Locuiesc in Emirate de 12 ani si sunt casatorita tot de atata timp cu un cetatean emiratez, si avem o fiica de 4 ani, care este cetatean american.
Am citit ca se poate divorta si in Romania, chiar daca actul casatoriei a fost inchiat in Emirate. Marea mea problema este fetita mea, toate actele ei au fost luate fara permisiunea mea de catre sotul meu si ascunse, deci nicio sansa sa-mi iau copilul in Romania. Este posibil sa cer custodia fetitei mele si din tara?
Multumesc anticipat.
Eu sunt cetatean roman, nu am inregistrat actul de nastere al fetitei, pt ca trebuie sa transcriu mai intai acul nostru de casatorie, noi depunand recent toate actele necesare la casa de casatorii din Craiova, numai ca va lua ceva timp pana va fi aprobat dosarul, ne-am casatorit inainte de 2009, iar actele trebuie trimise la autoritatile de la Bucuresti. Ambasada americii nu se baga in cazul meu, decat ma sfatuiesc sa ma duc la politie, ceea ce ar fi o greseala fatala pt mine.
Buna seara,
eu va sfatuiesc in prima faza sa va adresati ambasadei Romanei de la Abu Dhabi si sa aveti o discutie cu ei foarte direct.
Ce sfat va dau poate fi interpretat de diferite parti in orice directie se doreste, dar din cate stiu au mai fost mame in situatia dvs, au platit si au reusit sa isi scoata copilul de acolo pe rute ocolitoare, pana cand au ajuns in Turcia si s-au dus direct la ambasada. Trebuie sa luati in calcul si riscurile aferente si ati avea nevoie si de oarece sprijin de la MAE la sosirea la ambasada. Oricum cred ar trebui sa aveti macar niste copii dupa actele copilului.
Sunteti intr-o situatie foarte delicata, si trebuie sa va pregatiti temeinic plecarea sau mai bine zis fuga.Chiar daca ar trebui sa va prefaceti o perioada ca totul e ok pana va vedeti cu sacii in caruta.....e o varianta de luat in calcul.
Succes
Va multumesc pentru raspuns! Deja am luat legatura cu MAE, i-am informat despre cazul meu, vreau sa vorbesc cu parlamenatrul care reprezinta romanii din Orientul Mijlociu, dansul a salvat atatea mame care erau in cazul meu, chiar si de rapire.
Am copiile actelor fetitei, detin si certificatul in original eliberat de spitalul unde am nascut-o pe fetita. Trebuie sa fac ceva, sunt mereu amenintata ca el imi va lua fetita si nu o voi mai vedea vreodata, am multe dovezi scrise de el si chiar am si filmat. Stiu ca trebuie sa joc teatru pana ma vad cu sacii in caruta, incerc sa fiu cat mai diplomata si intelegatoare cu el, dar numai eu stiu ce este in sufletul meu.
Ca cetatean american copilul poate obtine de la ambasada acte noi, cred ca se poate refugia chiar la ambasada dar apoi cum mai iese?! A fost un film bazat pe un caz real cu o americana si copilul ei retinut de sot. Solutia mamei a fost un fel de comando care a scos fata pe ascuns din emirate. Trebuia sa stiti aceste date despre ei cand a-ti acceptat sa va mutati acolo.
Eu locuiesc in Dubai de 12 ani, am fost in State doar s-o nasc pe fetita si m-am intors la casa mea din Dubai. Ambasada SUA mi-a sugerat sa raportez cazul la politie, ceea ce ar fi o greseala fatala pt mine, as pierde din start. Sotul cunoaste toti sefii din politie.
Cel mai bine este sa apelez la autoritatile romane, deja i-am informat.
Divort si cetatenie
Smilea
Buna,sunt casatorita cu un American,avem o fetita de doar 6 luni fetita am nascuto in Italia in baza militara,are cetatenie americana,intrebarea mea este,cum ... (vezi toată discuția)