Euroi a scris:
mediere penala este obligatorie, daca da din ce data. undeva zice ca din 13 februarie sau 1 august 2013?
Nu este obligatorie nici medierea și nici ședința de informare privind medierea. Însă medierea poate avea loc , la solicitarea uneia dintre părți , atunci când este vorba despre infracțiuni cu privire la care plângerea prealabilă poate fi retrasă după depunerea ei sau atunci când legea prevede posibilitatea împăcării părților.În cazurile unde nu există posibilitatea retragerii plângerii sau a împăcării părților,adică în cazul acelor infracțiuni cu privire la care organele de urmărire penală se pot autosesiza, pate avea loc medierea laturii civile a procesului.
Medierea deci este un drept al cetățenilor și nu o obligație.Ei pot folosi această procedură pentru rezolvarea conflictelor, fără a mai merge în instanță.
Chiar dacă nu a fost depusă plângere, poate fi încercată soluționarea conflictului prin mediere, este chiar recomandat, medierea fiind o procedură confidențială, rapidă și cu costuri reduse.