Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Nevoia de simplu
Daniel Dumitru Darie


Avem nevoie doar de lucruri simple,
ne complicam aiurea şi absurd,
nu mai lăsăm nimic să se întâmple
şi sufletul ni-l vrem şi mut şi surd.

Din vorbe dăm trecutului nuanţe
cu frica de-a trăi în mod normal
şi-n focul morţii aruncăm speranţe
şi doar spre moarte drumul ni-i real.

Paradoxal, privim spre mai departe,
întoarcerii nu-i dăm nicicum un rost
deşi ni-i dat să ştim că orice moarte
redefineste pe "va fi" prin ce "a fost".

Avem în noi puterea de-a alege
să fim reali, să nu ne complicăm,
să nu minţim făcând minciuna lege
iubirea s-o trăim, să n-o mimăm.

Ne naştem cu însemnul omeniei,
cu drumul drept, direct, pecetluit,
dar ne lăsăm prea mult robiţi mândriei
călcând în contra sensului sortit.

În fuga spre himere arătate
de gândul tras de alţii în abis,
prăpastia arată că se poate
să facem precum spus-am şi-am promis.

Avem nevoie doar de lucruri simple
până acum ne-am complicat voit,
de-acum ştiut e tot ce-o să se-ntâmple,
e scris, e zis, e doar de împlinit.

Orgoliul

de Szasz Ion

Tainicul tău chip
Acoperit de duioşie
Ascunde în subconştient
Orgoliul tău nemărginit.
Orgoliu făţarnic, înşelător
Ce duce aparent
Spre dorita nemurire,
Acoperind pe de-a totul
Realitatea crudă, fragilă
A anilor trecând în grabă
Părul creţ maroniu,
Ochii de culoarea mării,
Dau un strigăt disperat
Spre crudul Cronos,
Pentru a reîntoarce
Cursul operei sale
ªi de a recâştiga de-ndată
Tot ce cândva ai pierdut.
Însă până în casa lui Uranus
Nu răsună glasul tău moale…

Tu esti…(de George Sovu)



Tu esti tacerea credintelor mele
Pe care le risipesc si le adun din nou in mine,
Cu fiecare cuvant ce te cheama
Cu fiecare suras ce te-asteapta.
Tu esti un ochi deschis
Spre intunericul sufletului meu,
Sub ploapa caruia se zbat
Vonurile insangerate ale visurilor.
Tu esti poate insusi dragostea mea
Care crede numai in tine,
Limpezindu-si apele
In franturile surasului tau.
Iti port uneori pasii in priviri
Si surasul in joc de petale,
Iti darui zambete si-ti fur amintiri
Ascuunse in soapte domoale.
Sunt zimbet si lacrimi pe-acelasi obraz
Sunt ras si durere si vise,
Sunt pusa pe sotii si-s plina de haz
Si-s trista de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sarutul furat la-ntamplare
Sint scrisul stangaci in nopti de april
Sunt prima si ultima floare
Sunt mainile tale duioase si reci
Sint noaptea ce nu o poti rosti
Sunt visul purtat in gand de-amandoi
Sunt miezul de noapte si norii de zi.

Eu sunt un zbor frant
O melodie de aripi neterminata,
Un pas descult pe o plaja fierbinte
Un zambet pierdut in rasul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisa dar niciodata citita,
O mana alunecand pe un pian
Intr-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastra deschisa
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au inghetat fara rost
In ierni de asteptare.
Tu esti dimineata alba care-si lipeste
Trezirile reci si moi de geam,
Tresarindu-mi tacut in perdele
Stiind ca tu esti tot ce am.
Tu esti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsa intr-un apus de nedeslusit,
Rostagolindu-si visator chemarile
Spre alte chemari.
Tu esti cu ochii umezi
De surasul stelelor,
Ce tremura adanc de dureros in mine
Cand soaptele mele ti le daruiesc.
Tu esti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni inaintea mea,
Care te stapanesc si pe care
Incerc ingenunchiat sa o aleg in cuvinte.
Tu esti primavara cu inimi inflorite
Rasfirand crengile de cais,
In fiecare fereastra
A ochilor mei infrigurati care te asteapta.

Tu esti rasuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi ingenunchiaza furtunile
Cu tot atatea rasarituri pentru iubirea Ta.
Tu esti ploaia copacilor
In tremurul serii de toamna,
Si cantecul meu
Te leagana in brate mangaietoare.
Tu esti iarna cea pustie
Ce ma frange in fiecare despartire,
Cu ochi straini si plecari nedefinite
Spre tarmuri stinse de dor.
Tu esti lumina din fiecare floare a gradinii mele
Care se infioara sub numele tau,
Si-si inalta miresmele
In sonoritatea alba a unei chemari.
Tu esti taria ce se ridica in copacii mei
Si le infloreste crengile,
In ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilaresc.
Tu esti cerul meu senin
Spre care-mi intorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns intrebarilor mele
Dincolo de farama de luna oprita in geam.
Tu esti pasul nehotarat
Al starzilor mele infrigurate,
Din diminetile cand te asteptam
Cu aripi inaltate in zbor si ochii inlacrimati de durere.
Te iubesc cum iubesc diminetile
Pure si adevarate care-mi urca-n vine,
Ca un cantec inchis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tau.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-si inalta culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Si greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe fruntile noastre,
Ca un cantec urias de maine
Ce ne uneste visurile.
Ma intreb de-i cu putinta
Ca tu sa ma iubesti
O ! Tu cea cu ochii
Atat de limpezi si frumosi.

Nichita Stanescu - Acelasi Gand


Fereste-te sa ai dreptate
Când esti îndragostit!
Mai bine sa ai umbra,
mai bine sa ai raza,
mai bine sa ai lacrima,
mai bine sa ai orice altceva!
Un om îndragostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristetea are dreptate.
Tu, mai bine sa ai bolovani,
mai bine sa ai vulturi,
mai bine sa ai albul zapezii!

Nichita Stanescu - Ce bine ca esti


E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâsnesti într-o îmbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, în sus, si izbeste-mi
tâmpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfârsire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt.