Ce nu inteleg eu

1. Maestre nu fiti atat de modest!
2. Nu am cerut sfaturi , era o discutie......
3. Ce prozaic exemplu.......Mai ca ti e si frica sa te indragostesti dupa ce citesti ce a scris Umar...
4.Nu ma mai joc cu păpușile de foarte mult timp....de fapt recunosc in fata Dvs ca am fost baietoasa si am jucat fotbal. M am cățărat in copaci si am purtat fusta de abia la liceu.....insa am aflat mai nou ca sunt unele papusi care fac pipi si mănâncă......insa iar zic nu neg existența vreunei papusi...

E tare placut sa citesti eleganta polemica a doi oameni inteligenti...mai, mai ca nu mai indrazneam sa scriu, dar am invins timiditatea si uite ca ma produc pe "hartie" si eu.
Maestre nu stiu daca procedez bine, dar in afara de adevarurile absolute de genul: "apa este uda" si "focul arde", de multisor timp nu ma mai framant cu misterele nedeslusite. Incerc sa dovedesc adaptabilitate in situatiile de fapt, chiar daca partenerul de discutie dovedeste inca de la primele fraze pronuntate ca este habotnic.

Cand nu reusesc nici prin intrebarile puse (cele la care interlocutorul nu are raspuns) apelez la celebra teza formulata de Abu Imran Musa Ibn Ubayd Allah Maimun al Qurtubi al Israili (prefer sa folosesc numele arab al filosofului Rabbi Moshe ben Maimon). Pastrez numele ebraic ca pe un as in maneca, pana mi se spune ca nu putem discuta despre religia crestina prin prisma scrierilor unui scriitor arab B-)
Atmosfera se detensioneaza de abia dupa ce explic ca Maimonide considera ca diferenta dintre judecata si revelatie nu echivaleaza cu diferenta dintre ce poate fi cunoscut numai prin ratiune, independent de cunoasterea senzoriala, si ceea ce este invaluit in mister.
Concluzia este ca :Interlocutorul ramane cu revelatia si eu cu judecata.
Tot Maimonide spunea ca oamenii discuta mai degraba despre ceea ce nu este Dumnezeu decat despre ceea ce este el.

Eu Vreau sa ma raportez la o entitate, in primul rand pentru psihicul meu, oricum este denumita ea: Dumnezeu, extraterestri, Allah, Bahaullah, zeu sau Iehova, tocmai pentru ca o gandire pozitiva, curata, este de fapt ceea ce ma ajuta. Poate ca si inclinatia mea catre cunoasterea masurabila, ma ajuta sa nu ma limitez.

Am o cunostinta care ridica de pe masa o agenda folosind doar podul palmei...sau alte obiecte care se lipesc de mana ei (exclus forta magnetica pentru ca agenda este din hartie si carton) si nu a incercat pana acum sa afle ce este cu aptitudinea aceasta neobisnuita, ba mai mult crede ca este un dar de la Dumnezeu.

Il cunosc si pe unul dintre cei cativa Maestri extrasens, categorie internationala, care vindeca cu mainile (procentul de vindecare totala fiind de 80%)...si el crede in Dumnezeu, pentru ca nu a gasit nicaieri raspunsul la: "de ce eu ?"

Imi place si cum se raporteaza Einstein la religie:
www.avocatnet.ro/content/art...

Am dat exemplele respective pentru ca este vorba de oameni cu educatie diferita si sistem de valori diferit, care au ales sa se raporteze la o entitate sau la un fenomen, continuand sa aiba aceleasi nevoi primare (hrana, caldura, etc) oricat de diferiti au ramas in continuare fata de noi ceilalti oameni.

Conchid: Maestre nu va mai ardeti torta logicii pe rugul intelegerii fortei divine, pentru nu veti primi confirmarea ca parerea actuala despre Divinitate este justa ori nu. Cei care va vor raspunde sunt tot oameni, unii credinciosi, altii atei, unii indecisi.

PS: Iubirea si Fericirea sunt cuvintele alese de oameni pentru a defini emotiile puternice in stricta legatura cu senzatiile produse, ori receptarea unor stimuli interni ori externi.

Acesta este raspunsul tehnic, logic, dar il prefer oricand pe cel romantic:
"Iubirea este atunci cand sufletul incepe sa cante si florile vietii tale infloresc singure" - Rabindranath Tagore

Despre SF Treime am doar o mica replica, e un subiect SF. Biblia e prima carte S.F. si trebuie tratata ca atare. (Science Fiction). Despre ce isi doresc femeile cand spun ca nu doresc nimic nu am primit nici un raspuns adecvat de la sotie, doar un obiect mai mult sau mai putin contondent aruncat.

... Aaaaa ... Ok ... :help:

Unu. GermanAlex poate fi numit agnostic, pentru ca este 99% sigur ca nu exista nici un fel de dumnezeu si nici o viata dupa moarte dar accepta ca exista un procent - sau un singur neuron - care spune ca s-ar putea sa existe ceva. GermanAlex are incredere in propria-i minte si in propriile lui cunostinte asa ca credinciosii spun ca GermanAlex este ingamfat sau ca este plin de trufie.
Doi. X este un bun crestin si este 100% convins ca Dumnezeu exista si ca viata de apoi este reala. Ca sa ajunga la aceasta concluzie X a folosit credinta in Dumnezeu (adica propria convingere). X este o persoana plina de modestie.
Concluzie: Daca spun ca sunt ateu si ca dumnezeu nu exista sunt trufas si ingamfat fara rost, daca zic ca sunt crestin si ca Dumnezeu exista si este bun si bland sunt plin de umilinta si intelepciune.

Nu prea rezultă din cele postate până acum acestă ultimă concluzie... :)

De ce să pară îngâmfat și plin de trufie un agnostic modest și care-și vede de treabă, crezând în propriile forțe? Sau de ce să pară plin de umilință înțelepciune o persoană habotnică dar analfabetă?

După părerea mea, premisele de la care s-a pornit sunt greșite în sensul că se încearcă soluționarea unei probleme prin excelență subiectivă prin apelându-se la metode ce aparțin unui domeniu prin excelență obiectivă, adică știința logicii.

Este foarte clar că niciodată nu se va ajunge la un răspuns la problema dezbătută apelâd la instrumetele logicii. Probabil că de aici vine oarecarea stare de confuzie.

Problema nu e chia așa de complicată pe cât pare :)

Fiecare tinde spre o stare de liniște și mulțumire (chia dacă există opinia că mulțumirea și liniștea nu conduc spre progres, totuși majoritatea persoanelor normale tind spre o stare de liniște și de mulțumire).
Unii își gosesc liniștea prin raportare la Dumnezeu, iar alții la alte „valori”, în funcție de nivelul de educație, de zona geografică sa de mediul în care trăiește, de mulți alți factori, dar în special de experiențele acumulate pe parcursul vieții.

Oricum nu se poate spune în nici un caz că unul e mai bun sau mai rău ori mai prost sau mai deștept decât altul, doar prin compararea setului de valori în care crede.

Cu ce ar putea fi mai presus un om care și-a găsit liniștea și mulțumirea în lucruri simple, având (de exemplu) credința în Dumnezeu, decât un altul care este mereu în căutarea răspunsurilor, răspunsuri pe care oricum nu le va găsi?

Probabil că după ce va mai trece ceva vreme, veți înțelege. Fiecare ajunge la un moment în care înțelege :)