Primavara - Vasile Alecsandri
A trecut iarna geroasa,
Campul iata-l inverzit,
Randunica cea voioasa
La noi iarasi a venit.
Dintr-o creanga -n alta zboara
Sturzul galben aurit,
Salutare ,primavara,
Timp frumos,bine-ai venit!
Turturelele se-ngana,
Mii de fluturi vezi zburand
Si pe harnica albina
Din flori miere adunand.
Canta cucu-n dumbravioara
Pe copacul inflorit,
Salutare,primavara,
Timp frumos,bine-ai venit!
Alexandru Macedonski – Avânt
Precum în largul mării corabia s-opreşte
Când vântul nu mai suflă şi pânza pe catart
Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbeşte
Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart;
Precum vioara tace când coarda se destinde
ª-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis
Răsunete suave, voioase sau murinde,
Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris;
Aşa-n restriştea vieţii, poetul, şi el tace,
Cu inima rănită în pieptul sângerat,
Nimica nu-l mai mişcă, nimica nu-i mai place
ªi-l află-orice simţire cu sufletu-ngheţat.
Ca el e şi matrozul corabiei oprite…
Avântul şi-l legase de-al vasului înot,
Iar apa oglindeşte priviri nensufleţite,
ªi mută se întinde oglindă pestetot.
Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele,
Căci inima rănită a bietului poet
Adoarme ca şi marea sub cerul plin de stele
ªi nu mai cântă-ntr-însul speranţă, nici regret.
Precum însă deodată la-ntâia adiere
Corabia tresare pe-al undei sân amar
ªi pânzele se umflă ş-o-mpinge cu putere,
Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar;
Tot astfel inspirarea deodată se ridică,
ªi aripi nevăzute îl schimbă-n semizeu,
Se-ntinde pe hârtie a versului panglică,
Iar sufletul în urmă îşi lasă corpul greu.
Lirismul şi satira se joacă pe-a lui frunte
Ca fulgere desprinse din foc dumnezeiesc,
Nou Moise, el se urcă atunci pe vârf de munte
ªi alte legi sădeşte în sufletu-omenesc.
Deşi în urmă-i urlă a urei aiurare,
Zâmbind, când să-l sfâşie cei răi se învrăjbesc,
Aşa de sus ţinteşte ş-atâta e de mare,
Încât cuprinde totul: ceresc şi pământesc!
El vede armonia din lumile eterne,
Pricepe nesfârşitul ş-al totului mister;
Materia în faţă-i se fierbe şi se cerne,
Urmează în adâncuri cometele ce pier;
ªtiinţa grăniţată o calcă în picioare…
Atomele iau viaţă, le simte cum trăiesc…
Le-aude bucuria sau lunga lor plânsoare
În vecinica mişcare pe care-o-ndeplinesc;
Coboară printre oameni şi ştie să mângâie,
ªi cântecu-i se varsă ca râuri de isop,
El curăţă şi spală de-a patimilor râie…
Insultele nu-l pleacă, să râure potop;
Căieşte pe poporul ce merge la pieire,
Tiranu-ncremeneşte sub biciul lui de foc,
Dar vai! el care merge de-a drept la nemurire,
Adesea n-are-n viaţă nici pâine, nici noroc.
M-am gandit sa postez aceasta poezie pentru ca eu o studiez acum la scoala si imi place foarte mult.
Floare-albastra
Mihai Eminescu
Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vieţii mele.
In zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Si cămpiile Asire
Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite !"
Astfel zise mititica,
Dulce netezându-mi părul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
"Hai la codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă sã se pravale
In prăpastia măreaţă.
Acolo-n ochi de padure,
Lânga bolta cea senină
Si sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.
Si mi-i spune-atunci poveşti
Si minciuni cu-a ta guriţa,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mã iubeşti.
Si de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Sã-ti astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Cãci va fi sub pălărie -
S-apoi cine treaba are !
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de dupa gât.
Pe cărarea-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag ?"
Inc-o gură - şi dispare.
Ca un stâlp eu stau în lună !
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare !
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastră
Floare-albastră ! floare-albastră !.
Totuşi este trist în lume !
Valuri lungi de flori albastre
Mihai Eminescu
Valuri lungi de flori albastre,
Valurile unei iniști,
Împlu sufletu-mi de vraja
A nemaisimției liniști.
[1876]
Arta Poetica - Paul Verlaine
Vreau muzicii intaietate!
Astfel, Imparele prefer,
Mai vagi, mai libere-n eter,
Fiind in tot, plutind pe toate.
Alege vorbele ce-ti vin
Sa para scoase din confuzii:
Ah, cantecele gri, iluzii
De Tulbure in Cristalin!
Sunt ochi splendizi de dupa voaluri,
Zi ezitand in amiezi,
Ori astri-n azurii gramezi
Pe dulci, tomnatice fundaluri.
Nuanta eu ravnesc s-o caut,
Nuanta, nicidecum Culoare,
Nuanta doar-ingemanare
De vis cu vis, de corn cu flaut!
Alunga Poanta ce ucide
Si crudul Spirit, Ras impur,
Ce lacrimi scot in ochi de-azur,
Si izul trivial de blide!
Suceste gatul elocintei,
Si bine faci cand, cu putere,
Astamperi Rima-n chingi severe,
Ea, sclava a nesocotintei...
Ah, Rima-numai chin si sila!
Ce surd copil ori negru drac
Scorni bijuteria fleac
Ce suna gol si fals sub pila?
Deci,muzica mai mult, mereu,
Iar versul tau aripi inalte
Sa prinda, nazuind spre alte
Iubiri si bolti de Empireu!
Sa fie buna aventura
Cand sufla zgribulitii zori
Prin minte si prin cimbrisori...
Tot restul e literatura.
Editura Pandora-M,2002
Traducere de St. O. Iosif si C.D. Zeletin
avocatnet.ro explicăm legislația
justitiarul3 
pirvucristian 
ContSters74561