Toamna - Octavian Goga
Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina
Firelor de lamaita
Li se usca radacina.
Peste crestet de dumbrava
Norii suri isi poarta plumbul,
Cu podoaba zdrentuita
Tremura pe camp porumbul.
Si cum de la miazanoapte
Vine vantul fara mila,
De pe varful surii noastre
Smulge-n zbor cate-o sindrila.
De vifornita pagana
Se-ndoiesc nucii, batranii,
Plange-un pui de ciocarlie
Sus pe cumpana fantanii.
Il ascult si simt subt gene
Cum o lacrima-mi invie:
- Ni se-aseamana povestea,
Pui golas de ciocarlie.
Frunzele (Elegie de toamnă) - Radu Stanca
Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...
Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...
Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
ªi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...
Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
ªi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...
Romulus Vulpescu - Dialog pentru septembrie
Septembrie galben. Seri lungi, viorii,
Fug zilele verii spre soare. Trec stol
Cocorii scad sus. Toamna vine domol.
Din vara în vara, dînd iernii ocol
Septembrie cald e-n septembrie gri,
Septembrie galben, putem hoinari ?
Septembrie cald, nu muri, nu muri, nu muri !
Septembrie gri, septembrie gri
Septembrie arde-n paduri aurii,
Se mistuie vara din pomi în pîrjol.
Chipul toamnei e plumb. De-atît fum se-nnegri.
Cocorii s-au dus. Toamna, cerul e gol:
Septembrie cade-n septembrie gri
Septembrie, septembrie gri
Septembrie cald, nu muri, nu muri!
Nu muri !
Ţara părinţilor - Ana Blandiana
Părul îmi ajungea până la pământ
ªi treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putinţă
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre ţara părinţilor
Spre o lume încă neinventată.
Lumea nu s-a inventat nici acum,
Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung!
Dar în ţara părinţilor
Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
ªi doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiaţii castani,
Umbre de taţi condamnaţi
ªi mame de treizeci de ani
Pieptănând
Fete cu plete
Până-n pământ.
Note de toamnă - George Bacovia
În toamna violetă, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert...
Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme -
E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme,
Frumos, şi inert.
Pe străzi elegante, ca o părere,
Femeia modernă a trecut, şi revine:
Tot haosul e-o veselie de eter.
ªi, dacă se zguduie oraşul,
ªi creierul rămâne pierdut;
ªi, dacă munca trosneşte din braţe, din piatră, din fier, -
Mulţimea anonimă se va avea în vedere
Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.
Parfum... incendiu violet, şi becurile-aprinse,
Amurgul licăreşte pe-oraşul de vitrine -
Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele învinse,
Plângând,
ªi fredonând,
Gândindu-mă la mine.