Custodie exclusiva daca tatal cedeaza custodia?

Doamnelor, desi recunoasteti ca tatal din povestea dvs este exceptia de la regula, continuati sa-i bagati pe toti in aceeasi oala.
Poate de acolo si senzatia ca nu vi se da dreptate. Poate chiar nu aveti in masura in care credeti.
Virulenta cu care atacati orice tata care incearca sa petreaca ceva timp cu copilul lui ma face sa cred ca nu aveti dreptate in masura in care credeti.
Exista instante si instante. N-am auzit de nici una care sa fie perfecta si care sa judece "corect". Nicaieri in lume. Indiferent de instanta una din parti va pierde si va considera ca i s-a facut o nedreptate.
Intre timp copiii cresc si, crescuti in razboi, ghiciti pe cine vor da vina? Dar ce mai conteaza daca dvs aveti dreptate ...

Stimata d-na, va rog sa ma ajutati un pic. Se pare ca am facut o gafa deoarece, conf spuselor dvs, am afirmat ca toti taticii ar trb “anulati” din viata copiilor lor. Iar eu chiar nu-mi amintesc sa fi facut acest lucru, asa ca va rog respectuos sa-mi indicati unde/cand anume am atacat orice tata cu virulenta…

nu l-a dorit si l-a recunocut greu dupa 1 an de la nastere,cu mari insistente din partea mea (pentru a nu avea copilul liniuta pe certificat), nici macar nu a dorit sa-l tina vreodata in brate
tatal locuieste in alta parte, are alta viata
nu s-a implicat in cresterea copilului sau educatia lui, nu a dormit nici macar o noapte cu copilul,
copilul are 5 ani jumate, dar eu am asteptat atat tocmai pentru ca am crezut ca tatal se va implica in vreun fel. In conditiile in care sunt singura-singura, cresc, educ copilul si iau deciziile cele mai bune pentru el, eu am tras de el, pentru binele copilului, sa vina in viata lui, iar lui nu-i pasa si isi vede linistit de viata?
Am asteptat 5 ani si 10 luni sa se implice in viata copilului.... Nu mai doresc sa ma milogesc de el sa se joace, sa-l vada, sa iasa, etc.

Cred ca acest comportament nu apartine tuturor tatilor atacati, se pare, de mine. Si intrebarea mea era de ce greseste d-na dorind AP excl.

:offtopic:
Senzatia ca nu mi s-a facut dreptate nu e doar o senzatie, ci o certitudine. Si nu, nu va grabiti sa motivati ca-s subiectiva, deoarece am destule pareri (avizate, as putea adauga) care-mi sustin afirmatia.
Poate nu am dreptate? De acord. Oare as putea posta cateva convorbiri dintre mine si tata, cateva rezolutii si, ca bonus, un rap psi si o poza. Ce reiese din acele inscrisuri? Cine stie, poate chiar faptul ca nu am dreptate…
Ca un mic amanunt, la DGASPC au ramas oripilati de ceea ce au vazut/auzit. Si nu, nu-s rude/prieteni/cunoscuti de-ai mei. Se poate spune ca am falsificat probele. Dar ce te faci cand tatal intra in cabinetul d-nei psiholog si, privat fiind de prezenta av, uita poezia recitata in Instante; si ce afirma tatal in cabinet? Surpriza: exact ceea ce sustin eu.
Poate imi puteti impartasi parerea despre ne-virulenta de care fac uz tatii pe site-urile lor consacrate cand vb de mame. Multumita utilizatorului “proastasatului”, o mama la fel de rau intentionata ca si mine, am inteles mult mai bine motivul pt care primim rasp de acest gen.
Exista Instante si Instante, si nu exista niciuna care sa judece corect? Pai nu asta e de fapt datoria lor? Atunci de ce se mai cheama Justitie? Care este rolul Instantelor? Cred ca-s intr-o eroare totala, am incurcat justitia cu dreptatea... Sau invers…
Cat despre acest "nicaieri in lume" permiteti-mi sa fiu de alta parere. Cu cele cateva probe pe care le am la dosar, si care au fost prezentate oficialitatilor din alta tara, stiti ce raspuns am primit? “Aici, individul ar fi fost inchis pt o buna bucata de vreme, pt asemenea fapte.”
Asa ca este discutabil despre cum “transeaza” instantele noastre, nu cele din alt colt de lume.
Cat despre faptul ca unul castiga si altul pierde…normal. Si nu ar avea logica sa piarda cel ce nu are dreptate? Eu nu merg in instanta ca sa pun magistratii in jenanta pozitie de a ma ajuta sa “lezez” drepturile copilului sau ale tatalui, ci merg acolo in speranta ca se va face dreptate- dreptate dovedita nu cu spusele mele, nici cu biletele scrise de mama acasa, ci cu acte oficiale. :surrender:

[ link extern ] /

DSM-5, anuarul afectiunilor psihiatrice, existent si in Romania, exact in aceiasi forma, exclude \"sindromul alienarii parentale\" ca o afectiune reala. Bordul psihiatrilor americani (dar cine sunt aia in comparatie cu psihologul DGASPC de la sect 2 sau cu dna jude x de la J sect 2) au concluzionat ca nu exista baza stiintifica ptr a include acest asa-zis sindrom in DSM-5 (asa cum nu fusese inclus nici in 4 sau 3). Intrati pe facebook, cautati si pe google, despre colegiul psihologilor din Romania, despre coordonatorul Institutului de expertiza judiciara, tanarul domn psiholog dr St.I.L si veti gasi, cum la nivel institutional, se promoveaza o maladie inexistenta! Acesta e nivelul de coruptie si manipulare, desi domnii stiu bine ca oficial asa-zisul sindrom nu exista, in colaborare cu anumite instante, ong-uri de tip t.a.t.a si a.r.p.c, avocati si psihologi, \"pun umarul\" la condamnarea mamei, adesea parintele rezident, respectiv \"parintele alienator\"! Impotriva unei astfel de organizari institutionale noi venim cu probe in amaratele noastre dosare...iar ei ne rad in nas!
Sa ne mai miram oare de ce "sfaturi" primim?
Toate mamele, care sunt acuzate ca isi alieneaza copilul, va sfatuiesc sa scrieti la Colegiul Medicilor, si sa intrebati daca acest sindrom exista si este inclus in lista de diagnostice. Raspunsul va fi NU!. Depuneti raspunsul la dosar. Atentie, exista si judecatori si procurori si avocati, care fac aceasta afirmatie, care nu are nicio baza stiintifica, pentru a va crea o imagine negativa. Intrebare: Putem cere daune pentru prejudiciul creat prin astfel de afirmatii vadit defaimatoare? Care este apararea impotriva folosirii in instante a unei astfel de acuzatii fara baza stiintifica?