Nichita Stanescu - Cantec
E o intamplare a fiintei mele:
si-atunci, fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decat mine, decat oasele mele,
pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-ma, fericire, in sus, si izbeste-mi
tampla de stele, pana cand
lumea mea prelunga si in nesfarsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt, si mult mai curand.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamant,
una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt.
Regele ielelor - de Johann Wolfgang Goethe
Dar cine goneşte prin noapte şi vânt?
Un tată călare cu fiul plăpând.
În braţe îşi ţine copilul cuprins
ªi braţul se strânge mai cald, într-adins.
- Obrazul, copile, de ce ţi-l fereşti?
- O, tată, pe-al ielelor rege-l zăreşti?
Tu nu-i vezi cununa şi coada de vrac?
- Sunt neguri copile, ce-n vânt se desfac.
"O, dragă băiete, cu mine nu vii?...
În jocuri voioase juca-vom zglobii!
Flori multe, pestriţe, se-nşiră pe plaur,
Iar maică-mea are veşminte de aur!"
- O, tată, o, tată, chiar el mi-a şoptit,
Al ielelor rege mi-a făgăduit...
- Te-alină, copile, ascultă-mi cuvântul,
Prin frunze uscate doar freamătă vântul!
"Vrei, dragă băiete, cu mine să vii?
Fecioarele mele cu drag te-or sluji,
Fecioarele mele în noapte-or cânta,
În dansuri şi jocuri te vor legăna!"
- O, tată, în preajmă-ţi să vezi tu nu ştii?
Sunt iele, crăiese, pe plaiuri pustii.
- Iubite copile, privesc în zadar,
Sunt surele sălcii, cu frunzetul rar...
"Îmi placi, chipul tău mă aţâţă... Ehei!
Te-oi lua dar cu sila, chiar dacă nu vrei!"
- O, tată, acuma mă strânge-nzecit,
Al ielelor rege nespus m-a rănit!
Părintele-n tremuri se-ntrece gonind,
Mai strâns prinde-n braţe copilul gemând;
Ajunge acasă de trudă învins,
În braţele sale copilul s-a stins.
De-as avea...
de Radulescu Rebecca
De-as avea si eu o floare
Mandra, dulce, rapitoare,
Ca si florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai razand cu iarba verde,
Ce se leagana, se pierde,
Undoind incetisor,
Soptind soapte de amor;
De-as avea o floricica
Gingasa si tinerica,
Ca si floarea crinului,
Alb ca neaua sanului,
Amalgam de-o roz-albie
Si de una purpurie,
Cantand vesel si usor,
Soptind soapte de amor;
De-as avea o porumbita
Cu chip alb de copilita,
Copilita blandisoara
Ca o zi de primavara,
Catu-ti tine ziulita
I-as canta doina, doinita,
I-as canta-o-ncetisor,
Soptind soapte de amor
Către cititori
Lucian Blaga
Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plânga şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.
Omar Khayyam - Incertitudinile credintei
Cât timp voi încerca sa umplu cu pietre marea nesfârsita?
Dispretuiesc si libertinii, dar si credinta ipocrita.
Voi merge-n Rai sau în Gheena? Dar mai întâi e-adevarat
C-aceste stranii tari exista? Care din voi le-a vizitat?
La orice pas. Parinte, ai pus câte-o capcana.
De-as vrea ca sa ma apar, orice-ncercare-i vana.
Si tu m-acuzi acuma zicând ca-s vinovat.
Când Tu le faci pe toate, ce faci Tu e pacat?
Atât de larg esti, Doamne, ca nu-i nenorocire :
Sa n-o împartaseasca si ultimul atom.
Dar ia aminte bine: de-ai fi si Tu tot om,
N-ai da nici o smochina pe-asa o fericire.
Multi cata-ntelepciunea în temple si în Carte.
Pe altii-i chinuieste incertitudinea.
Dar unul stând la pânda deodata va striga:
"Besmetici, adevarul nu e de nici o parte!"
"Ce mare este Domnul!" repeta muedinul.
Adânca desnadejde din glasul lui ma doare.
A cincea oara-i astazi. Spuneti-mi, de ce oare
Alah de sus ne-asculta indiferent suspinul?"
Tu, cel ce arzi si înca mai arzi, si-ai merita
Sa arzi în focul vesnic, de ce te rogi la zei?
Ce punte-ascunsa-aflat-ai ducând pâna la ei?
Prin ce putere rara fi vei îndupleca?
Trait-am ani o suta sub dulcea-ti bunatate
Si-as mat trai o suta facând numai pacate.
