refuzul copilului de a merge la tata

"Mie imi cam miroase a razbunare personala si abuz la adresa drepturilor copilului."


@Ionita
Trebuie sa mai adaug ca timp de doi ani cat a vazut copilul, nu m-a intrebat niciodata ce mananca, cat doarme, daca o doare ceva sau daca are nevoie de ceva. Statea cu copilul in brate si ma intreba pe mine daca am pe cineva (iubit) sau ma jignea , asta se intampla la mine acasa.
Il interesa doar viata mea personala, pentru care i-am spus de la inceput ca nu il priveste, ca vine sa vada copilul si nu-i raspund decat la intrebari referitoare la copil.
In acesti 2 ani nu a rostit cuvantul "tata" nici macar o data cand vedea copilul. Stiti foarte bine cu totii ca atunci cand vorbesti cu un bebelus spui " hai la mama" pana invata copilul ca tu esti mama sau tata.
Acum dupa 5 ani de hartuire, cum as putea eu sa-i spun copilului sa-i spuna individului "tata" si sa-l prezint ca pe un inger ?
Nu e nici o razbunare, cum a-ti spus dvs, este pur si simplu apararea mea impotriva unui cretin care nu a inteles ca o sa las copilul la el, dar cand mai creste si va intelege situatia.
Mi-a spus ca la 15 ani nu mai are nevoie sa vina copilul la el. Oare de ce ? Atunci nu mai e copilul lui ? Sau atunci stie copilul sa ceara bani si nu vrea sa aiba alte obligatii pe cap.
Cu astfel de individ ma judec, eu nu am fost impotriva vizitelor, dar pt ca m-a dat in judecata si am cheltuit banii pe avocati, nu pot sa sterg cu buretele nimic si nu voi face nici un compromis.
Daca era un om normal, asa cum ar trebui sa fie toti barbatii, s-ar gandi inainte sa intenteze procese, ca poate acelei mame i-ar trebui banii pt cresterea copilului.
Stiti cum ma simt cand imi spune copilul ca "noi de ce nu avem bani multi" ? Imi vine sa plang, dar gasesc tot felul de scuze.
El nu-mi plateste amarata de pensie alimentara, dar sa mai intretina copilul zi de zi.
Un tata care loveste o mama , il doare si pe copil, pt ca starile de suparare ale mamelor se transmit copiilor.
Asa ca d-lor tati , ganditi de 10 ori inainte sa faceti rau mamelor, pentru ca noi ducem greul de cand este copilul in burta. Ar trebui schimbata aceasta lege nenorocita care da tatilor atatea drepturi.
Si dvs d-le Ionita, poate totusi a-ti suparat-o rau pe fosta sotie, daca nu va lasa sa vedeti copilul. Un motiv cred ca este.

crisnet12 a scris:

Si dvs d-le Ionita, poate totusi a-ti suparat-o rau pe fosta sotie, daca nu va lasa sa vedeti copilul. Un motiv cred ca este.

Da, m-am insurat cu o persoana normala si mi-am refacut viata.
Cu toate acestea am platit mereu pensie alimentara, ba chiar i-am majorat pensia din proprie initiativa, pentru a fi bine copilului.

Si totusi nu pot nici macar sa-mi vad copilul pentru 5 minute sau sa vorbesc cu el.

Asadar, legea este corecta si trebuie aplicata.
Faptul ca dumneavoastra nu gasiti beneficii in ea este pentru ca nu ati reusit sa va prezentati bine cazul. Nu este "vina" codului civil. Cel mult poate fi vina dumneavoastra sau a avocatilor care v-au reprezentat.
Oricum, in opinia mea, fata de situatia prezentata, nici nu aveati nevoie de avocat, puteati sa va reprezentati si singura. Acelasi lucru l-ati fi obtinut.
In niciun caz nu rezolvati nimic incalcand o hotarare judecatoreasca.
Daca nu este buna, schimbati-o. Pana atunci insa legea va obliga sa o respectati.
Nerespectarea este infractiune.

O seara placuta.

Anxietatea de despartire se trateaza; apare la majoritatea copiilor, e normala si, de regula, se stinge cu tact din partea parintelui fata de care se manifesta. Pacat ca din cauza asta sa i se nege copilului dreptul la o relatie cu tatal, la mers la scoala, pana unde ajungem? Pana cand sta cu mama?

Despre celalalt caz, ce sa spun, ca nu am cuvinte; cand un parinte ii neaga dreptul copilului de a-si cunoaste tatal pentru caea insasi nu are o relatie buna cu acesta... iar apoi ii reproseaza ca nu se poate sa stea copilul la tata ca nu-l cunoaste... pentru ca ea, mama, nu l-a mai lasat in vizite ca s-a suparat... daca va suparati intr-o zi si ii spuneti ca nu-l lasati la scoala!??
Facem un copil ca ne ticaie ceasul biologic si apoi vine nenorocitele de legi si de tratate internationale si psihologia copilului si ne spun ca acel copil are si tata!
Stam 5 ani prin instante impotrivindu-ne la un program normal de vizite si apoi ne plangem de razboaie??! Si ne luam de AVLIL si de ce clienti ne imaginam ca are, ca asta e treaba noastra, nu copilul pe care-l mutilam sufleteste.
Uff... saracul copil...
Mai lasati deoparte tatal si viata lui, clientii mei si dorintele dv. si permiteti copilului sa aiba un tata!

Anxietatea de despartire este normala pentru un prescolar si pentru un copil mic. Nimeni nu impiedica mersul copilului in colectivitate, unde isi petrece timpul cu cei de-o varsta cu el , in compania unor persoane calificate in educatia minorilor in conditii de siguranta.
Foarte bine a mentionat d-na avocat ca anxietatea de despartire se trateaza, cu tact, presupun ca nu considera "tact" executarea silita, dupa 4 luni de absenta , cand micutul se trezeste cu 5-6 necunoscuti in casa hotarati sa-l "ridice".
Daca copilul este un copil normal, este absolut firesc sa se sperie si sa fie traumatizat.
Aici se recomanda consilierea psihologica. Si taticul iar este absent 4 luni, iar apare sa "ridice" copilul, copilul refuza din nou... si uite asa ciclul se repeta, in interesul sau major.
Cui prodest :-/

Pai faceti cerere in numele copilului sa-si vada tatal, iacata. Nu va bucurati de lipsa tatalui, ci incercati sa faceti ceva cu tactul ala, ca tactul ala era al parintelui dupa care copilul sufera.
Vedeti ca uneori, la copii mai mari, sunt si cazuri de falsa anxietate de despartire...

Nu oprea mai inteleg, sufera de anxietatea aia pana la urma sau selecteaza pruncul cand sa sufere? Ca asta nu se mai integreaza in simptome...