai luat mistria si gurile sparturii
Le-ai astupat, croindu-ti salasul iar curat,
Orgolios cerandu-i in viitor naturii
Un semn mai nobil si mai cizelat.
Prea multa graba-n viata ta
Dr um prea-nclinat au fost sa-ti mai astear na,
Cand te-au inmugurit din lut si stea
In dimineata tulbure de iarna!
Fugind cantau copiii trist colind,
Zbura colindul, irosindu-si ultima silaba,
Trecea-nainte iar na rece clantanind,
Lupi albi o alungau urland a graba.
Doar cariul intr-al timpului crivat
Nepasator batea si masurat.
Si-a murdarit herminele omatul,
A putrezit in soare pe incetul,
Din tuiuri crude flutura bradetul.
Iar florile-ntrebau cu glasuri moi:
— Unde te duci si mic, si fara noi?
Ti-a spus regina surelor furnici:
— Nu mai putem sa te ur mam de-aici...
Iar ursu-a dat induiosat din laba
Si s-a intors, ca are alta treaba.
Mergeai tacut, poate fugeai, sageata,
Dupa-o porunca-n tine incuiata,
Si-o clipa doar descumpanit ai stat in drum,
Cand te-ai visat, mergand, cum esti acum.
Ea ti-a zambit rodind tremuratoare
Multicolore aripi de racoare,
Si glasul ei s-a risipit in melodii
Ca un ciorchin de clopote-argintii,
Iar bratele-i au prins sa se dezbine
Ca niste serpi de flacara spre tine.
Petala gurii, desfacuta-abia
Ti-ai tuguiat-o a sarut spre ea.
Dar implinirea-n aer s-a topit,
Lasandu-te hazliu si umilit.
Padurea ta mai lumina-mpacata
Cu mirt in f lori si-n ape cu faclii,
Dar trasnet lung se coborase din tarii
In verdea catedrala despicata.
Ai cunoscut ca linistea s-a stins,
De-acuma tie n-o sa-ti mai revie
Decat, inselatoare, o stafie
Cu pasul dincolo de vis prelins.
Vedeai talazuind ca mari de para,
Prin crapatura, lumea din afara,
Si ai sarit incins de-nfrigurare
In primul tau botez si scaldatoare.
Ti s-a-ntamplat ceva; nu ai sa spui
Acel ceva, din neguri, nimanui,
Pentru ca de atunci in strat de vremi
Tu cauti puritatea si o chemi.
Ai iscodit-o-n nouri ori in munte,
Intre copii si-n Marele Pacat,
Dar teasta ta, nimbata alb pe fr unte,
In fata ei nu s-a-nclinat.
Caci n-ai gasit-o, n-ai gasit-o, nu,
Era ascunsa-n miezuri ori prea topita-n spatii,
In firul singuratic de nea care cazu,
Ori in intreaga toga ce moaie-n alb Carpatii.
Fierbinte cercetand-o bucata cu bucata,
Pierdeai infatisarea-i si o stricai usor —
Asa cum nu aduce a oameni niciodata
Desfiguratul fum de cremator.
Dar iti trimise raza inalta stea polara
Menindu-ti cugetarea in sensuri sa-ti imparti,
Cum magica lumina a lampilor de cuart,
Uluitoare taine sub ochi iti desfasoara,
Filigranata-n fire de purpurie para
Atoateschimbatoare, tesuta din scantei,
Ai inteles ideea de om intaia oara
Tu, naravitul lacom la idei.