Custodie exclusiva daca tatal cedeaza custodia?

Eu va spun ca ne intereseaza copilul, dv. repetati iar de mama care isi doreste... Ma bucur ca are dorinte, dar sa nu fie egoiste si in detrimentul copilului.
O instanta nu se gandeste mai mult, insa de regula e mai echidistanta si obiectiva.

In primul caz, tatal nu stia unde e mama, era ca disparuta; de ce se putea AP exclusiva (eventual, nu sigur, ca parca vad ca aparea mama in timpul procesului si era chiar de dorit, caz in care varianta AP exclusiva cadea)? Pentru ca se incadra in lege.

IN al doilea discutam despre incredintare, nu exercitare in comun; mare diferenta. Si atunci sustineam, ca si acum, ca un copil nu trebuie rupt in doua. Totusi, daca e impartit in timp fizic inegal, se poate sustine ca nu petrece timp suficient, necesar etc. cu unul dintre parinti.

Mama aceea care lua 3 ciocolate la copii nu era tot mama? Le voia ea raul? NU se gandea la copiii ei? Se gandea, insa gandea gresit.

Nu prea cititi ce scriu, ci ce va doriti sa scriu. Apreciez ca ma cititi de atata timp. Oricum, una e sa se poata sustine un lucru sau sa ai sanse si alta e sa-l obtii, sa castigi in instanta. Doua lucruri complet diferite.

Da, mama isi doreste; oare dorinta mamei nu are vreo legatura cu binele copilului? Este neaparat ca dorinta mamei sa fie egoista si in detrimentul copilului? Cine hotaraste asta? La fel ca si dvs, ma bucur ca mama are dorinte. Cat despre instante…pana acum ne spuneati cat de mult se gandesc la copii, chiar mai mult decat o facem noi, parintii… Bine ati spus: instanta e, de regula, echidistanta si obiectiva. “De regula” a se traduce “cand are chef sa citeasca probele de la dosar, si nu e prea plictisita”…
Constat, deloc cu uimire, ca inclusiv prevederile anumitor Art din Lg sunt aplicate doar pana la virgula, ceea ce urmeaza dincolo este ignorat cu aceeasi eleganta la care am facut referire mai sus.
Voi alege ca ex Art. 397 CCiv.
” Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care Instanta decide altfel”.
In acest caz, tot ceea ce se stipuleaza dupa cea de-a 2-a virgula, este anulat, sters, mult prea nesemnificativ pt a fi luat in calcul…
Si as putea continua cu prevederile Lg 257/2013 pt modif. si complet. Lg 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, dar cred ca este deja prea mult, nu?
In cazul “ciocolata la 3 luni”, mama era la fel de disparuta ca tatal din cauza userului @chira_chiriac, sau chiar cauza mea, as putea adauga. Uite cum tatal biologic nu si-a vizitat copilul de 1 an, 2, 5, si nu stiu unde se afla. Acesti parinti sunt practic disparuti cu totul din viata copiilor lor, ei nu exista; si totusi mamele dau dovada de egoism indraznind sa doreasca AP exclusiva. Si ca sa raspund la intrebarea dvs ref la mama din cazul “ciocolata”, parerea mea este ca se gandea la copii la fel de mult ca tatal copilului d-nei Chiriac. Adica deloc.
Chiar daca nu ai nici cea mai mica curiozitate sa calci pragul gradinitei, sa-l vezi mergand la scoala, sa-i oferi o bomboana ( ca pensia de intretinere te vaiti ca nu ai), sa ii oferi un cadou de Craciun, sa dormi o noapte imbratisandu-ti copilul, sau macar un tel sa-i dai, chiar daca mai departe de sticla nu poti vedea, chiar daca nu l-ai dus in parc sa-l dai in leagan, chiar daca… sunt doar amanunte, care sustin drepturile tatalui, ale copilului la tata (care?, ca nu-l vede, nu-l cunoaste?) si imaturiatatea, rautatea si frustrarea de care mama da dovada…
AP comuna este regula, dar avem si exceptia, nu? Ma intreb pt comportamente si fapte diferite, nu se dau Hot diferite? Putem oare pune semn de egalitate si imparti aceleasi drepturi pt doi tatici: X, care si-a dus copilul la gradi, l-a hranit, l-a imbaiat, a fost langa acel copil cand ardea de febra, asteptand zorile in speranta ca se va simti mai bine, l-a tinut de manuta invatandu-l sa faca primii pasi, i-a citit o poveste, s-au jucat macar o data cu mingea, l-a ajutat sa rezolve o problema buclucasa la matematica, cu celalalt tatic Y, care nici macar nu deschidea usa dormitorului cand copilul avea aceeasi febra, ba chiar se plangea ca-l deranjeaza plansul celui mic, cat despre celelalte aspecte pe care X le facea cu placere, Y le privea ca fiind strict obligatiile femeii, deoarece Y este un “barbat in adevaratul sens al cuvantului”…
Intre incredintare si AP comuna nu-i chiar atat de mare diferenta, doar in ambele situatii se urmarea interesul superior al minorului, nu? Acel copil care era incredintat pana in 2011, fara sa fie atat de disputat programul de leg. pers. este cel care, in ziua de azi, ar trb sa fie impartit in doua. Se pare ca interesul copilului are caracter schimbator…
Sa fim seriosi, nu in toate familiile functionale copiii petrec acelasi timp fizic cu cei doi parinti. Atunci de ce se ajunge la sit descrisa de dvs, si anume ca, daca timpul fizic e impartit in mod inegal, se poate sustine ca nu petrece timp suficient cu unul din parinti? Nu se poate spune ca astfel se incearca ruperea copilului in doua?
Consider ca citesc ceea ce scrieti, nu ceea ce mi-as dori sa citesc. Ca sa citez un stimat consilier de pe acest forum, @Jocandi Causa, “din pacate, sau din fericire, aici se expun doar pareri personale. Important este ceea ce va decide instanta”.
Da, sunt de acord cu dvs, una e sa-ti doresti, sa ai dreptate, sa demonstrezi, sa ai sanse , si alta e sa castigi in Instanta. Ajuns acolo, poti spune ca este un fel de Russian roulette, si ca ai nevoie de muuulta bafta, indiferent de cata dreptate ai….Daca am suparat expunand pct meu de vedere, imi cer scuze, nu asta a fost intentia mea.

