Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.
Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.
Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)
Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.
In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :
concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri
concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri
concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri
si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.
Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)
In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.
Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
eu voi da a 4-a oara...deci am ceva vechime pe forum....si dupa fiecare examen e la fel...unii ne dam mari, altii ne lingem ranile.pe mine nu ma mai ataca nimic...eu am un principiu in viata:CE TIE NU-TI PLACE, ALTUIA NU-I FACE!
si mai am o maxima care o ador:DA-I OMULUI (s.m. PROSTULUI) PUTEREA CA SA VEZI CE CARACTER ARE.
in rest felicitari celor care au luat, putere celorlalti.
legat de organizarea unui examen in martie, a auzit si eu un zvon...si tot lin legatura cu organizarea cursurilor de pregatire pentru admitere, cica ar stii ei ceva.Poate or fi formatori, dar nu INM, pentru ca s-a dat o hotarare CSm prin care se interzice formatorilor INM sa tina cursuri extracuriculare.
Revenind la oile noastre, am si eu o intrebare: daca al doilea termen al recidivei este format dintr-un concurs de infractiuni, in cazul contopirii se pot aplica atatea sporuri de sapte ani cate infractiuni sunt, sau se aplica un singur spor? Cred ca e mai aproape de adevar prima varianta. Gresesc oare?
,,cand primul termen este format numai dintr-o infractiune, iar cel de-al doilea dintr-un concurs de infractiuni se va aplica pt. fiecare infractiune( al doilea termen) pedeapsa potrivit regulilor de la recidiva , umand ca apoi sa fie stabilita pedeapsa rezultanta potrivit regulilor de la concursul de infractiuni (mai intai se aplica regulile de la recidiva apoi cele de la concurs); teoretic in aceasta sitiuatie este posibila aplicarea a doua sporuri -7 ani de la recidiva in prima etapa si 5 ani de la concurs in a doua etapa. "-Udroiu Drept penal 2010 pag.61
eu voi da a 4-a oara...deci am ceva vechime pe forum....si dupa fiecare examen e la fel...unii ne dam mari, altii ne lingem ranile.pe mine nu ma mai ataca nimic...eu am un principiu in viata:CE TIE NU-TI PLACE, ALTUIA NU-I FACE!
si mai am o maxima care o ador:DA-I OMULUI (s.m. PROSTULUI) PUTEREA CA SA VEZI CE CARACTER ARE.
in rest felicitari celor care au luat, putere celorlalti.
legat de organizarea unui examen in martie, a auzit si eu un zvon...si tot lin legatura cu organizarea cursurilor de pregatire pentru admitere, cica ar stii ei ceva.Poate or fi formatori, dar nu INM, pentru ca s-a dat o hotarare CSm prin care se interzice formatorilor INM sa tina cursuri extracuriculare.
Am citit si eu raspunsul CSM la solicitarea INM, asa este, nu au voie. Cu toate acestea, acele cursuri vor fi tinute de unii formatori de la INM. Unul dintre ei este Emilian Stanisor.

Domnul Emilian Stanisor a cerut suspendarea din functia de formator INM pentru anul de invatamant 2011-2012, vezi anexa. Iar ceilalti nu sunt formatori in cadrul INM-ului. Daca aveti bani, stati in Bucuresti si aveti timp puteti sa incercati.....eu pas.