Buna ziua as dori sa trec casa de pe numele parintilor pe numele meu dar nu stiu ce act sa fac ca in caz in care una di surori lar ataca sa nu aiba castig de cauza . mentionez ca ,casa a fost din paianta iar eu am daramato si am facut alta toate acestea pe bani mei si multe alte inbunatatiri. mai mentionez ca parinti sunt deacord cu trecerea casei pe numele meu dar cu o clauza de ai caza pana la moartea lor ( sa nu ii dau afara dupa ce as primi actele asta vor ei)as dori sa stiu daca bani investiti pana acum ma pot ajuta cu ceva la trecerea casei pe numele meu . va multumesc mult.
Incep prin a-mi cere scuze, in cazul in care v-am deranjat! Mesajul meu nu s-a dorit a avea nuante peiorative.
Va rog sa-mi spuneti mijloacele de proba pe care le-ati folosi pentru a dovedi caracterul simulat. Nu uitati va rog ca amandoi ne bazam pe prezumtii legale. Dumneavoastra afirmati ca tranzactia are caracter simulat, va revine sarcina probei. Dovediti-va afirmatia stimate coleg.
Dacă discutăm despre acelaşi lucru, anume despre prezumţie de gratuitate instituită de articolul 845 din codul civil, potrivit căreia înstrăinarea către un descendent făcută cu rezerva uzufructului viager sau cu sarcina unei rente viagere este considerată a fi făcută din cotitatea disponibilă, urmînd ca ceea ce depăşeşte rezerva să fie supus reducţiunii, atunci sarcina probei nu revine celorlalţi rezervatari, ci dobînditorului bunului, el fiind ţinut să dovedească faptul că actul nu este aşa cum îl prezumă legea, adică cu titlu gratuit, ci este unul oneros, caracterul oneros rezultînd din probele pe care el trebuie să le administreze.
Deci, nu rezervatarii invocă gratuitatea actului, pentru a fi nevoiţi să probeze ceea ce susţin, ci legea priveşte un asemenea act ca fiind o liberalitate. Iar prezumţia instituită de textul legii răstoarnă sarcina probei.
Cam asta ar fi esenţa a ceea ce doream să subliniez.
PS. Scuze pentru graba postării: accept scuzele dumneavoastră.
Stimate coleg, presimt ca urmeaza sa ne invartim in cerc. Dumneavoastra invocati prezumtia instituita de art. 845 cod civil. Eu invoc prezumtia instituita de Legea 36/1995, probez cu contractul de vanzare cumparare ca nu a fost o liberalitate. Eu consider ca preumtia mea este absoluta, chiar daca nu se refera la o obligatia a notarului public. Articolul de lege invocat de mine nu distinge intre cele doua tipuri de operatiuni, cand stabileste prezumtia absoluta, si sunt sigur ca cunoasteti principiul de drept "ubi lex non distinguit..." Este motivul pentru care va rog sa probati contrariul.
Mi-as putea sfatui clientul sa-i determina pe parinti sa renunte la acel drept de uzufruct, chiar si in timpul procesului. Ca sa evitam orice dureri de cap. Sau as incheia de la inceput o donatie cu scutire de raport. Profesional insa nu mi-as ajuta clientul cu nimic.
Intr-un astfel de litigiu puteti avea castig de cazua doar daca nu s-a prevazut plata unui pret, sau nu s-a platit inca un pret. Altfel sansele de a vi se admite actiunea sunt foarte mici. Astept sa probati.
Prezumţia absolută de plată a preţului? Asta răstoarnă toate regulile privind simulaţia ca excepţie de la opozabilitatea contractului faţă de terţi. Dacă pornim de la ideea susţinută de dumneavoastră, potrivit căreia actul notarial (autentic) instituie o prezumţie de plată a preţului de nerăsturnat, atunci scoatem simulaţia din sistemul de drept civil român (şi nu numai). Dispare un capitol important din teoria obligaţiilor.
Dumneavoastră probaţi cu contractul autentic doar faţă de cocontractant. Faţă de mine, ca terţ care poate invoca simulaţia, plata preţului este un simplu fapt juridic. Iar dacă ne aflăm în situaţia reglementată de art.845 nici măcar nu trebuie să dovedesc ceva. Nu trebuie să dovedesc gratuitatea actului, ci doar să invoc prezumţia legală, urmînd ca dumneavoastră, descendent dobînditor al bunului în condiţiile acolo prevăzute (rezerva uzufructului sau sarcina rentei viagere) va trebui să răsturnaţi prezumţia administrînd probele care să ateste plata.
Sper, pentru a înţepa cercul în care credeţi că ne învîrtim, că vor interveni şi alţi colegi de pe forum. Altfel, sigur, argumentele juridice pe care le-am adus în sprijinul celor susţinute se vor lovi de zidul pe care îl creează credinţa dumneavoastră în virtuţile absolute ale actului autentic.
PS. Constat că aţi adăugat la comentariul anterior. Aşa că vin cu o completare: renunţarea ulterioară la uzufruct (sau la rentă) nu are darul de a înlătura prezumţia de gratuitate, care se analizează în raport cu actul iniţial, nu cu renunţările ulterioare.
Iar scutirea de raport nu scuteşte donaţia de reducţiune. Sunt două instituţii absolut distincte. Aşa cum actul de înstrăinare este supus reducţiunii (nu raportului, avînd în vedere faptul că simulaţia instiruie prin ea însăşi prezumţia că donatorul a dorit scutirea de raport), tot aşa şi donaţia scutită de raport este supusă.
Mea culpa, este o prezumtie relativa. Ca si prezumtie absoluta ma refeream la mentiunea notarului, dar nu vreau sa pierdem timp cu astfel de detalii. Presupunem ca notarul nu mentioneaza decat ca partile declara ca s-a platit/primit pretul. Eu vin cu o declaratie autentica data de vanzatori ca au primit pretul, sau cu ordine de plata care atesta transefrul acelor sume. Nu este necesar, dar nu vreau sa ma lovesc de cerbicia cu care sustineti ca acea mentiune in contractul de credit nu reprezinta o proba care sa rastoarne prezumtia. Va sfatuiesc sa cautati cateva spete, eu am facut-o. O sa vedeti ca acea prezumtie sta in picioare doar daca nu s-a platit un pret. Cum dovediti dumneavoastra ca nu este asa?
Argumentele juridice ale dumneavoastra sunt de fapt unul singur, art 845. Mergeti mai departe. Eu v-am adus dovezi ce atesta plata pretului. Va opriti aici?
avocatnet.ro explicăm legislația
themis, utilizator
GAGIU1982