Exista pe forum aici un gen de generalizare care nu ne ajuta nici pe unii nici pe altii:
- "instantele sunt la noroc si nu aplica legea" - "instantele" sunt niste oameni care ar trebui sa-si acorde timp pentru a judeca fiecare caz. Cele mai multe o fac. Exista si unele care ma fac sa ma intreb daca nu cumva au incurcat hotararile si cazurile si au dat hotararea de la A la B si invers. Dar nu e o stare generala. Sunt exceptii si daca avem timp si bani la dispozitie putem ataca hotararile respective.
Mai exista si problema supraincarcarii instantelor - si s-a inventat solutia medierii care iti da posibilitatea sa ii spui celuilalt fix ce ai nevoie si sa sari razboiul din sala de judecata, unde fiecare vine cu cele mai ascutite arme ca a impresioneze judele si sa castige cat de cat.
Exista si cazuri unde nu ai ce media, dar, din experienta, in cele mai multe cazuri medierea ar rezolva mai repede problema.
- "mamele sunt absurde/egoiste/razbunatoare" si "tatii sunt rai/absenti/violenti/nepriceputi" - mamele nu sunt, de regula, absurde. La fel, tatii nu sunt, de regula, rai/absenti/violenti. Mamele sufera de identificare cu copiii lor, identificare care are radacina in perioada sarcinii si care ar trebui sa se diminiueze si sa dispara spre varsta de doi ani a copilului. De la 2-3 ani, mamele ar trebui sa isi perceapa copilul ca pe o persoana separata de ele cu nevoi si dorinte proprii si sa actioneze pentru implinirea acelor nevoi (care de cele mai multe ori sunt contrare nevoilor instinctive ale mamelor). Exista si tati care sufera de "conditia" asta dar sunt mai rari.
Cei mai mutli barbati nu stiu/nu vor/le e frica sa se apropie de un copil care are febra/plange/a facut pe el, dar pot sa-l invete sa joace fotbal, sa mearga pe bicicleta, sa construiasca o cazemata si sa-l invete sa nu cedeze in fata "gastii". Sau pur si simplu sa-i sperie pe cei care incearca sa-i faca rau copilului.
Sunt multe aspecte la care un tata poate contribui si a-l descalifica pe unul pentru ca nu a facut o lista de lucruri e o exagerare.
Nu zic ca tatal din viata doamnei @chira_chiriac este bun sau nu pentru copil. Nu-l cunosc si nu pot sa-l judec.

Am si eu tendinta sa generalizez si sa spun ca Autoritatea Tutelara din tara asta este aproape inutila. Dar asta este experienta mea proprie: am vazut doar referate scoase din burta sau in cel mai fericit caz de la telefon. Fara a verifica in nici un fel cele scrise acolo. Am vazut referate in care se povestea de o locuinta cu 7 camere (desi 2 dintre ele erau camari si 2 holuri). Am vazut referate in care scria ca bunicul este bland cu copilul, desi bunicul era tot timpul beat cu scandal si copilul spunea ca bunicul il mai bate din cand in cand.
Tind sa cred ca tocmai superficialitatea cu care isi face, in general, treaba AT este si motivul pentru care rapoartele lor sunt ignorate.


Ce spun este ca: afirmatiile de genul "in Romania nu se aplica legea", "instantele nu judeca", chiar si "instantele se gandesc la copiii nostrii mai mult decat noi" sunt afirmatii care nu ajuta pe nimeni sa rezolve nimic, si nu le face cu nimic viata copiilor nostrii mai buna.

