avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 689 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Medierea - domeniu de aplicare şi ... Obligatia mediatorului
Discuție deschisă în Medierea - domeniu de aplicare şi aspecte juridice

Obligatia mediatorului

Am o nedumerire cu privire la aceasta prevedere:
Legea 192/2006,Art 58(4) În cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum şi al altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale, sub sancţiunea nulităţii absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanţei de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condiţiile de fond şi de formă prin procedurile prevăzute de lege şi să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă, notarul public sau instanţa de judecată, după caz, putându-le aduce modificările şi completările corespunzătoare cu acordul părţilor.
(4^1) Mediatorul este ţinut de obligaţiile prevăzute la alin. (4) şi în cazul în care prin acordul de mediere se constituie, se modifică sau se stinge orice drept real imobiliar.

Legiuitorul a instituit o obligatie pentru mediator fara a impune aceeasi obligatie si partilor (sau nu explicit).
Cum se poate pune in practica aceasta prevedere in situatia in care pe rolul instantelor de judecata nu a fost inregistrat un litigiu si mediatorul nu potate transmite la dosar acordul in forma scrisa si electronica? Mediatorul este obligat sa sesizeze instanta de judecata sau sa se adreseze unui notar in cazul descris mai sus? Daca da, cum?
Ultima modificare: Luni, 11 Noiembrie 2013
Bojan I.M., Mediator
Cel mai recent răspuns: Bojan I.M. , Mediator 22:47, 15 Noiembrie 2013
Am scris pe acest forum tocmai pentru a afla raspunsul.... personal nu am gasit inca o modalitate de a ma achita in mod satisfacator de obligatia impusa de lege si speram in ajutorul specialistilor de aici.
Acum, discutia despre efectele acordului o putem prelungi la infinit si nu asta era subiectul topicului. Sincer sunt un pic derutat de abordarea Dvs. Adica, in acceptiunea Dvs daca in urma unei medieri care are obiect partajul unui imobil partile se inteleg ca bunul sa ramana in proprietatea unuia dintre ei in schimbul unei sume de bani, suma care se achita in momentul semnarii acordului, acordul de mediere nu produce efecte juridice?
legally_aid a scris:

Ce se întâmplă însă cu instanțele care, deși există o nouă prevedere în regulamentul instanțelor , conform căreia hotărârile pronunțate pe baza acordurilor de mediere nu se vor mai publica pe portalul instanțelor de judecată, tocmai pentru a întări ideea de confidențialitate,


Puteti sa imi spuneti unde gasesc si eu aceasta prevedere... sa ma pun la curent?
Birou_de_Mediator a scris:

Sa tratam separat situatia in care partile nu au un litigiu pe rolul instantelor sau doresc sa merga la notar, iar mediatorul sustineti dvs., este tinut de lege sa prezinte acordul.
Intrebarile logice care se nasc sunt:
- Fiind vorba de acordul de vointa al partilor si nu al mediatorului, care este calitatea in baza careia mediatorul poate depune cererea de hotarare de expedient?
- A fost mandatat de parti printr-o procura speciala? Daca da, de ce, intrucat isi depaseste atributiile?
- Daca partile aleg sa merga la notar in loc de instanta, cum ghiceste mediatorul unde trebuie sa trimita acordul?
- In ce calitate decide mediatorul sa trimita acordul la un notar anume, ori judecatorie?
- Credeti ca vreodata i se va primi cererea de hotarare de expedient, mediatorului care incearca sa o depuna la registratura judecatoriei?



Cred ca intelegeti gresit demersul meu.... nu vreau sa imi depasesc atributiunile... ci numai sa ma achit in mod corect de ele. Pot sa raspund si la intrebari insa asta nu ma va ajuta sa ma lamuresc:
1. In calitate de mediator.... obligat de prevederea legala la care am facut referire. Nu cred ca poate contesta cineva ca este scris negru pe alb ca mediatorul este tinut iar partile nu pot decide contra legii.
2. Nu are nevoie de mandat special atata timp cat o face in baza unei legi
3. Aici o sa speculez...... intreaba partile si daca acestea sunt indecise alege un notar care are competenta teritoriala.
4. Cum spuneam la 1..... in calitate de mediator.... obligat de lege... cu judecatoria e simplu ca peste tot e la fel.... alege fie judecatoria de la domiciliul partilor fie judecatoria de care tine biroul de mediator unde s-a incheiat acordul.... legea ne vorbeste de competenta.
5. Da sunt convins ca o astfel de cerere va fi primita si inregistrata....registratura nu poate respinge cereri. Acum.... intrebarea este daca va trece de termenul administrativ.... putin probabil.

