Am plecat din firma la care activam acum o luna de zile, insa, nici pana acum, nu am reusit sa imi recuperez actele necesare, respectiv, decizia de incetare a c.i.m si adeverinta de vechime(din ce am reusit sa aflu, acestea sunt actele necesare odata ce pleci de la o firma)
Contabilul firmei este cel care se ocupa de aceste acte, intrucat angajatorul "nu are timp" de astfel de lucruri.
Cred ca am vorbit la telefon de cel putin 20 de ori pana acum cu acest contabil, de fiecare data fiind amanat sau mintit cu vreo alta inventie, ultima fiind, "nu am primit inca acceptul de la XXXX (angajator), revin eu cand il primesc", eu din cate stiu, eliberarea actelor dupa plecarea unui angajat, nu este o optiune a angajatorului ci o obligatie.
Asftel, as aprecia daca mi-ati spune ce se poate face in aceasta situatie, ce pot face pentru a lua acele acte, si totodata, pasii care trebuie urmati pt. a face acest lucru.
Avand in vedere ca firma este in sectorul 5 iar sediul social in sectorul 6, presupun ca va trebui sa ma duc la Administratia Financiara sector 6, nu?
Cat despre obligativitate, eu am nevoie de adeverinta de vechime, din ce am inteles, este una si aceeasi cu fisa fiscala, deci, am nevoie de aceasta fisa fiscala.
Ce obligatii are angajatorul fata de angajat in momentul plecarii acestuia din firma?
Mentionez ca decizia de incetare am primit-o, dar am nevoie de o metoda sa demonstrez ca am lucrat 2 ani la acest angajator....
Da, AF raza sediului social...
Referitor la Adeverinta de vechime si Fisa Fiscala ati inteles gresit ca sunt una si aceesi, sunt doua documente diferite.. Vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se probeaza cu carnetul de munca, iar incepand cu data de 01 ianuarie 2011, la solicitarea salariatului, in baza art.34 alin.(5) si art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii, angajatorul are obligatia sa elibereze salariatului o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, in caz ca salariatul nu a avut carte de munca, cat si ulterior acestei date.
Fisa Fiscala este un formular tipizat ce cuprinde sumele inscrise in statele de salarii sau de plata aferente perioadei de raportare si platite salariatilor. Fisele fiscale au fost eliminate de la 1 ianuarie 2012, astfel incat, pentru veniturile realizate dupa aceasta data, angajatorii nu mai au obligatia sa completeze si sa depuna copii dupa aceste documente la organele fiscale.
Am inteles, ciudat este ca, daca dumneavoastra spuneti ca au fost eliminate de la 1 ianuarie 2012, asta inseamna ca eu am fost mintit de contabila, cum ca le depune, le completeaza, etc
Sunt curios totusi cum functioneaza acest sistem, cum demonstreaza o firma ca a platit contributiile pt angajati?
Avand in vedere ca mi-a fost eliberata decizia de incetare, mai pot face plangere la vreo institutie pt faptul ca nu mi-a fost eliberata si adeverinta de vechime?
Conform modificarilor aduse art. 59 din Codul Fiscal, in locul fiselor fiscale, angajatorii vor avea obligatia de a completa si a depune incepand de anul viitor o Declaratie privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit in termenul prevazut in Codul Fiscal la art. 93 alin. (2), adica tot pana in ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat.
Ati solicitat in scris, adeverinta de vechime, de la angajator?