Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Pastel

de George Bacovia

Buciumă toamna
Agonic -- din fund --
Trec păsărele
Si tainic s-ascund.

Târâie ploaia ...
Nu-i nimeni pe drum;Pe-afară de stai
Te-năbusi de fum.

Departe, pe câmp,
Cad corbii, domol;
Si răgete lungi
Ornesc din ocol.

Tălăngile, trist,
Tot sună dogi ...
Si tare-i târziu,
Si n-am mai murit ...

Apusul soarelui romantic - Charles-Pierre Baudelaire


O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare,
Ţâşnind ca o văpaie, în semn de bun-venit !
- Ce fericit e omul când poate, mulţumit,
Să-i vadă şi apusul, frumos ca o visare.

Îmi amintesc !… Departe, flori, holde şi izvoare
Palpită şi oftează sub ochiul lui vrăjit…
- Se-ntunecă. Să mergem grăbiţi spre asfinţit,
Să mai vedem o rază piezişă, trecătoare !

Zadarnic vrem să prindem pe zeul care pleacă ;
Deasupra noastră noaptea imperiul şi-l apleacă,
Plin de fiori, trist, umed, cu ochii lui sticloşi ;

Pluteşte-n întuneric duhoare de morminte,
Când trec pe lângă mlaştini, cu teamă, înainte,
Călcând pe melci de gheaţă şi pe broscoi râioşi.

Ion Minulescu - De vorbă cu mine insumi


Vorbesc cu mine însumi, cum as vorbi c-un frate
Întors ranit din lupta cu zilele de ieri,
Si parca tot nu-mi vine sa cred ca n-am dreptate -
Ca El si Eu nu suntem decât acelasi frate,
Si-aceeasi rana-i doare pe ambii scutieri.

Armurile alt'data patate de rugina
Azi par mai sclipitoare decât oricând,
Iar spada,
Încrucisata-n lupta de-atatea ori,
E plina
De sângele netrebnic al celor ce cad prada
Aceluiasi proteic si vesnic Torquemada.

Vorbesc cu mine însumi si-mi zic:
- De ce ma minti
De-atâtia ani de-a rândul ca tu esti cel mai mare
Din toti îmblânzitorii cohortelor barbare,
Ca-n gestul tau palpita stravechile altare,
Iar vasta catedrala, zidita de parinti,
Cu-ntreaga-i melodrama de Dumnezeu si sfinti,
O poti schimba-ntr-o clipa,
De nu ti-ar fi rusine
De barbile lor albe,
De mine
Si de tine?

Vorbesc cu mine însumi si-mi zic:
- De-atâtia ani,
De când ma porti spre-acelasi sublim necunoscut,
De ce ma minti cu-aceleasi îndemnuri de temut
Si-mi profanezi credinta cu-acelasi prefacut
Surâs -
Citit pe buze de josnici curtezani?
De ce din armonia supremelor cântari
Azi nu se mai aude decât grozavul urlet
Al celor ce se-neaca în descarcâri de tunet
Departe, -n cine stie ce profunzimi de mari!...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ma simt asa de singur, c-aproape-mi este frica
Sa mai vorbesc cu mine,
Si-mi zic:
- Asculta, frate,
Ascunde-ti rana,
Uita c-ai fost ranit si tu -
Tu, ce-ai strivit atâtia ce nu se mai ridica -
Te scutura de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreaba de-ti sunt sau nu-ti sunt frate
Raspunde-i: "Nu".

Armonie in amurg - Charles-Pierre Baudelaire


E vremea cand pe lujer, in seara ce se stinge,
Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare;
Acum parfum si sunet de-a valma-ncep sa zboare,
Vals trist si moleseala ce farmeca si-nfrange!


Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare;
Vioara ca un suflet pe care-l chinui plange;
Vals trist si moleseala ce farmeca si-nfrange!
Frumos si grav e cerul ca bolta din altare.


Vioara ca un suflet pe care-l chinui plange;
Un suflet bland pe care nimicnicia-l doare!
Frumos si grav e cerul ca bolta din altare;
Si soarele in zare s-a inecat in sange...


Un suflet bland pe care nimicnicia-l doare
Vestigii luminoase din vremi trecute strange!
Si soarele in zare s-a inecat in sange...
In mine amintirea-ti e-o lacra de odoare!

Floarea magică - Menalaos Ludemis


Spune-mi sincer. EU?...
Eu să fi fost acela pe care l-ai iubit?
Pune mâna pe inimă - nu aici, dincolo!
Aşa. ªi acum spune-mi,
Eu să fi fost?

Mi se pare că greşim.
Greşim amândoi, amar.
Tu că ai spus-o,
Eu că am crezut-o.
Ne-am iubit? Poate...
Dacă unul nu e nebun,
Celălalt e mincinos.
Să fi iubit eu? Poate...
Să fi iubit tu? Cine ştie?...
Să ne fi iubit amândoi?
Numai Dumnezeu ştie,
Dar El nu prea există.

Vai, vinul dragostei în beau doi,
Dar se îmbată numai unul.
Unul câte unul,
Aşa cum merg ocnaşii
Cu ghiuleaua de plumb la picioare.
Să nu spui că-s aspru. Nu.
Dacă m-ai iubit într-adevăr,
În curând vei uita.
ªi atunci va veni rândul meu
Pentru o dragoste pătimaşă
O dragoste fără margini,
Dragoste de adolescent.
De bătrân.
De copil.
Dragoste până în pânzele albe.
Până la prăpastie.
Până la sfârşit.
O dragoste... pe care,
Dacă te-oi fi iubit vreodată,
N-ar fi trebuit să ţi-o dau!