Este adevarat ca generalizarea nu ajuta pe nimeni, dar acest fapt nu e chiar gratuit...se datoreaza experientelor multora dintre noi prin Instante. Cum la fel de adev este si faptul ca nu toate instantele sufera de lipsa de chef, printre ei fiind si oameni care fac cinste meseriei. Pt dansii...tot respectul! Sa-mi fie iertat daca gresesc, dar parerea mea este ca exceptiile sunt tocmai acele Instante care aloca timp si-si asuma responsabilitatea meseriei, aceasta concl bazandu-se strict pe exp personala.
Daca avem timp si bani putem ataca hot respective - si daca nu mai dispunem de timp si bani, cum procedam? Nu intra in obligatia lor sa imparta dreptatea, indif ca e vb de instanta de fond/apel/recurs?
Dar cum la noi se merge pe premisa: nu esti multumit, mergi mai departe... “ De ce sa fiu eu cel care-si bate capul cu probl tale? De ce tocmai eu? Mai bine ma fac ca nu vad motivele, nu vad exceptiile, si zic nu. Nemultumit de sol mea? Du-te mai departe!”
Supraincarcarea instantelor nu scuza faptul ca dau hot aiurea, deoarece, ca si la medic, viata omului este in mainile lor.
Daca medierea nu merge, cum putem evita sa suportam consecintele supraincarcarii inst?
Jud, pana la a se lasa impresionat de ceea ce spune celalalt, ar putea aloca un pic din pretiosu-i timp studiind dosarul, zic eu. Cine stie, poate gaseste acolo o dovada ce-l ajuta sa “imparta dreptatea”.
Iar daca barbatii despre care vb nu fac parte din acea categ care aloca timp pt a juca fotbal sau a invata copilul sa mearga pe bicicleta- de fapt, nu acorda nici 5 min din timpul lor copilului (sit. constanta de-a lungul anilor), unde este greseala mamei cand doreste AP excl?
Eu asta nu inteleg.
Personal, am trait sit in care era mai mult decat dorita prezenta tatalui alaturi de noi, copilul nefiind la o varsta chiar asa de mica: in cateva conflicte dintre copii, (care s-au agravat in mom in care taticii au uitat ca o cearta intre copii este doar o cearta intre copii, si nu e ok sa transformam aceste mini-conflicte intr-o adevarata competitie), activitati scolare/extra scolare unde ceilalti copii veneau insotiti de ambii parinti, si as putea continua cu exemple. Dar totusi copilul a avut noroc sa aiba bunic/ unchi, mai nou si tata vitreg, care sa nu fie la fel de ocupati ca tatal biologic.
Si da...am profitat la max de AP excl, si in acele mom relativ tensionate descrise mai sus, si in mom in care copilul si-a dorit sa invete sa inoate, sa mearga pe bicicleta, sau sa exerseze ceea ce invatase la cursurile de karate. Despre episoade de boala sau cum ajungi mai repede la dr, nu e cazul sa mai am pretentii, deoarece se pare ca anumiti tatici sunt prea speriati sa-i…insoteasca macar. De, si taxiul te poate duce la spital, de unde necesitatea ca tatal sa faca pe soferul…
Cat despre descalificat...copilul, ajuns la o anumita varsta, o va face singur, deci nu toate mamele au ca unic tel descalificatul taticilor.
Cat despre AT...trb pastrat acelasi trend intalnit in instante, nu?
In caz contrar, ar trb sa-si asume responsabilitatea, si sa renunte la traditionalul mod de lucru: rapid, superficial, ce implica un consum minim de energie si vointa.

Orice drept are o obligatie corelativa. In teorie, in practica mai vedem. Dreptul parintelui nerezident de a exercita impreuna cu parintele rezident AP, ar trebui sa-i corespunda si obligatia de a o exercita propriu-zis! Ne exercitarea dreptului, sau exercitarea lui cu rea-credinta, ar trebui sa conduca la pierderea dreptului. De altfel "pierderea dreptului", la actiune, la a formula o plangere, la proprietate, la o cale de atac etc, sunt tocmai "sanctiuni/limitari" ale dreptului. Nu te poti trezi oricand si in orice conditii ca tu ai un drept!
Libertatea individului era frumos explicata, ca exercitarea propriilor drepturi, cu conditia neprejudicierii aceluiasi exerctiu din partea semenilor sai. Ar avea oare un copil dreptul la o viata linistita si la un echilibru emotional corelativ dr parintelui nerezident la vizita? Am putea oare considera ca un asa-zis parinte, care trece pe la copil cand isi aduce aminte, incalca dreptul copilului la o stabilitate emotionala? O fi oare benefic sa transformam intr-un poligon de incercare sufletul unui copil al carui parinte nerezident apare de Craciun, cand copilul are 3-4 ani, facem prezentarile: el/ea e tatal/mama. Copilul se bucura, tata/mama ii spune maine vin sa te iau sa mergem la un film si mai apare anul viitor, cand facem iar prezentarile? Ce este atat de straniu, ca in calitate de mame egoiste si frustrate, cerem celuilalt parinte unul din cele mai profunde atribute ale "meseriei" de parinte si anume, constanta, predictibilitatea, certitudinea, ca tu parinte, cat traiesti, esti acolo pentru el? Ce a atat de greu de inteles ca in loc de o spina iritativa, o rana vesnic zgandarita, un ciclu nesfarsit de iluzii-deziluzii, preferam lipsa?