Note de toamnă - George Bacovia
În toamna violetă, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert...
Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme -
E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme,
Frumos, şi inert.
Pe străzi elegante, ca o părere,
Femeia modernă a trecut, şi revine:
Tot haosul e-o veselie de eter.
ªi, dacă se zguduie oraşul,
ªi creierul rămâne pierdut;
ªi, dacă munca trosneşte din braţe, din piatră, din fier, -
Mulţimea anonimă se va avea în vedere
Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.
Parfum... incendiu violet, şi becurile-aprinse,
Amurgul licăreşte pe-oraşul de vitrine -
Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele învinse,
Plângând,
ªi fredonând,
Gândindu-mă la mine.
E toamna care trece
de Mia Frollo
Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l`heure passé.
Paul Verlaine
Păşim tăcuţi pe drumul cuprins de-nfiorarea
Apropiatei toamne, când nopţile coboară
Pe câmpuri de aramă o mantie uşoară
De frig, de dezolare, şi doamnă e uitarea
A tot ce-a fost iubire şi floare şi lumină.
Pădurea de mesteacăni uşor şi dulce geme,
Argintul ei păleşte cu cea din urmă vreme
A verii... Îngheţată se-nalţă luna plină.
Ţesută-n vraja verii, iubirea noastră pare
Acum, când totul moare, o palidă-arătare,
Cu părul de-ntuneric si zâmbetul de ură;
Cuvinte-nfiorate nu pot sa mai răsune,
Surâsul de durere ne-a-ncremenit pe gură
ªi mâinile-ngheţate nu vor să se-mpreune.