Ce trebuie sa facem?

De plictiseala am discutat aceasta problema cu colegii si din 10 avocati 5 erau pro si 5 contra... nu am gresit asa mult... temeiuri sunt pentru ambele solutii... pe scurt (am povestit 5 ore pe tema asta :) ):

Dintre temeiurile contra mentionez ca in codul civil scrie:
"Art. 696
Eredele ce renunta este considerat ca n-a fost niciodata erede.
Art. 697
Partea renuntatorului profita coerezilor sai; daca este singur, succesiunea trece la gradul urmator."

Iar aici a pornit o adevarata polemica cu privire la faptul ca neacceptarea succesiunii in termen de 6 luni nu poate fi confundata cu o renuntare intrucat renuntarea este expresa si nu poate fi tacita ca si acceptarea succesiunii, plus ca mama ar putea face o cerere de repunere in termen, plus ca in practica s-a trecut de multe ori peste acel termen de decadere (ceea ce arata ca nu e batut in cuie... de ex. mi s-au aratat spete in care unicul mostenitor nu a acceptat succesiunea in 6 luni iar instanta tot i-a conferit-o lui ca sa nu ramana mostenirea vacanta... nu vad de ce ar fi altfel aici)... s-au mai adus argumente legate de reprezentare (in sensul ca nu exista reprezentare daca mama traieste) si de cazurile de nedemnitate unde nepotii ar fi exclusi de la mostenire daca mama ar fi nedemna desi ei sunt nevinovati la fel ca in acest caz, precum si argumentul ca daca exista mostenitori de gradul I mostenitorii de gradul II sunt exclusi de la succesiune (nici un notar nu va face actele daca mama traieste)....

Parerile pro se intemeiau pe exactitatea termenului de decadere (peste care nu se poate trece) si pe faptul ca daca mama nu a acceptat in termen succesiunea se considera ca nu ar fi erede si vor mosteni ceilalti descendenti ca si cum mama nu ar fi existat si cele mentionate de dumneavoastra...

Nu mai retin toata discutia intrucat a fost mult mai ampla si mai pe argumente, nici de departe nu vreau sa va contrazic sau ceva de genul dar unde sunt 2 juristi sunt 3 pareri iar daca o parere nu convine unuia dintre juristi nu e neaparat gresita... initial chiar v-am crezut ca eu sunt in eroare si nu am raspuns corect, dar m-am convins ca am raspuns doar diferit nu gresit (greseala mea e ca nu am argumentat acea propozitie dar era tarziu si eram prea obosit sa scriu mai mult).

Othellox, departe de mine gîndul de a stîrni o polemică doar de dragul polemicii. Dar nu pot să vă îmbrăţişez poziţia.

Art. 686
Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine.

Acest articol, coroborat cu art.700

Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
In cazul cand mostenitorul a fost impiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majora, instanta judecatoreasca, la cererea mostenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data cand a luat sfarsit impiedicarea.

spune totul. Nimeni nu este obligat să moştenească (să accepte succesiunea - cu excepţia acceptării forţate, cu titlu de sancţiune). Dar, dacă vrea să moştenească, trebuie să accepte succesiunea. Iar acceptarea este supusă prescripţiei (nu decăderii) în şase luni de la deschiderea succesiunii. Dacă nu ar fi aşa, termenul de 6 luni şi toată reglementarea privind prescripţia dreptului de opţiune succesorală devin superflue.

Dacă o pesoană nu poate dovedi acceptarea (iar codul îi pune la îndemînă atît acceptarea expresă, cît şi pe cea tacită), nu poate moşteni. Altfel, nici instituţia acceptării nu ar avea vreun sens. De ce să stabilească legea modalităţi şi termene de acceptare şi împreună cu ele instituţia prescripţiei extinctive în materie, dacă orice succesibil delăsător (dar nu renunţător) ar putea oricînd să revendice succesiunea?

