avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1237 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Medierea - domeniu de aplicare şi ... Acordul de Mediere
Discuție deschisă în Medierea - domeniu de aplicare şi aspecte juridice

Acordul de Mediere

In acordul de mediere trebuie sa se regaseasca si numele mediatorului ca parte sau doar partile intre care a intervenit acordul?
Am vazut un acord in care apare si mediatorul . Este corect?
Multumesc.
Cel mai recent răspuns: mediator_comeaga , utilizator 09:35, 20 Februarie 2014
Am inteles.
Deci este perfect legal daca la sfarsitul Acordului de mediere, in partea stanga jos, langa numele partilor este trecut si numele mediatorului, care semneaza si stampileaza, iar acordul este pe o hartie cu antetul mediatorului?
Este perfect legal.... in opinia mea, diferita de a colegilor, chiar obligatoriu....
1. Documentul capata o alta insemnatate si valoare decat daca ar fi semnat numai de parti..... mediatorul valoreaza cel putin ca martor la semnarea inscrisului (subliniez cel putin pt ca implicatiile sunt chiar mai adanci... insa nu le analizam aici)
2. Acord de mediere nesemnat de mediator este un nonsens.... medierea poate fi facuta numai de mediatorul autorizat. Inscrisul rezultat nesemnat de mediator poate fi numit tranzactie, invoiala, chitanta sau orice va da prin cap numai acord de mediere nu.
3. Pe langa rolul decorativ mediatorul mai are niste obligatii impuse de lege cu privire la continutul acestuia.... daca nu participa la semnare cum le poate verifica? (asta s-ar rezolva operativ daca acceptati 2.... anume ca acordul de mediere nesemnat de mediator nu este acord de mediere)

Si acum dl mediator dorin... opinia Dvs este des vehiculata in mediul profesional ... eu o cunosc de la cursuri... ea insa e putin gresita intrucat nu tine cont de nuantele legii. Din gura in gura sensul dat de legiuitor s-a pierdut si trebuie sa ne intoarcem la text ca sa intelegem si sa judecam (uneori nu vedem padurea de copaci).
1. Legea spune ca acordul este de regula redactat de mediator si numai in cazul in care partile si mediatorul convin altfel se poate apela la alta metoda. Art 58 alin 1... va rog sa cititi cu atentie si sa urmariti fiecare virgula.
Pe scurt orice jurist va va spune ca regula este ca acordul sa fie redactat de mediator si exceptia este ca el sa nu fie redactat de mediator. Pt a merge pe cale de exceptie trebuie si acordul expres al mediatorului, simpla dorinta a partilor nefiind suficienta.
2. Legea vorbeste de acord, intelegere si acord de mediere si din cauza asta pt un nespecialist pot parea unul si acelasi lucru insa nu este asa. Acordul de mediere poarta aceasta denumire pt ca este incheiat ca rezultat al unei proceduri de mediere, sub supravegherea unui mediator, asumat de acesta, in conditiile legii. In cazul acordului de mediere mediatorul are si anumite obligatii (deci nu este chiar un simplu spectator). Cu titlu de exemplu vezi alin 4 -1art 58 "Mediatorul este tinut"

In incheiere va amintesc ca acordul de mediere (urmatiti denumirea completa) apare din ce in ce mai des in legislatia nationala. Avem un nou tip de cerere pt instante.... de consfintire a acordului de mediere, in grila notarilor apre distinct serviciul "consfintire acord mediere" si exemplele ar mai putea continua. Importanta semnaturii mediatorului pe acord o putem discuta in alt topic... insa pana atunci incercati sa rejudecati valoarea acordata in topicul Dvs prin prisma celor de mai sus.
de acord cu dumneavoastra, partial insa.

Obligatoriu pentru mediator este redactarea si semnarea cu partile a PROCESULUI VERBAL DE FINALIZARE A MEDIERII.

Redactarea Acordului de mediere este o posibilitate nu o obligatie, este o posibilitate atat pentru parti cat si pentru mediator. Citim clar in lege ca "se poate redacta", deci e clar ca nu e regula. Daca s-a convenit sa se redacteze acord de mediere, abia aici intervine regula care o spuneti si dvs, in sensul ca mediatorul redacteaza, daca nu se convine altfel. Deci avem ca regula posibilitatea redactarii unui acord, si daca aceasa posibilitate devina activa prin vointa partilor, se activeaza si regula cf carei mediatorul inctomeste acel acord de mediere.

Oricum discutia s-a indepartat de la postul si intrebarea centrala.

In concluzia, da , este posibila semnatura si stampila mediatorului jos in stanga, sau dreapta nu conteaza, este posibil antetul mediatorului pe acordul de mediere, insa juridic vorbind aceste lucruri nu au nici un efect - acordul de mediere este un contract intre cele 2 parti din conflict si le obliga doar pe acelea. Fata de mediator nu produce nici un efect. Nici nu poate fi folosit ca martor.

