Trebuie sa intelegeti ca in cazul traducerilor notarul legalizeaza semnatura traducatorului si atat. El nu verifica actul, acuratetea traducerii, conformitatea sau mai stiu eu ce. A nu se confunda cu legalizarea unei copii unde notarul confrunta copia cu originalul. Aici pur si simplu notarul se uita in registrul de traducatori si semnaturi si zice da, e semnatura traducatorului X. La fel de bine, pentru un regulament intern, cel ce a facut traducerea ar putea sa puna la urma o nota, subsemnatul X, conform abilitatilor mele, certific conformitatea traducerii din EN in RO, efectuata de mine. In alte tari, o astfel de certificare ar fi de ajuns, fara sa fie implicat si notarul, care in esenta nu face nimic si nu certifica traducerea. De aici probabil si confuzia - mai ales ca pentru actele de VC de ex, sau copii, notarul isi asuma raspunderea, pentru traduceri nu. El doar zice ca a vazut originalul si ca semnatura de pe traducere e a traducatorului autorizat X. Atat. Chiar nu vad de ce, in situatia prezentata mai sus, ar trebui sa se duca la notar, cu exceptia cazului in care se doreste exces de zel. Mai mult de cat atat, pentru o legalizare la notar, traducerea ar trebui facuta de un traducator autorizat, actul original ar trebui sa primeasca data certa sau sa fie in copie legalizata, si abia apoi se face traducerea, apoi legalizarea, o multime de complicatii inutile si fara sens sau logica, in cazul dat.
Cred ca pentru a inlatura aparitia unor divergente, acel reg.intern ar trebui tradus de cineva de specialitate - traducator autorizat.
Este necesar si in cazul unui control al institutiilor abilitate, iar unele instante de judecata pun mare pret pe dispozitiile Regulamentului intern.