Lucian Blaga - Gorunul
În limpezi departari aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inima un clopot
si-n zvonuri dulci
îmi pare
ca stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?
O, cine stie? - Poate ca
din trunchiul tau îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura în suflet -
si mut
ascult cum creste-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.
Mărul de lângă drum - Mihai Beniuc
Sunt măr de langă drum şi fără gard.
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai sa dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne pe tine şi pe mine.
Când se-ncălzeşte-n primăveri sub soare,
În mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adăpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mă-ndoi până-n pământ,
În semn de prea adâncă plecăciune,
De tot ce-aş vrea să spun şi nu ştiu spune.
În toamnă, când pe creangă măr de măru-i,
La pământeni cu dragoste mă dărui.
Când au pornit podoabele-mi să cadă
ªi vine blana groasă de zăpadă,
Eu strâng vârtos în rădăcini pamântul
Să nu mă smulgă din temeiuri vântul.
ªi an de an mi-i rodul mai bogat
ªi an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii legănaţi în ramuri,
La gât cu mici bucăţi din sfinte flamuri.
ªi dragi îmi sunt şi fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala şi cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plăcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rămurişul meu rotat,
ªi-mi amintesc cum astă-primăvară
Lângă tulpină-mi doi se sărutară,
Iar la plecare, el cu bucurie
ªi-a pus cântând o floare-n pălărie.
Sunt măr de lângă drum si fără gard,
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne, pe tine şi pe mine.
Chindia - de George Cosbuc
Stau acum pe-o buturugă
ªi mă uit prin văi,
Nu-i mai mult decât de-o fugă
Până-n deal: şi parcă-i oaste
Cum se văd în şir de coaste
Sutele de clăi.
Împrejurul meu învie
Toate câte sunt,
Ce de joc şi veselie
Când e soarele la toacă!
Iată-le, sărind la joacă
Undele de vânt.
Una printre clăi s-ascunde;
Umblă pe furiş,
După ea mai multe unde, Fuge care mai de care,
Dar, cotind, gonita sare
Repede-n tufiş.
Toate-n câmp acum s-adună
Crângul răscolind
Iar frunzişul sună, sună!
Dar pe când aleargă ceata,
Iat-o, din tufiş, şireata,
Iese hohotind.
Ies, cu capul dat pe spate,
Soaţele-i spre văi;
Răzvrătesc, întunecate,
Brazdele de fân, se-ncurcă
Printre spini şi iarăşi urcă
Coastra, printre clăi.
ªi mereu aşa colindă
Dealurile-ntregi.
ªi-n sfârşit, când e s-o prindă
Toate cad pe ea deodată,
Din grămada-ncăierată
Nu le mai alegi.
Multe guri acum se-ngaimă,
Vălmăşag nespus;
Paiele de câmp, de spaimă,
În vârtej acolo prinse
Se rotesc şi joacă-mpinse,
Se ridică-n sus.
Liniştite-n urmă toate
Tac şi stau pe loc.
Nu stiu, de-obosite, poate.
Ori aleg prin Ugă-Bugă
După cine să mai fugă
Într-al doilea joc.
Că-n curând încep să salte
Pe sub tei; şi cern
Flori de tei din crăngi înalte.
Loc făcându-le să treacă,
Ierbi şi flori pe câmp s-apleacă,
Spicele s-aştern.
Iar din tei, privind la ele,
Ispitiţi de joc,
Nişte pui de rândunele
ªi-au uitat mâncarea-n gură:
Jocul ăsta nu-l ştiură!
Cerule, fă loc!
Unu-ncepe-acum să-şi bată
Aripele-n vânt,
Iată-i toţi acum deodată
Ciripind în zări senine:
Iar pe sus pe-acolo-i bine,
Nu ca pe pământ!
ªi se-ncinge-o veselie,
Toate sar mereu,
Flori şi ierburi din câmpie,
Vânt şi flori şi rândunele -
Vesel, de-aş putea cu ele
M-aş juca şi eu!
Gâtul mierlele-ntinzându-l
Nici nu mai ajung
Să răsufle, - aşa li-e gândul
La ce văd, la câte-ascultă,
ªi-n uimirea lor cea multă
ªuieră-ndelung.
Veveriţa, de mirare,
Când e-n vârf de fag,
Când p-un ram, când pe-altul sare,
După cum mai bun e locul
Printre crengi să vadă jocul
Cel aşa de drag.
Iată-i iepurii, nebunii
Coarne-n cap îşi pun,
Stau în două labe unii,
Alţii peste cap s-aruncă,
Sturzii hohotesc pe luncă,
ªi, de râs nebun,
Pitpalacu-n grâu sughiţă
Iar nepoţii lui
După mama cea pestriţă,
Mai pestriţi ca ea la pene,
Sprinteni fug prin buruiene
Doisprezece pui.
ªi mereu se-ncinge jocul,
Până pe-nserat -
ªi e plin de râset locul,
Plin de cântec deal şi vale.
Câte-un nor drumeţ pe cale,
Galben de mirat,
Stă pe loc acolo-n naltul
Cerului, privind.
Plec-apoi. Dar vine altul.
Nu ştiu ce gândeşte norul,
Dar atotstăpânitorul
Soare-n cer, zâmbind,
Ca un moş privind nepoţii,
Zice: „Aşa băieţi!
Veseli şi la joc cu toţii!
Pentru asta-mi place mie
Truda mea de-o veşnicie
Să tot nasc vieţi!“
(Tribuna poporului, Arad, 1900, nr. 52 )
Lucian Blaga - Către Cititori
Aici e casa mea. Dincolo soarele si gradina cu stupi.
Voi treceti pe drum, va uitati printre gratii de poarta
si asteptati sa vorbesc. - De unde sa-ncep?
Credeti-ma, credeti-ma,
despre orisice poti sa vorbesti cât vrei:
despre soarta si despre sarpele binelui,
despre arhanghelii cari ara cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care crestem,
despre ura si cadere, tristete si rastigniri
si înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
asa de mult sa plânga si n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lasati-ma
sa umblu mut printre voi,
sa va ies în cale cu ochii închisi.
avocatnet.ro explicăm legislația
justitiarul3 
pirvucristian 
ContSters74561