Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Johann Wolfgang Von Goethe - Faust

Redă-mi atunci acele timpuri
Când însumi mai eram în devenire,
Când un izvor năştea fără-ncetare
Cântări atâtea, de iubire,
Când negura-nvălea tărâmul
ªi-un mugur promitea minuni,
Când flori rupeam prin văi o mie
ªi le-azvârleam după lăstuni.
N-aveam nimic şi totuşi multe,
Plăceri găseam în amăgire,
Porniri spre adevăr înalt.
Redă-mi adânca fericire,
Redă-mi iubirea, chinul, ura,
Cu tinereţea laolalt'!

Omar Khayyam - Autoportret


Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi si zei.
Nu neaga, nu afirma. Dar vezi în ochii sai
Ca nimenea nu este mai trist si mai uman.

Nu mi-am facut vreodata din rugi sirag de perle
Ca sa-mi ascund noianul pacatelor cu ele.
Nu stiu daca exista o Mila sau Dreptate,
Dar totusi nu mi-e teama: curat am fost în toate.

Ma dojeniti ca vesnic sunt beat. Ei, bine, sunt!
Necredincios ma faceti. Si ce daca-i asa?
Puteti orice sa spuneti pe socoteala mea.
Îmi apartin. Pricepeti? Si sunt ceea ce sunt!

Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi n compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar ;
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.

Cu-o mâna tin Coranul si cupa cu cealalta.
Sunt când de partea legii, când musc din fruct oprit.
Asa ma stie zilnic cupola cea înalta:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.

Virtutile sa-mi numeri doar una cate una.
Pacatele îmi iarta cu sutele, cu mia.
NICI vântul nu-ti atâte, nici aerul mânia.
Tu stii curat si sincer am fost întotdeauna.

Catat-am horoscopul în a iubirii carte,
Si-un întelept strigat-a: .A fericirii parte
Aceasta este: - o fata ca luna argintie
Si-o noapte care tine un an cât o vecie*.

Nu pot sa fac deosebire între capcana si momeala.
Un sfat ma-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goala.
Si totusi vinul si cu mine si draga-n ceasuri de iubire
Mai bine fripti într-o taverna decât cruzi într-o manastire.


Omar Khayyam - Fatalitatea


O-nchipuire-i lumea din naluciri de fum.
Un loc vrea fiecare pe scena sa ocupe.
Tu afla adevarul din adâncimi de cupa
Ca totul penduleaza între miraj si scrum

Khayyam, în asta lume pâna si adevarul
Hyperbola doar este. Te chinuie mereu
Aceasta înjosire? Da-ti sortii trupul tau
Si sufletu-ntâmplarii. Ce-a scris - nu sterge Zeul.

O mâna-ascunsa scrie si trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o sa stearga vreun cuvânt ;
Nici lacrimile tale nu pot sa stearga-un rând.

O, suflete, -mpreuna suntem ca un compas
C-un brat în lut, iar altul pribeag în infinit.
Un cerc imens înscriem în acest scurt popas
Dar într-un punct, alaturi, cadea-vom la sfârsit.

Ce este-aceasta goana de umbre colorate?
Fantastica lor fuga absurda-i si sublima.
Ea naste dintr-o mare ce astfel se exprima
Si în aceeasi mare se-ntorc pe urma toate.

Tot ce exista fost-a marcat din prima zi.
Absenti pe chipul lumii sunt binele si raul.
Dintru-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Sa scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci zeul.

Când esti sortita zilnic prin zodie cereasca
Mâhnirea si durerea mereu sa te loveasca,
O, inima, poti spune, în piept de ce-ai venit?
Si pentru ce pleca-vei ranita la sfârsit?

De-adolescenta anii încep sa ma dezvete,
Se scurse primavara cu farmecu-i curat.
Iar pasarea-ncântarii numita tinerete
Nu stiu nici când venit-a si nici când a plecat.

[ link extern ]

Poveste
de Marin Sorescu

Sufletul tău funcţionează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flăcări curate.

Totuşi vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

Vom fi fericiţi pentru iarbă
ªi pentru lac,
Vom râde pentru copac,
Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură
ªi vom ţine un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitură.

Ne vom lua după umbra mea
Care merge înainte,
Ne vom lua după primul gând,
Ne vom lua după două-trei cuvinte.

Până când ne va ieşi în cale
Sfânta Vineri
Să ne spună printre altele
Că nu mai suntem tineri.

ªi că ea n-o să ne mai dea de-acum
Nici electricitatea pentru flacără,
Nici lemne pentru fum.

În zădar în colbul şcolii…- Mihai Eminescu


În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
ªi îndemnurile vieţii,
ªi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
ªi cu slovele lor strimbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ ¬
Ci trăieşte, chinuieşte
ªi de toate pătimeşte
ª-ai s-auzi cum iarba creşte.

Ruga tacuta

de A.E.Baconsky

Ma rog luminii sa coboare
Umbland peste padure ca o boare –
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi – frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte –
Ma rog padurarilor sa lase
Deschise usile colibelor joase,
Cararilor ma rog sa ma caute poate
Cand noaptea va fi dusa jumatate,
Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou,
Cand raza lui halucinanta, rece,
Pierduta prin vazduh ma va petrece.
Pe urma n-am sa ma mai rog nimanui –
Va creste pe arbori muschiul verzui
Si frunzele-au sa plece si-au sa vie
Cu nesfarsita lor monotonie.