Intrebarea mea a ramas.... cum ma achit de obligatia pusa in spate de legiuitor?

P.S. Nu am inventat aceasta problema ci am o speta in care mi s-a cerut de parti sa transmit acordul la instanta...conform legii.... iar eu am raspuns cu argumente expuse de Dvs si ceilalti colegi ca nu pot face acest lucru atata vreme cat nu am un litigiu pe rol. Ma intreb daca nu cumva am gresit.



bpcs a scris:

legally_aid a scris:

Ce se întâmplă însă cu instanțele care, deși există o nouă prevedere în regulamentul instanțelor , conform căreia hotărârile pronunțate pe baza acordurilor de mediere nu se vor mai publica pe portalul instanțelor de judecată, tocmai pentru a întări ideea de confidențialitate,


Puteti sa imi spuneti unde gasesc si eu aceasta prevedere... sa ma pun la curent?


Da, este vorba despre confidențialitatea extinsă a procesului de mediere...
Prin Hotararea 884/2013 a Consiliulu Superior al Magistraturii se prevede exceptarea de la prelucrare si publicare a hotararilor judecatoresti prin care se ia act de acordul de mediere, avand in vedere specificul medierii si conditiile in care se incheie acordul de mediere, conform Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare.


[ link extern ] /
Daca partile va mai solicita sa depuneti acordul la instanta desi nu exista un proces pe rol, le comunicati exact ce scrie in OUG nr.80/2013, la articolul 11.

(1)Alte categorii de cereri se taxeaza dupa cum urmeaza:
a)cereri prin care partile solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor, inclusiv cand este rezultata din acordul de mediere - 20 lei; in cazurile in care intelegerea sau acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea in revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. In cazul in care intelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixa se adauga 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5;

Din articolul respectiv reiese clar ca numai partile pot solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfiinteasca intelegerea lor. Mediatorul nu se poate substitui partilor, chiar daca are o procura in acest sens pentru ca incalca art.36 din Legea nr.192/2006:
"Mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna din parti intr-o procedura judiciara sau arbitrala, avand ca obiect conflictul supus medierii"

In afara de parti, numai un avocat angajat mai poate depune cererea pentru hotararea de expedient. Ar fi de "legea lui Murphy" ca mediatorul sa redacteze si depuna cereri de hotarari de expedient si pe deasupra sa mai plateasca si taxa de timbru.

Revenind la tema topicului deschis de dvs., raman la stricta interpretare a textului de lege, si reiterez faptul ca mediatorul nu mai are nici o calitate fata de parti, dupa ce emite procesul verbal de incheiere a medierii. Desi textul de lege in prima parte nu instituie nici o obligatie in sarcina mediatorului, in urmatorul aliniat sustine ca mediatorul este tinut sa respecte obligatiile din primul aliniat...cu alte cuvinte mediatorul trebuie sa respecte obligatiile pe care nu le are.

Ca sa fiti impacat cu faptul ca procedati corect si legal, cititi si capitolul din lege privind raspunderea mediatorului si veti constata ca nu exista nici o sanctiune pentru aceast tip de situatie.

Alte discuții în legătură

Onorariu mediator bucuresco bucuresco buna ziua Care este rolul mediatorului?cand este platit ?,inainte sau dupa ce termina actiunea si care este valoarea de plata ?are o suma fixa sau ... (vezi toată discuția)
Hotararea de expedient Ramona24 Ramona24 Speta - in urma medierii avand ca obiect sistarea din indiviziune asupra unui imobil si teren partile ajung la un acord in sensul ca o parte renunta la ... (vezi toată discuția)
Neindicarea temeiului legal in acordul de mediere CLAUDIU LASCOSCHI CLAUDIU LASCOSCHI Care este temeiul legal pentru care mediatorul refuza indicarea temeiului legal a actului juridic incheiat de parti in acordul de mediere? Exista un text de ... (vezi toată discuția)