Recomand redactarea unui acord de mediere, cat de banala ar fi intelegerea ori de usor cazul, deoarece verba volant.... Ce e scris, scris ramane. Si cf dreptului nostru civil, contractul - acordul de mediere - e lege intre partile contractante, deci trebuie respectata intrutocmai.
De aceasta data, punctul meu de vedere coincide cu cel al domnului @mediatordorinilie.

Scopul medierii nu este realizarea unui acord de mediere neaparat scris si neaparat numit astfel, neaparat semnat si stampilat de mediator pe stanga, dreapta sau central... Si da, singurul document obligatoriu in cadrul medierii este procesul-verbal de inchidere a medierii, care insoteste oricum "acordul de mediere" in orice procedura ulterioara.

Scopul medierii este realizarea unei intelegeri a partilor, materializata sau nu intr-un document scris. Daca nu e numit acord de mediere, ci "intelegere", "intovarasire" (aici citez o colega), "conventie", "acord"... nu e cu nimic mai putin valoros. Realizarea in forma scrisa are doar scop probatoriu, numirea lui "acord de mediere" nu este decat un amanunt.

Stiu ca ma veti trimite iar la lege, iar eu voi comenta iarasi cu privire la necesitatea unei legi a medierii mai apropiata de spiritul acesteia: flexibila, informala, etc.

Acum, legea medierii din Romania i-a dat o denumire acestui "produs" al intelegerii partilor in urma medierii, pentru ca trebuia sa se refere cumva la el, insa tot ea prevede faptul ca acest acord este un inscris sub semnatura privata si ca, pentru a deveni executoriu, se supune incuviintarii instatei sau autentificarii notarului public. Si da, este posibil ca un judecator sau un notar care citesc legile cu ochelari de cal, in litera si nu in spiritul lor, sa strambe din nas daca acest acord de mediere s-ar numi "intelegere", desi ar fi fix acelasi lucru si ar fi insotit oricum de procesul-verbal care atesta faptul ca s-a realizat ca urmare a unei proceduri de mediere, in cadrul unui birou de mediator, in data de, s.a.m.d.. Oricum, notarul nu il preia ca atare, ci extrage sensul juridic al intelegerii partilor si ii da forma unui contract denumit "corect si corespunzator", altfel oricum decat "acord de mediere". Nu e dragut?

De ce nu e posibil ca doi oameni care se inteleg de buna voie si nu neaparat la mediator sa isi supuna intelegerea incuviintarii instantei cu o taxa judiciara de 20 de lei? Si sa o numeasca "Asta-i pohta ce-am pohtit"? Habar nu am!

Ca atare, pentru un acord de mediere pe care partile nu doresc sa-l supuna procedurii de mai sus sau nu este obligatoriu prin lege sa o faca, aceste parti pot numi cum vor acel document, il pot redacta singure, ii pot desena floricele sau pune fundita, etc. Important este ca s-au inteles si s-au angajat sa respecte acea intelegere. Sigur ca pot sa se inteleaga si fara a redacta neaparat aceasta intelegere, insa "mana stransa" nu mai e ce-a fost si e nevoie sa te acoperi cu hartii, sa strangi probe, sa fii permanent in garda. Asta e realitatea in care traim, de aceea e bine sa ai un document scris, in situatii de "Doamne fereste!"

Pentru un acord de mediere care urmeaza a trece prin procedura de incuviintare/autentificare, in aceste vremuri si cu aceasta lege, e recomandabil sa nu risti, sa numesti intelegerea "acord de mediere", sa ii pui 100 de stampile, sa o redacteze mediatorul ca un sclav scrib ce se afla (caci se stie ca posibilitatile sale de interventie asupra textului sunt aproape inexistente), sa faci totul ca la carte, ca sa nu se trezeasca omul cu un acord inutilizabil din cauza ca se numeste "Conventie"...

De ce o fi mai bine sa redacteze mediatorul acordul si nu, de exemplu, avocatii partilor, nu ma intrebati! Un legiuitor istet ar fi lasat si aceasta posibilitate, macar ca alternativa, mai ales ca mediatorul nu are intotdeauna studii juridice.

Va multumesc pentru lamuriri!

Alte discuții în legătură

Proces verbal si acordul de mediere Ramona24 Ramona24 Buna seara, In situatia in care partile aflate la mediere (obiect-iesire din indiviziune teren si casa, cealalta parte doreste partea in bani) ... (vezi toată discuția)
Acord de mediere depus anterior introducerii actiunii in instanta mihaelamihaela1234 mihaelamihaela1234 Dupa legea 192/2006, actualizata 2013 inclusiv cu OUG 4/2013 am observat ca daca se face un acord de mediere pentru un partaj voluntar asupra unui titlu de ... (vezi toată discuția)
Utilitatea si eficienta acordului de mediere Mihai Florel - Birou de Mediator Mihai Florel - Birou de Mediator In Sectiunea 4: Inchiderea procedurii de mediere din Legea 192/2006 la art.58 alin (1) se vorbeste despre acordul scris atunci cand partile prezente la mediere ... (vezi toată discuția)