desfierea unui copil înfiat

Stimate user, de ce nu puneti intrebarea corect? Ce inseamna desfiere? In momentul adoptiei unui copil, acesta este copilul tau - inteleg ca de adoptie e vorba in speta, parintii respectivi nu sunt asistenti maternali, nu? Copilul TAU adoptiv are aceleasi drepturi ca si cel natural.
Prin urmare, intrebati, va rog, corect: Ce facem cu copiii cand nu ne mai simtim in stare sa-i crestem? Cum scapam de ei cand n-am stiut sa-i crestem, sa-i educam, sa-i ascultam?
Stiu, suna urat daca pui problema la modul asta, dar nici daca o "cosmetizezi" in problema juridica de desfacere a unei adoptii nu suna mai bine. Prin urmare, cautati pe forum o solutie legala de a scapa de un copil???

Mi-as fi dorit sa pot scrie aici ca am doi copii care nu mi-au creat probleme de-a lungul timpului. Dar nu o pot face. Pentru simplul motiv ca as minti. Cand erau mici, fata era foarte cuminte si intelegatoare. Baiatul era exact opusul ei. Ani de zile am luptat sa ii schimb comportamentul. Ma intrebam daca nu cumva si noi ca parinti gresim. Sigur ca asa era, pentru ca uneori puneam munca pe primul loc si ne sacrificam copiii. Am realizat aceasta dupa trecerea anilor. Noi am capatat mai multa experienta in a fi parinti si mai multa capacitate de intelegere. Cand speram ca am scapat cat de cat de griji pentru ca cei mici au crescut, am inceput sa avem mari probleme cu fiica mea. Insa in privinta ei, de data aceasta am reusit sa gestionez altfel situatia. Ca mama singura de data aceasta, am luat o hotarare radicala care i-a schimbat la fel de brusc comportamentul nabadaios. Consider ca am procedat corect, chiar daca fiica mea a pierdut un an de scoala din aceasta cauza. Uneori ca parinti trebuie sa luam decizii care ne dor, dar o facem numai pentru binele copiilor si nu pentru a fi judecati de cei din jurul nostru.

Mi-as dori ca doamna care a deschis topicul sa-i impartaseasca mamei fetitei aceste expuneri care s-au scris aici. Sfaturile de genul "mergeti cu copilul la psiholog" sau "faceti impreuna cu copilul consiliere psihologica" nu-si au rostul. Sunt convisa ca parintii au capacitatea sa realizeze acest lucru, dar le vine greu si nu pot accepta ca au ajuns aici. Credeti ca dansilor le vine usor? Aici nu e vorba de bani si de ceea ce au investit in acel copil. Trebuie sa reuseasca sa treaca impreuna peste acest moment. Poate fi putin dificil, dar nu imposibil.

Le doresc acestora multa sanatate si putere pentru a-i pastra alaturi si uniti pe toti copiii pe care ii au. Daca am stii ce ne ofera viata, daca am putea anticipa viitorul, prezentul nu ar mai avea farmec...asa cum este el, cu bune sau cu rele.

Inchei afirmand ca in acest moment sunt mandra si fericita ca sunt mamica celor doi copii pe care ii am alaturi la bine si la greu, pentru ca sunt minunati, buni si iubitori.

S-a vorbit mai sus despre vehementa mesajului scris de mine, mesajul a fost conceput asa datorita faptului ca ma deranjează moralitatea specifica de roman, adică moralitatea de TV gen Dan Diaconescu, și moralitatea afișata pe internet, pe amândouă le consider false. Daca am dovedi aceste calități morale și în viata de zi cu zi sunt convinsa ca tara asta nu ar fi ajuns în asemenea hal.
Forumul se numește "avocatnet", categoria este "Discuții juridice - Dreptul familiei" unde am prezentat situația cu aceasta fetita și va citez din mesajul meu "ma interesează un precedent legal".
Daca vroiam altfel de răspunsuri puteam apela la un forum specializat pe psihologie, etc....

PS. Ca sa ne lămurim: nimeni nu a tratat urat acest copil, este un copil care a fost și este foarte bine îngrijit, dar refuza absolut tot ce i se oferă.

