avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1076 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Discuţii politice şi legislaţie ... Transformarea Dreptului de a vota in Obligatia de a ...
Discuție deschisă în Discuţii politice şi legislaţie electorală

Transformarea Dreptului de a vota in Obligatia de a vota – ati sustine un proiect legislativ in acest sens?

Sustin cu toata convingerea o initiativa legislativa care sa duca la transformarea dreptului de a vota in obligatia de a vota:

[ link extern ] /

Spun asta pentru nu sunt foarte hotarata sa votez si mi se pare ca ar fi mai rau sa nu votez deloc decat sa fac o alegere proasta.
Cu alte cuvinte, sunt adepta indemnului Mai bine sa iti para rau de ce faci decat de ceea ce nu faci (cand e vorba de vot, desigur :D ).

Pe acest site mi-au atras atentia articolele despre sistemul obligatoriu de vot in Australia si in Belgia.

Votul este obligatoriu în Belgia pentru că este considerat o responsabilitate faţă de societate. Datoria de a vota nu mai este o obligaţie, ci o onoare – au avut timp din 1893, când a avut loc revizuirea Articolului 48 din Constituţia belgiană, sa accepte ideea ca nu a vrut nimeni sa le ingradeasca dreptul de a vota, ci s-a urmarit responsabilizarea cetatenilor.

Sancţiunile pentru nonvoting în Belgia sunt stabilite in Codul electoral, amenda la prima neprezentare fiind simbolica; pentru o a doua neprezentare la vot într-o perioadă de şase ani, se ridica la o sumă aproape înzecită faţă de prima amendă. Pentru o a treia neprezentare la vot într-o perioadă de zece ani, numele nonvotanţilor sunt postate pe un tablou în faţa Primăriei. Cei care nu se prezintă la vot de patru ori în cincisprezece ani, se pot aştepta la o privare de dreptul de a vota pentru o perioadă de zece ani şi la incapacitatea de a fi numiţi, promovaţi într-o funcţie publică sau de a primi o distincţie de la autorităţile publice.

In Australia sistemul de vot este obligatoriu pentru alegerile federale din anul 1924: la fel ca si in Belgia, a vota a devenit o parte integrantă a culturii australiene.
Pentru ca sistemul lor de vot mi se pare foarte interesant, am luat ceva mai mult din text:



În modelul electoral australian sunt trei tipuri de obligativitate: înregistrarea obligatorie, votul obligatoriu şi o preferinţă electorală obligatorie.

Obligativitatea de a se înregistra [...] În Australia sunt înregistraţi cu drept de vot 12,1 milioane de australieni. Insa doar obligativitatea înregistrării în vederea votului nu este suficientă pentru a rezolva problema absenteismului.

Obligativitatea unei preferinţe electorale se referă la faptul că alegătorul trebuie să clasifice pe buletinul de vot candidaţii în funcţie de preferinţe – de la cel mai preferat până la cel mai puţin preferat - astfel încât fiecare candidat trebuie să fie marcat cu un grad de preferinţă. Acest sistem are ca efect creşterea reprezentării unui al treilea partid politic şi diversificarea compoziţiei Legislativului. (asta aplicata la noi ar fi... :rolleyes: )

Cheia de boltă a sistemului electoral australian este votul obligatoriu care se corelează cu sancţionarea cetăţenilor înregistraţi care nu s-au prezentat la vot.
Sistemul australian este surprinzător de simplu. Votul se petrece într-o sâmbătă între ora 8.00 şi ora 20.00. Când votantul se prezintă la secţia de votare, numele său este bifat în lista cu alegătorii înregistraţi. Dacă numele unui alegător nu a fost bifat, acesta primeşte un mesaj prin care i se cere să-şi justifice absenţa.
La cele mai recente alegeri federale, în jur de12 milioane de alegători s-au prezentat la vot şi doar 500.000 de astfel de mesaje au fost expediate. În practică, orice explicaţie, mai puţin am uitat sau am fost ocupat, sunt acceptate. Votanţii ale căror motive nu sunt acceptate sunt obligaţi să plătească o mică amendă.



Critica cea mai vehementa adusa acestui sistem de vot obligatoriu este faptul că



"obligaţia de a vota neagă dreptul de a vota". Cu alte cuvinte, votul obligatoriu încalcă etica de iniţiativă personală care este centrul unui guvern democratic. Potrivit unei critici acide, “este absurd să afirmi că avem o democraţie adevărată în Australia, atunci când ajungi să-ţi ameninţi oamenii cu amendă sau chiar închisoare, dacă nu participă la vot la nivel naţional şi la alegerile de stat”.



Nu vreau sa spun ca imi imaginez / doresc un fel de latz al hingherilor care sa ne taraie la sectiile de votare sau niste amenzi uriase ori mai stiu eu ce sanctiuni pentru neprezentare, insa poate ar trebui sa fim obligati sa iesim din pasivitatea (sau resemnarea) cu care asistam la dansul tip Brasoveanca pe care il face tara noastra pe muzica politicienilor.

Nu mai am de adaugat decat ca, in opinia mea, daca am fi obligati sa votam ar fi imposibil ca alegerile sa fie fraudate. Reala sau inchipuita, aceasta acuzatie (sau scuza) am auzit-o toti de atatea ori ca nici nu mai are rost sa comentam.

Ce parere aveti? Ar fi bun pentru Romania sistemul de vot obligatoriu? Ati sustine proiectul de lege?

Daca o sa deschideti linkul, o sa vedeti (celor care stiu deja le cer scuze ca ii pun alaturi de mine) ca



A fost odată în România... votul obligatoriu!