Ca sa masor la urma, din doua ce-i mai mare:
Mânia Ta cumplita sau blânda-ti îndurare.
Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,
Si-ai poruncit de-asemeni ca omul sa se-abtie.
Nedumeriti ne zbatem între porunci inverse.
Cum poti sa-nclini o cupa, iar ea sa nu se verse?
Ai plamadit în mine un amalgam ciudat.
Mii de-ntâmplari bizare în sufletu-mi se-atin.
Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat.
Mai bun decât atâta, cum pot eu sa devin?
De inima-mi captiva, îndura-te Parinte,
Si de-al meu suflet, cupa a lacrimii eterne.
Îmi iarta pasii slobozi ce duc catre taverne
Si, iarta-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!
Mi-ai spart ulciorul. Doamne, si vinul cel curat
În iarba sângereaza. Ce-mi mai ramâne-n loc?
Tu mi-ai închis si drumul spre ultimul noroc.
Ucide-ma, dar afla: Tu esti acum cel beat.
Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arati în toate
Si te amuza - aceste efecte minunate
De a juca în lucruri. Caci Tu esti si actor
În propria Ta piesa - si esti si spectator.
În temple si biserici, moschei si manastiri
Se-ascund cei ce au teama de-a iadului urgie.
Dar cel care cunoaste divina maretie
Nu-si rasadeste-n suflet nici rugi nici tânguiri.
Beau vin si mi se spune de unul si de altul:
"Sa nu mai bei, caci vinul dusman este de moarte
Al lui Alah". Atuncea - zic eu - pentru Prea-Naltul
Voi bea pagânul sânge. E-un act de pietate.
Te chinuieste gândul ca faci mereu pacate.
Din orice bucurie o vina ti-ai facut.
E fara rost tristetea, Khayyam, caci dupa moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.
Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renuntat la ceruri, la rugi si cele sfinte.
Oriunde este-o cupa, Tu ai sa vezi Parinte,
Cum curge-n gâturi vinul ca apa dintr-un râu.
Hai, s-aruncam tarâna pe fata cerului,
Ca sa nu-mi vada cupa, nici sânii tai de nufar.
Cui ruga ta s-o darui, si renuntarea cui,
Când ceru-i surd si poate în el si zeii sufar?
De la-nceput voit-am sa ma cunosc pe mine,
Si-apoi de mine însumi, de ce m-ai despartit?
Si daca-n ziua-ntâia m-ai vrut mereu cu Tine,
De ce apoi, bezmetic, în lume m-ai zvârlit?
Nu-i nici un om pe care absenta Ta nu-l doare,
Pe toti iluminatii i-ncânta-a Ta splendoare.
Desi spre om privirea-T;i nu vrea sa se încline,
Nu-i nimeni sa nu fie preocupat de Tine.
În ziua când tot cerul s-o prabusi, - când ceata
O sa orbeasca astrii si s-or întuneca,
Te voi opri pe cale si te voi întreba:
"Când singur tu mi-ai dat-o, acum de ce-mi iei viata.
O gura parfumata argintii mi i-a stors
Si-ncrederea-T;i în mine a naruit-o vinul.
Urmeaza Raiul? Iadul? Mi-astept senin destinul.
Caci Iadul - cine-l stie? Din cer, cine s-a-ntors?
Dervisule, arunca acest val înflorat
Si-mbraca al saraciei vestmânt neîntinat.
N-ai sa mai vezi pe nimeni grabit sa ti se-nchine,
Dar ai s-auzi cum cânta tot cerul pentru tine.
Asculta marea taina: când prima dimineata
Ilumina cuprinsul, Adam era deja
Faptura cea mai trista, si-ndurerat chema
Sa se întoarca noaptea, sa vina iarasi ceata.
O suta de religii nu fac cât vinul sacru,
O-nghititura face cât saptezeci de rugi.
Afar’ de vin, nu este un singur lucru acru
În stare sa plateasca un cer de îngeri dulci.
Spuneti-mi ce-i mai bine? Sa mergi într-o taverna,
Sau sa te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau sa stiu
De-Alah si alta viata, caci stingerea-i eterna.
Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Încearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,
Aici, caci altul poate dincolo nu exista.
De ce incertul mâine te tulbura mereu?
Caci nu-ti sta în putere sa-i schimbi de astazi fata.
S traieste-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea sa spuna ce taina-ascunde ceata.
Dincolo de pamânt si infinit,
Catam sa aflu cerul unde vine.
si-un glas solemn atunci s-a auzit:
"Si cerul si infernul sunt în tine."
avocatnet.ro explicăm legislația
justitiarul3 
pirvucristian 
ContSters74561