Puteti ierta? Si daca da, cat de des puteti face asta?

Pot ierta? Oare pot eu ierta?
Nu pot uita si atunci ma intreb, oare am iertat? Prefer sa cred ca am da, acesta atitudine este singura disponibila, , dar ma intreb? pe mine cand ma voi ierta pentru tot ce am acceptat urat in viata mea?
Asa ca, sa greseasca oricine, eu prefer sa cred ca pot ierta dar sa nu gresesc eu ca atunci....asta nu mi-o pot ierta asa usor!

Cu timpul invatam...

Odata cu trecerea timpului invatam ca oricat de lungi ar putea sa para unele zile...viata e scurta, mult prea scurta pentru a o pierde cu ganduri, lucruri care nu merita, cu suparare, ura, incrancenare.

Cu timpul invatam ca oamenii care ne-au "corectat" in atitudine, chiar si cei care nu ne pot ierta sau cei pe care nu-i putem noi ierta, nu sunt decat niste "ingeri" trimisi in viata noastra pentru a ne croii viitorul. Nu prietenilor ce stau cu noi la bine le datoram totul, ci mai ales celor cu care impartim "raul".

Orice ni se intampla se intampla cu un anumit scop, pe care, bineinteles il descifram mult mai tarziu.

Dumnezeu nu inchide o usa fara a ne predestina o usa mult mai frumoasa deschisa.

Daca nu ne-am impotrivii atat de tare destinului, daca nu ne-am incrancena in a face lucrurile "exact" cum dorim noi, viata ar avea acel "filon" de dumnezeire, acel suflu al Spiritului Infinit ce guverneaza toate lucrurile.

Cu timpul invatam ca incercand sa iertam nu facem decat sa ne eliberam de "ura" ce vrea sa ne domine. Neiertarea cuiva "ne leaga" de acea persoana, uneori definitiv...si nu cred ca merita sa traim asa.

Viata e mult prea scurta cu toate ca, asa cum ziceam, sunt momente in care ni se pare necrutatoare si, poate am dorii linistea pe care ne-o imaginam, a vietii de dincolo.

Dar, neavand nici o garantie a vietii de dincolo de ce sa nu o traim pe aceasta frumos?

Iertand, nu facem decat sa inaintam senini in viata.

Poate ca nu putem in totalitate uita, dar "impachetand" lucrurile urate si arhivandu-le frumos, iertate, spunandu-ne ca asta ne-a fost dat sa traim, sau poate ca noi am permis ca unele lucruri sa ni se intample, mergem mai departe in viata si o traim, nu permitem vietii ca ea sa ne traiasca cum ea vrea, alegem noi, constient ce si cum dorim sa traim.

Eu iert.Sunt incapabila sa urasc pe cineva.Ce putin pana acum,nu mi s-a intamplat.Am antipatii,ca tot omul,dusmani declarati imi place sa cred ca nu am.Daca supar pe cineva(neintentionat,voit nu as face-o niciodata),nu pot lasa timpul sa treaca fara sa imi cer scuze.Daca cineva ma raneste fara sa isi dea seama si mai mult decat atat,isi cere si iertare,cu siguranta il iert.Iert oricum si greselile repetate,dar stiti cum se spune ''increderea se castiga greu si se pierde repede'' si ca atare...persoana respectiva nu mai are loc in preajma mea decat ca si...decor.Am avut parte si eu,ca fiecare,presupun,de episoade nu tocmai fericite si am constatat ca dusmania,starile de animozitate nu duc la nimic bun.
Poate mi-ar fi mai greu sa iert cu usurinta pe cineva care le-ar face rau,cu intentie si premeditare,copiilor mei.Dar nu uit ca ''a gresi este omenesc,a ierta este divin''.Iertarea ne face mai buni,ne face pozitivi.

Multumesc pentru amablitatea cu care mi-ati raspuns la intrebare... sunt pareri si pareri... nu toti gandim la fel asta este clar.. Insa, as vrea sa cred ca mai sunt persoane care gandesc catusi de putin la fel ca mine... si ca, nu se vor calcati in picioare de-o persoana care a facut un obicei din a le gresi...
@Ares_3 multumesc ptr continutul mesajului.. mi-a dat de gandit..:bow::love2: Multumiri sincere tuturor:love2:
Cu stima, Maria.

Ma bucur daca ceva, ceva din ce am scris a ajuns la sufletul tau :hugall:
Cand o sa reusesti sa uiti, n-o sa mai conteze daca ai iertat. Aproape se confunda.
Cu asta trebuie sa incepi :vishenka: