Buna seara,
Fiul meu de 21 de ani cu care locuiesc, (sunt divortata de 19 ani), se poarta foarte urat cu mine. Nu contribuie la cheltuielile casei si nici la curatenia acesteia.
A fost student, dar nu s-a dus la cursuri si a fost exmatriculat. Acum lucreaza, dar tot timpul se invoieste (este platit la ora) si casa pentru el este ca un hotel. Vine si se aseaza la calculator si se joaca sau sta pe messenger pana dimineata la ora 2 sau 3.
Eu fac tot ce trebuie ca sa fie bine (spalat, calcat, curatenie, achitare facturi, etc.) Am si eu servici si din salariul meu incerc sa achit tot, dar nu ajung banii.
Din pacate de la el am numai cuvinte jignitoare, insulte pe care le aud atunci cand ma revolt si-l iau la intrebari despre ce face cu viitorul lui, cu sanatatea lui, sau cu salariul.
Am incercat sa-i caut camera cu chirie, sau sa incerce cu credit sa-si achizitioneze o garsoniera. Bineanteles si cu ajutorul financiar al meu. Dar nu este de acord.
As vrea sa se mute si sa-si vada de viata lui asa cum vrea, dar el imi spune ca asteapta sa mor, ca sa ramana el in casa.
Pot schimba incuietoarea la usa si sa-l scot de la intretinere, asa pur si simplu?
Nu stiu daca este legal.
Ce altceva as putea face?
Din pacate, nu are cine sa intervina in comportamentul lui, iar discutiile noastre (adevarate scandaluri), devin din ce in ce mai urate.
Ajutatima cu un sfat bun, va rog, pentru ca sunt disperata. Nu mai dorm nu mai am randament la servici si am si probleme de sanatate.
Va multumesc !
Cand ati spus ca dv. credeati ca e mai simplu la ce va refereati? Mie imi pare simplu, mai ales ca aveti nevoie doar de acte pentru evacuare. Cat mai simplu vreti?
De ce discutati despre martori daca v-am spus ca aveti nevoie numai de acte? Nu inteleg... ce e dificil?
Buna ziua,
Am spus ca este complicat pt ca dna avocat "simonette" mi-a raspuns ca am nevoie de "inscrisuri, interogatoriul paratului, martori ". Cu martorii este cel mai greu.
Se pare ca fiul meu vrea sa se reinmatriculeze (asa cum mi-a scris unul din utilizatori). Deci va fi din nou student la cursuri de zi. In aceasta situatie, mai pot face ceva? Relatia noastra este foarte rece. Nu ne vorbim, nu-i fac mancare, nu-i spal si nu am mai facut curat de mai bine de o saptamana, de cand am avut ultimul scandal cu el. Trebuie sa demarez o actiune impotriva lui (a comportamentului lui vis-a-vis de mine), dar nu stiu de unde sa incep si cu ce. Nu am avut prea mult tangente cu tribunale, justitie, avocati, etc. Nu stiu ce am sa fac...
Si eu sunt mama unui baiat de 21 de ani,sa stiti ca este foarte complicata comunicarea cu ei cateodata,am trecut si eu prin multe "episoade"de cearta,incercati sa fiti mai toleranta,sa aflati ce nemultumiri are,ce il framanta,sigur are ceva pe suflet,lipsa tatalui se cunoaste in comportamentul baietilor,sa nu faveti un gest necugetat pe care il veti regreta mai tarziu,stiu ca va doare sufletul cand va vorbeste urat dar poate vrea doar sa va supere cum si dvs sunt sigura ca il suparati ,daca nu vorbiti cu el si nu ii dati mancare se va comporta la fel,sigur nu asa era inainte si sigur nu v-ati dorit un asa comportament din partea lui , dar peste toate o sa treceti cu vorba buna si blandete.
Buna seara,
Stiti care este problema? Ca si atunci cand ii fac menajul, tot asa se poarta. Cand incerc sa vorbesc cu el, este de acord ca se poarta urat cu mine dar...nu face nici-un efort sa se schimbe si o ia de la capat. Situatia dureaza de ceva vreme, timp in care l-am iertat (fara sa-si ceara iertare) eu, ca asa fac mamele. Din pacate insa a inceput sa-mi fie frica de el. Violenta verbala ma inspaimanta si atunci eu tac. Probabil de aici considera ca el este mai puternic si ca eu trebuie sa fac numai cum zice el. De ex. acum 10 min. a plecat de acasa. Adica la ora 22.30. Nu a spus unde, nici cand vine..nimic. Ca la hotel. Atunci eu ce sunt? Doar cea care plateste intretinerea, telefonul,netul, si altele? Oricum cu trecerea zilelor simt ca se instaleaza o raceala iremediabila intre noi...Imi pare rau, dar nu cred ca mai pot sa o iau de la capat cu el. Nu mai am puterea necesara.
Toata viata nu am facut decat sa ma lupt cu morile de vant. Cat a fost in scoala, am muncit ca sa nu-i lipseasca nimic (pensie alimentara nu a primit decat un an), sa-i platesc meditatii pt ca niciodata nu invata bine si era tot timpul in situatie de corijenta. La liceu a fost si mai rau. Dupa doi ani si-a luat bac-ul. La facultate a dat test, dar norocul lui ca au renuntat cativa copii , ca altfel nu era pe lista cu admisi...Ce sa zic...oricum a fost, l-am sustinut...dar ceea ce face el acum cu mine ...este inadmisibil. Cam asta este povestea "scurta" cu copilul meu. Este foarte trist...
Inteleg ca sunteti unica proprietara a apartamentului incare locuiti. Vindeti apartamentul, va luati ceva mai mic , doar pt dumenavoastra si ati scapat de el. Nu sunteit obligata sa-l intretineti, e major