Decret-lege pentru alegerea deputaţilor senatorilor
prin vot obştesc, obligatoriu, egal, direct şi secret, pe baza
reprezentării proporţionale, 16 noiembrie 1918

Art1.
Toţi cetăţenii români majori vor alege prin vot obştesc obligator, egal, direct şi secret şi pe baza reprezentării proporţionale, un număr de deputaţi proporţional cu populaţia.
[…]



Aceasta e o simpla discutie in care oamenii isi exprima parerile cu privire la subiectul discutiei, e demn de apreciat ca cei cu studii juridice interpreteaza tema si din acest punct de vedere, dar pentru asta nu trebuie sa "se aprinda", trebuie doar sa ne exprimam punctul de vedere, pur si simplu, chiar daca unii care nu au pregatire juridica nu pot sa si argumenteze juridic ceea ce afirma
Stiti ce-mi pare rau?! Ca se poarta o discutie contradictorie pe o cutuma.*
*Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată: consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume.
Cred ca cei care au afirmat ca nu trebuie sa mearga la vot, ar fi bine sa nici nu o mai faca
Le dau dreptate.
Ramanem noi, ceilalti, sa alegem pentru ei. E bine asa?! domnilor/ doamnelor ...termenul "tovaras" tocmai (fix) la asta nu se referea. In rest...aveti dreptate...Dar ce mai conteaza "restul"...
Ultima modificare: Duminică, 9 Octombrie 2011
Herra_, utilizator
Belgieni s.a. etc s.a.m.d. considera ca e o onoare sa voteze! Da, este – deoarece multi oameni si-au varsat sangele pentru ca noi sa avem aceasta onoare (dar sa avem si posibilitatea de a ne exprima... indiferenta). Dar cine sau ce impiedica (poate impiedica) un individ sa abdice de la onoare? Da, belgienii etc etc au o lege care-i obliga la vot si or fi si sanctiuni dispuse acolo dar prezenta la vot nu e ”coplesitoare” si nici o sanctiune nu se aplica celor care abdica de la onoarea de a vota.
Asadar, daca altii au legea doar pe hartie, de ce trebuie sa o avem si noi? Aaaa... pentru ca poporul roman are o istorie recenta in care a fost dominat prin frica – teama de sanctiuni... Pe aceasta frica isi bazeaza politicienii aberatiile legislative.

Argumente juridice pro incalcarea / limitarea drepturilor fundamentale ale omului pot fi ”gasite” numai in regimuri politice totalitare... Evident, in cazuri de securitate nationala (in cazuri urgente – de pericol, pe scurt – si care sunt prevazute in conventii) pot fi limitate aceste drepturi dar pe o perioada determinata...


Cine sustine ca nu e bine sa se mearga la vot e cel putin ciudat... In discutie este ideea de a fi obligat sau nu – prin lege!! – sa mergi la vot! Cine merge de buna voie va merge oricum – daca vrea... Cine nu vrea sa mearga de buna voie nu va merge nici obligat (poate va merge, ca se sperie de sanctiuni). Surpriza, cred, va fi alta: cu o lege care ne obliga sa votam vor merge la vot doar aceia care se sperie de sanctiuni... cei care au mers de bunavoie vor evita sa o mai faca... asa cum au refuzat multe altele cand li s-au incalcat drepturile fundamentale... Cei care inteleg esenta drepturilor omului vor astepta cu nerabdare sanctiunea... sa o poata contesta in instanta...
Sa vedeti distractie cand vor merge la vot numai oamenii care se tem de sanctiuni!
Ultima modificare: Duminică, 9 Octombrie 2011
trope_doi, utilizator


Belgieni s.a. etc s.a.m.d. considera ca e o onoare sa voteze! Da, este – deoarece multi oameni si-au varsat sangele pentru ca noi sa avem aceasta onoare (dar sa avem si posibilitatea de a ne exprima... indiferenta).


Poate daca ar fi stiut ca sacrificiul lor poate fi interpretat si astfel, s-ar fi gandit de doua ori inainte de a-si da viata.
Herra_ a scris:

Stiti ce-mi pare rau?! Ca se poarta o discutie contradictorie pe o cutuma.*
*Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată: consuetudine, obicei.  (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume.
Cred ca cei care au afirmat ca nu trebuie sa mearga la vot, ar fi bine sa nici nu o mai faca
Le dau dreptate.
Ramanem noi, ceilalti, sa alegem pentru ei. E bine asa?! domnilor/ doamnelor ...termenul "tovaras" tocmai (fix) la asta nu se referea. In rest...aveti dreptate...Dar ce mai conteaza "restul"...



Ramanem noi sa alegem pentru ei, dar atunci sa inceteze sa se mai palnga ca treburile in tara asta nu merg asa cum trebuie.

Alte discuții în legătură

Datoria civica de a merge la vot praetore praetore Datoria civica de a merge la vot sau de a participa in sectiile de votare, cat la moda e? cine mai face asta? impresii? sfaturi in cazul secund ? :D B-) (vezi toată discuția)
Legislatie electorala si informatii generale despre alegeri george-neagu george-neagu Pentru ca suntem in an electoral si intrebarile legate de alegeri (ale celor care ar dori sa candideze sau ale votantilor) sunt din ce in ce mai multe, am ... (vezi toată discuția)
Și, ați votat astãzi? de ce? Gabriela  Pintea Gabriela Pintea Bună ziua! Ați votat astăzi? Dacă da, de ce da? Dacă nu, de ce nu? Eu nu am votat. Ultima oară când am votat îmi amintesc, alături de alte ... (vezi toată discuția)