avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 856 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul ...
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Am deschis acest topic din dorinta de a se posta aici poezii care v-au marcat in evolutia Dvs. ca personalitate. In spatele fiecarei poezii, poem, exista o muzicalitate.

Rudyard Kipling – Dacă

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
ªi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
ªi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
ªi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
ªi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
ªi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
ªi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
ªi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!







Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 15:58, 20 Octombrie 2021
Ce este viaţa? Când începe şi încotro se îndreaptă?

de Nichita Stănescu


În toate părțile deodată, zise
cel fără părți.
Într-o singură parte, zise
Partea.

Ce este?
Cum, ce este?
Este, pur și simplu.
Adică E, adică S, adică T, adică E.

Primul E mai vechi decât ultimul E.
Atât.
Lucian Blaga - Gorunul

În limpezi departari aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inima un clopot
si-n zvonuri dulci
îmi pare
ca stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?

O, cine stie? - Poate ca
din trunchiul tau îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura în suflet -
si mut
ascult cum creste-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.



Mărul de lângă drum - Mihai Beniuc

Sunt măr de langă drum şi fără gard.
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai sa dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne pe tine şi pe mine.
Când se-ncălzeşte-n primăveri sub soare,
În mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adăpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mă-ndoi până-n pământ,
În semn de prea adâncă plecăciune,
De tot ce-aş vrea să spun şi nu ştiu spune.
În toamnă, când pe creangă măr de măru-i,
La pământeni cu dragoste mă dărui.
Când au pornit podoabele-mi să cadă
ªi vine blana groasă de zăpadă,
Eu strâng vârtos în rădăcini pamântul
Să nu mă smulgă din temeiuri vântul.
ªi an de an mi-i rodul mai bogat
ªi an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii legănaţi în ramuri,
La gât cu mici bucăţi din sfinte flamuri.
ªi dragi îmi sunt şi fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala şi cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plăcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rămurişul meu rotat,
ªi-mi amintesc cum astă-primăvară
Lângă tulpină-mi doi se sărutară,
Iar la plecare, el cu bucurie
ªi-a pus cântând o floare-n pălărie.
Sunt măr de lângă drum si fără gard,
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne, pe tine şi pe mine.
Răutate

de Gherlea Florin Dan

Sunt confuz şi n-am ce zice
nu simt inima din mine
nu simt vorbele frumoase
ce-ar putea să mă aline
nu-ţi doresc să şti necazul
şi nici jalnica durere
nici măcar o vorbă rea
ce-ar putea să te-ntristeze
m-ai vedea lovit cu pietre
chinuit batjocorit
te-aş vedea înconjurat
veşnic doar de bucuri
de ce oare se aşează?
ura asta peste tine
ai putea să fi un înger
fără lacrimi şi suspine
te apleci cu o ureche
la minciuni şi vorbe grele
o tu omule cu minte
te-am crezut mult mai stabil
când o fi să pleci departe
uită-te puţin în spate
şi-ai să vezi mulţimi de oameni
ce vor zice “IARTÃ-L DOAMNE”

Chindia - de George Cosbuc


Stau acum pe-o buturugă
ªi mă uit prin văi,
Nu-i mai mult decât de-o fugă
Până-n deal: şi parcă-i oaste
Cum se văd în şir de coaste
Sutele de clăi.

Împrejurul meu învie
Toate câte sunt,
Ce de joc şi veselie
Când e soarele la toacă!
Iată-le, sărind la joacă
Undele de vânt.

Una printre clăi s-ascunde;
Umblă pe furiş,
După ea mai multe unde, Fuge care mai de care,
Dar, cotind, gonita sare
Repede-n tufiş.

Toate-n câmp acum s-adună
Crângul răscolind
Iar frunzişul sună, sună!
Dar pe când aleargă ceata,
Iat-o, din tufiş, şireata,
Iese hohotind.

Ies, cu capul dat pe spate,
Soaţele-i spre văi;
Răzvrătesc, întunecate,
Brazdele de fân, se-ncurcă
Printre spini şi iarăşi urcă
Coastra, printre clăi.

ªi mereu aşa colindă
Dealurile-ntregi.
ªi-n sfârşit, când e s-o prindă
Toate cad pe ea deodată,
Din grămada-ncăierată
Nu le mai alegi.

Multe guri acum se-ngaimă,
Vălmăşag nespus;
Paiele de câmp, de spaimă,
În vârtej acolo prinse
Se rotesc şi joacă-mpinse,
Se ridică-n sus.

Liniştite-n urmă toate
Tac şi stau pe loc.
Nu stiu, de-obosite, poate.
Ori aleg prin Ugă-Bugă
După cine să mai fugă
Într-al doilea joc.

Că-n curând încep să salte
Pe sub tei; şi cern
Flori de tei din crăngi înalte.
Loc făcându-le să treacă,
Ierbi şi flori pe câmp s-apleacă,
Spicele s-aştern.

Iar din tei, privind la ele,
Ispitiţi de joc,
Nişte pui de rândunele
ªi-au uitat mâncarea-n gură:
Jocul ăsta nu-l ştiură!
Cerule, fă loc!

Unu-ncepe-acum să-şi bată
Aripele-n vânt,
Iată-i toţi acum deodată
Ciripind în zări senine:
Iar pe sus pe-acolo-i bine,
Nu ca pe pământ!

ªi se-ncinge-o veselie,
Toate sar mereu,
Flori şi ierburi din câmpie,
Vânt şi flori şi rândunele -
Vesel, de-aş putea cu ele
M-aş juca şi eu!

Gâtul mierlele-ntinzându-l
Nici nu mai ajung
Să răsufle, - aşa li-e gândul
La ce văd, la câte-ascultă,
ªi-n uimirea lor cea multă
ªuieră-ndelung.

Veveriţa, de mirare,
Când e-n vârf de fag,
Când p-un ram, când pe-altul sare,
După cum mai bun e locul
Printre crengi să vadă jocul
Cel aşa de drag.

Iată-i iepurii, nebunii
Coarne-n cap îşi pun,
Stau în două labe unii,
Alţii peste cap s-aruncă,
Sturzii hohotesc pe luncă,
ªi, de râs nebun,

Pitpalacu-n grâu sughiţă
Iar nepoţii lui
După mama cea pestriţă,
Mai pestriţi ca ea la pene,
Sprinteni fug prin buruiene
Doisprezece pui.

ªi mereu se-ncinge jocul,
Până pe-nserat -
ªi e plin de râset locul,
Plin de cântec deal şi vale.
Câte-un nor drumeţ pe cale,
Galben de mirat,

Stă pe loc acolo-n naltul
Cerului, privind.
Plec-apoi. Dar vine altul.
Nu ştiu ce gândeşte norul,
Dar atotstăpânitorul
Soare-n cer, zâmbind,

Ca un moş privind nepoţii,
Zice: „Aşa băieţi!
Veseli şi la joc cu toţii!
Pentru asta-mi place mie
Truda mea de-o veşnicie
Să tot nasc vieţi!“

(Tribuna poporului, Arad, 1900, nr. 52 )
Lucian Blaga - Către Cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele si gradina cu stupi.
Voi treceti pe drum, va uitati printre gratii de poarta
si asteptati sa vorbesc. - De unde sa-ncep?
Credeti-ma, credeti-ma,
despre orisice poti sa vorbesti cât vrei:
despre soarta si despre sarpele binelui,
despre arhanghelii cari ara cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care crestem,
despre ura si cadere, tristete si rastigniri
si înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
asa de mult sa plânga si n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lasati-ma
sa umblu mut printre voi,
sa va ies în cale cu ochii închisi.

Alte discuții în legătură

Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)
Poezie_strofa creatie proprie pirvucristian pirvucristian M-am nascut, cand cerul plangea cu stele, si LUNA mi-a dat printre ele, primul SARUT. (vezi toată discuția)
Citate si poezii de dragoste ContSters74561 ContSters74561 • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire... • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi ... (vezi toată discuția)