A, dacă are temeiuri să invoce suspendarea sau să ceară repunerea în termen, iar instanţa îi dă cîştig de cauză, e perfect. Acest succesibil va deveni moştenitor, înlăturînd alţi succesibili cu vocaţie generală dar aflaţi în grad succesibil inferior. Dar, dacă nu poate dovedi acceptarea în termen şi nici nu are cîştig de cauză în ceea ce priveşte suspendarea sau repunerea în termen, succesiunea va fi culeasă fie de moştenitorii din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, dacă există, fie de moştenitorii subsecvenţi (în speţa de faţă, nepoatele de fiică ale defunctei).

Argumentele legate de reprezentare sau de nedemnitate nu au nicio relevanţă în speţă. Sunt situaţii juridice reglementate distrint prin soluţii juridice distincte.

Nici considerentele legate de ceea ce ar face notarul sau de anumite soluţii ale instanţei nu pot fi invocate peste textul de lege, în litera şi spiritul său.

Sigur, notarul pus în faţa unei astfel de speţe va îndruma părţile spre instanţă. ªi în faţa lui, acceptarea succesiunii ar trebui dovedită, mai ales că există moştenitori subsecvenţi pe care succesibilul neacceptant nu poate, după lege, să-i înlăture de la succesiunea ce li se cuvine ca urmare a lipsei actului/actelor de acceptare de către cel care invocă moştenirea.

Nici instanţa nu cred că poate da cîştig de cauză succesibilului rudă din clasa I, de gradul I, care nu poate dovedi acceptarea succesiunii, în detrimentul succesibililor subsecvenţi acceptanţi ai succesiunii.

Sigur, se poate discuta la infinit. Poate o vor face, tot aici, alţi jurişti interesaţi de această speţă.

Cu aceeaşi stimă,

Liviu S.Bordaş

themis a scris:

Art. 686
Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine.

Dupa cate am inteles din speta mama vrea mostenirea, deci nu este obligata a accepta ci chiar o vrea...

acceptarea este supusă prescripţiei (nu decăderii) în şase luni de la deschiderea succesiunii.

Asa stiam si eu dar 8 din cei 10 avocati cu care am vorbit azi spuneau ca e vorba de un termen de decadere nu de prescriptie, de asta am folosit termenul "decadere" (cu privire la asta mai am nevoie de lamuriri :( )...

Dacă o pesoană nu poate dovedi acceptarea (iar codul îi pune la îndemînă atît acceptarea expresă, cît şi pe cea tacită), nu poate moşteni. Altfel, nici instituţia acceptării nu ar avea vreun sens. De ce să stabilească legea modalităţi şi termene de acceptare şi împreună cu ele instituţia prescripţiei extinctive în materie, dacă orice succesibil delăsător (dar nu renunţător) ar putea oricînd să revendice succesiunea?

La asta am spus si eu ca, desi se incalca legea, practica e in sens contrar (in loc sa mai invat cate ceva legat de succesiuni ma zapacesc mai tare :) )...

Argumentele legate de reprezentare sau de nedemnitate nu au nicio relevanţă în speţă. Sunt situaţii juridice reglementate distrint prin soluţii juridice distincte.

Ai dreptate dar e un caz in care descendentul mostenitorului poate fi scos de la mostenire fara sa aiba vreo vina si poate avea o anume relevanta in interpretarea legislatiei in vigoare cu privire la speta...

Nici considerentele legate de ceea ce ar face notarul sau de anumite soluţii ale instanţei nu pot fi invocate peste textul de lege, în litera şi spiritul său.

Asta era doar un comentariu nu un argument (era pus intre paranteze, credeam ca se intelege);)

Nici instanţa nu cred că poate da cîştig de cauză succesibilului rudă din clasa I, de gradul I, care nu poate dovedi acceptarea succesiunii, în detrimentul succesibililor subsecvenţi acceptanţi ai succesiunii.

Pai tocmai asta e situatia care incurca tot... daca mama avea un frate de ex. acesta mostenea tot si copiii mamei tot nu primeau nimic...

Sigur, se poate discuta la infinit. Poate o vor face, tot aici, alţi jurişti interesaţi de această speţă.

Eu chiar as spera... am ramas mirat ce raspunsuri am primit doar intreband colegii mei... imi pare interesanta speta mai ales ca nu am gasit in nici un curs pe care-l am raspunsul...