Cred ca s-a inteles mesajul dvs, si ce anume asteptati de la acest forum. Nu ar trebui insa sa va deranjeze prea mult raspunsurile primite, chiar daca ele sunt sau par a fi altceva decat ce asteptati.
Evident ca nimeni nu poate fi in locul dvs si nimeni nu stie prin ce treceti. Faptul ca aveti ocazia sa aflati si alte opinii, chiar si moraliste, ar trebui sa il luati ca pe un 'plus' sau macar sa apreciati din punct de vedere al faptului ca subiectul dvs a starnit interesul unor oameni.
Poate acei oameni care au fost off-topic au incercat sa va sara in ajutor, chiar si cu un sfat. Daca nu a fost ceea ce asteptati dvs, nu trebuie sa va suparati pe ei. Asa sunt romanii, mai moralisti, intr-adevar...dar si mai saritori pe de alta parte.

Scuze de off-topic in cazul asta, se pare ca nu aveti nevoie de sfaturi, decizia ati luat-o deja iar dumneavoastra aveti nevoie doar de un avocat. Eu am iesit din discutie si va mai pun doar o intrebare, care probabil va fi pusa si de judecator, daca se va ajunge acolo:

- Si cu copilul ce se intampla dupa?

Nu astept raspuns.

O zi buna.

Raspund ca cineva care trece prin parte din aceasta experienta.Am adoptat un baietel care la 3 ani nu vorbea.nu manca,a fost declarat retardat..dar impreuna cu sotul ne-am gandit bine de ce vrem sa infiem..sa ne aratam prin oras ca avem un VIP blond,canta ca Michael Jackson,sa ma aplaude lumea ca am facut o fapta buna,sau sa il ajut .si am pornit pe drumul adoptiei doar cand am vrut sa ajutam un copil.Si unul din modurile prin care ne-am gandit ca il ajutam este sa fim sinceri cu el..de cand l-am luat si pana acum(are 7 ani) el a auzit adevarul.Am lucrat mult cu el,a avut iesirile lui..dar de fiecare data cand se intampla intrebarea era nu cum sa scap eu..ci cum sa il ajut,pentru ca la asta ne-am inscris noi ca parinti..sa il ajutam Uneori ne vine sa luam campii..atunci intelegem ca problema e la noi nu la el..daca eu asa rezolv o problema,e clar ca dau semne de imaturitate.Am citit carti in ultimii ani cat nu am citit 12 ani de scoala si 9 de facultati...invatam impreuna cu copilul.Sigur fetita,chiar si de 13 ani se va schimba..dv sunteti dispusi sa va schimbati de dragul ei??Sa petreceti timp cu ea?? Eu a trebuit sa renunt la unul din joburi(manager la banca Tiriac) pentru a-l ajuta pe baiat .Nu ma pot baza pe bone,terapeuti,profesori sa imi faca treaba.Ei isi fac treaba de educare ,consiliere..etc..dar treaba de a-l invata pe copil ca e iubit e a mea si a sotului.Imi pare rau ca treceti prin aceasta experienta..dar are iesire...poate mai trebuie sa incercat iun gram in plus ..desi ca dupa cuvintele exprimate deja in inima este ruptura facuta deja sau desfierea..si acolo e cel mai grav . De dragul ei sau chiar si al dv..incercati mai mult .iar la 13 ani si copiii din familii au comportamente " interesante" ,schimbari au loc in viata lor ca si a noastra ,si daca sunt singuri in aceste schimbari e greu pentru ei. Noi dupa 4 ani am inceput sa vedem rezultate..si inca mai lucram,si vom lucra pana va iesi din el potentialul care il are..e acolo.si noi il ajutam sa il descopere . ..dar suntem sinceri unul cu altul.Principiile se construiesc in familie...geneticul ramane in urma rau de tot daca mediul in care creste este propice .Acum "uriasul nostru" e la scoala,e campion la tenis de camp,si face pian..nu pentru a deveni un Mozart,dar am vrut ca si terapie pentru el..cu alte cuvinte ii dam alternative.
Doar ganduri bune pentru dv si copil..si din cate stim,un copil nu se poate desfia ..decat asa cum este mentionat mai sus daca este in interesul lui suprem..ori asta implica daca sunt probleme la parinti de nu stiu ce natura .