Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Somnoroase păsărele...
Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!

NUMAI UNA!
George Cosbuc

Pe umeri pletele-i curg rau
Mladie, ca un spic de grau,
Cu sortul negru prins in brau,
O pierd din ochi de draga.
Si cand o vad, ingalbenesc;
Si cand n-o vad, ma-mbolnavesc,
Iar cand merg altii de-o petesc,
Vin popi de ma dezleaga.
La vorba-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleaca, eu ma fac ca plec,
Dar stau acolo si-o petrec
Cu ochii cat e zarea.
Asa cum e saraca ea,
As vrea s-o stiu nevasta mea,
Dar oameni rai din lume rea
Imi tot inchid cararea.
Si cate vorbe-mi aud eu!
Toti fratii ma vorbesc de rau,

Si tata-i suparat mereu,
Iar mama, la icoane,
Matanii bate, tine post;
Ma blestema: De n-ai fi fost!
Esti un netot! Ti-e capul prost
Si-ti faci de cap, Ioane!
Imi fac de cap? Dar las sa-mi fac!
Cu traiul eu am sa ma-mpac
Si eu am sa traiesc sarac,
Muncind batut de rele!
La frati eu nu cer ajutor,
Ca n-am ajuns la mila lor
Si fac ce vreau! Si n-am sa mor
De grija sortii mele!
Ma-ngroapa fratii mei de viu!
Legat de dansa, eu sa stiu
Ca am uratei drag sa-i fiu?
Sa pot ce nu se poate?
Dar cu pamantul ce sa faci?
Si ce folos de boi si vaci?
Nevasta daca nu ti-o placi,
Le dai in trasnet toate!
Ori este om, de sila cui
Sa-mi placa tot ce-i place lui!
Asa om nici vladica nu-i
Si nu-i nici imparatul!
Sa-mi cante lumea cate vrea,
Mi-e draga una si-i a mea:
Decat sa ma dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

Ploaie în luna lui Marte-Nichita Stanescu

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

ªi mă-nălţam. ªi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

Omul-fantă

(Se inchina lui Georg Wilhelm Friederich Hegel)

de Nichita Stănescu



Omul-fanta are indepartate origini.
El vine din afara:
din afara frunzelor,
din afara luminii protectoare
si chiar
din afara lui insusi.

Ia fiinta venind.
Astfel, el se umple
cu imaginile diforme
atarnand latoase de marginile
existentei,
sau, pur si simplu,
el adulmeca existenta
si ia nastere lasandu-se
devorat de ea.

Nu se stie cine mananca pe cine.
Omul-fanta azvarle mari piramide
de vid
peste mari deserturi.

El se apropie, se apropie.
Intalneste sfera
si are vederea aerului
si a simunurilor.

El mananca o frunza,
dar o mananca pe dinlauntru.
El este in afara pantec
si inlauntru gura cu dinti.
Nu se stie cine il mananca pe cine.

Omul-fanta face inconjurul lumii
si exista numai cat sa ia cunostinta
de existenta.

Sufletele mortilor
sunt atmosfera terestra.
Respiram sufletele lor;
sufletele lor isi infig cate un deget
adanc in respiratia noastra.

Omul-fanta moare
ca sa ia cunostinta de moarte.
El se lasa respirat
si la randul lui
respira
obiecte insufletite si neinsufletite
ca si cum ar fi aer.

Nu se stie cine respira pe cine.
Istoria coaguleaza in cuvinte solemne;
viitorul ni se infatiseaza sub forma unei
vorbiri
pronuntate de niste guri
cu mult mai perfecte decat ale noastre.

Pamantul lui a fi
isi trage aerul din pamantul
lui a nu fi
Nu se stie cine il respira pe cine.

Omul-fanta vine si vede.
Nu se stie daca intre ochiul lui
si ochiul lucrurilor
exista vreun spatiu pentru vedere.

Retina omului-fanta e lipita
de retina lucrurilor.
Se vad impreuna, deodata,
unul pe celalalt,
unii pe ceilalti,
ceilalti pe ceilalti,
Nu se stie cine il vede pe cine.

Nu e loc pentru semne,
pentru directii.
Totul e lipit de tot.

Omul-fanta vine din afara,
el vine de dincolo
si inca de mai departe de dincolo.

Odata venit,
nu se mai stie cine-a venit
si cine intr-adevar e de dincolo
si inca de mai departe de dincolo
este.

Totul e lipit de tot;
pantecul de pantec,
respiratia de respiratie,
retina de retina.

O, femeie, tu nu eşti numai...
Rabindranath Tagore


O, femeie, tu nu eşti numai capodopera creaţiei,
tu eşti capodopera omului:el te împodobeşte
cu frumuseţea inimii lui.

Poeţii ţes vălurile tale cu firele de aur ale fanteziei;
pictorii îţi fac nemuritoare forma trupului tău.

Marea îţi dăruieşte perlele sale, minele aurul lor
grădinile verii îţi aduc ofrandă florile lor
pentru a te înfrumuseţa şi a te face mai de preţ.

Dorul omului îţi acoperă tinereţea cu slăvirea sa.

Tu eşti jumătate-femeie şi jumătate-vis.


[ link extern ]

[ link extern ]

La multi ani, doamnelor!
:vishenka: