Divort cu minor

Daca tatal vine putin in tara cu atat mai mult copilul trebuie sa profite de apropierea de el, mai ales ca acesta si-o doreste aproape.
Moral si legal acestia au dreptul sa se vada, sa aiba legaturi personale nu doar in conditiile in care va convin dumneavoastra.

Nu e vorba despre conditiile care ii convin doamnei, ci e vorba despre conditiile care ii "convin" copilului! Legatura dintre parinte si copil se creaza in procesul de ingrijire si prin prezenta zilnica. Domnul din aceasta poveste nu a trait cu doamna si copilul sub acelasi acoperis niciodata. Copilul nu are amintiri cu tatal si intre cei doi nu s-a creat o legatura de atasament. Puteti citi despre teoria atasamentului. Copilului nu-i poti prezenta un strain despre care ii spui acesta e tatal tau si acum iesi pe usa cu el si ne vedem peste cateva zile sau peste cateva saptamani. Cred ca si pentru un adult este o problema sa convietuiest cu o persoana pe care doar ai vazut-o de cateva ori, chiar daca ti se spune ca acea persoana e fratele sau sora ta! In cazul unui copil se mai adauga si problema sentimentului de siguranta pe care copilul il asteapta de la adultul in grija caruia se afla. Pe cei ce cred ca sentimentele si starea de siguranta si comfort ale unui copil se pot inlocui prin texte de lege si hotarari judecatoresti ii deplang sincer! Probabil ca in vremea propriei copilarii nu au avut parte de o astfel de legatura, parinte-copil, de vreme ce cred ca aceasta legatura se poate naste cu forta sau "la comanda".
Desigur ca prin diferite metode ai putea obtine plecarea impreuna cu copilul. Poate il vei putea face si sa rada in timpul petrecut cu tine. Dar nu vei sti niciodata ce a fost in sufletul si mintea lui, ce intrebari si-a pus, cum s-a simtit cu adevarat.
Fireste ca oricarui copil de pe lumea asta ii e mai bine relationand cu ambii parinti, asumand ca ambii sunt parinti normali, si mai bine i-ar fi insa daca ar trai cu cei doi parinti intr-o familie sub acelasi acoperis. Asa ca eu ma intreb, daca binele copilului este sa relationeze cu ambii parinti, indiferent in ce conditii, in ce tara, si trebuie sa-i obligam sa relationeze, n-ar fi mai bine sa nu mai obligam copilul, ci parintii? De ce sa nu mergem mai departe pana la absurdul de a interzice divortul si concubinajul, caci interesul superior al copilului este indiscutabil sa creasca intr-o familie unita?
In fapt, in opinia mea, e o lege eminamente ipocrita, care urmareste binele adultilor si nu al copiilor, respectiv sa ne linisteasca constiinta ca desi am divortat, copilului ii e ca si inainte, purtandu-l de la o adresa la alta. Daca ajungem sa credem asta, nu vom mai avea nicio piedica si niciun sentiment de vinovatie cand destramam o familie, ceea ce ne va face sa ne gandim la aceasta decizie din ce in ce mai putin, ajungand ca "implicatiile" unei astfel de decizii sa echivaleze cu cea de a cumpara sau nu o poseta sau un nou tv!

Nimic mai fals si mai gresit decat ceea ce ati scris doamna proastasatului.
Unui copil ii convine relatia cu amandoi parintii. Asta a fost,este si va fi pe primul loc pentru el. Intotdeauna.
Copilul nu are legaturi cu tatal lui, este drept, nu are legaturi de atasament, dar frumusetea este ca va putea sa le aiba. Daca ceva nu s-a intamplat in trecut nu inseamna ca musai nu trebuie sa se intample si in viitor, mai ales cand e vorba de ceva atat de important respectiv legatura parinte-copil.
Daca copilului ii prezinti un strain si ii spui ca este tatal lui, e doar din cauza ca tu ca mama nu ai facut ceea ce ar fi fost fireste si normal intr-o situatie de genul. Copilul ar fi trebuit sa stie de tatal lui iar in conditiile de fata sa fi vazut poze cu el si alte detalii. In plus, copii se obisnuiesc mult mai repede decat adultii cu cineva strain. Sa nu uitam spaima multor parinti, cum ca cei mici ar pleca cu oricine din parc care le ofera bomboane sau ii atrage in alt fel. Circula chiar un filmulet pe internet cu un experiment facut de niste francezi intr-un parc. Un domn cu un catel a reusit sa faca sa plece din parc copii cu care a vorbit,spre stupefactia parintilor care urmareau experimental, ce va spune asta? Va spune ca un copil se adapteaza de zeci de ori mai repede decat un adult si daca in situatia de fata copilului ii este prezentat tatal si pus intr-o lumina pozitiva iar mama il investeste cu increderea ei, cel mai probabil cel mic se va bucura fara probleme de timpul petrecut cu parintele absent pana atunci, fara nici cea mai mica urma de trauma sau de ce expuneti dumneavoastra mai sus.
Un copil nu este ca un episod intr-o telenovela, un copil este un suflet pe care daca il iubesti si ii acorzi atentie se deschide instantaneu catre tine nu luni de zile mai tarziu.
Ce propuneti in cazul de fata, ca tatal sa nu-si ia copilul la el in scurtul timp in care sta in tara? Sa nu-l mai caute niciodata pentru ca nu l-a cunoscut pana acum?
Vorbiti de ce e in mintea unui copil, eu o sa va intreb insa de ce e in mintea unui adolescent care creste stiind ca tatal lui nu l-a cautat niciodata, ce credeti ca simte? Iar la polul opus avem alt adolescent pe care tatal plecat din tara a venit, l-a vazut, a petrecut timp cu el de fiecare data cand s-a intors pe meleagurile natale. Care dintre acesti doi adolescent credeti ca e mai echilibrat, mai multumit, mai fericit? Cel din urma, va spun eu. Asa ca atunci cand un parinte se mai intreaba ce simte un copil raspunsul este ca nu extraordinar de bine daca este impiedicat sa-si cunoasca si sa petreaca timp cu amandoi parintii. Iar in cazul de fata parintele numarul doi, tatal, doreste sa recladeasca legatura cu copilul lui. De unde atata trauma?
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca domnul are alti copii, fratii trebuie sa se cunoasca intre ei.
In opinia mea legea nu este ipocrita insa e insufucient de bine pusa in aplicare. Ar trebui sa mai fie si niste sedinte de consiliere in care parintele custodian sa fie indrumat pentru a intelege mai usor si mai repede legatura pe care copilul lui trebuie sa o aiba cu celalalt parinte.
In viata avem doua optiuni,sa vedem partea plina sau partea goala a paharului. Asa e si cu legea asta, putem sa spunem ca favorizeaza adultii sau putem sa ne uitam mai jos si sa vedem partea plina, adica faptul ca favorizeaza copii in general.
Oricine poate aveam multi soti sau sotii, copii insa nu ii shimbi. Poti fi groaznic ca sot dar exceptional ca tata insa.

Sincer, aud diferite fraze, va rog sa o luati ca pe un dialog, nicicum ca pe un atac la dvs, fraze care sunt transformate in lozinci cu valoare de adevar absolut! Printre ele si afirmatia "poti fi un sot mizerabil si un tata exceptional" sau "nu conteaza ca a batut-o pe mama, ci ca n-a batut copilul"! Eu, in limitele gandirii mele personale si subiective, nu cred in aceste "teorii" de almanah. Oare de ce imaginile difuzate de televiziuni sunt marcate mereu cu "imagini care te pot afecta emotional"? Pentru ca tu ai luat foc sau pentru ca a vedea focul e suficient ca sa te afecteze? Fix la fel e si cu bataia! Daca ai asistat, copil fiind, la bataile administrate mamei tale, acest lucru te-a afectat si ti-a generat anumite sentimente fata de agresor. In plus, e elemantar, si poate fi regasit in orice studiu, ca un copil invata prin imitare. Ce sa invete de la un agresor? Daca e baiat sa invete ca e ok sa bati o femeie? caci ce face tatal trebuie sa fie ok! Daca e fata sa invete ca e ok sa fie batuta? ca daca tatal asa procedeaza inseamna ca asa e normal!
Lozinca cu sotul mizerabil si tatal exceptional: desigur depinde din ce motive ai fost un sot mizerabil. Daca veneai in fiecare seara beat, in loc sa-i citesti copilului o poveste sau sa faci lectii cu el, sau sa va uitati impreuna la un film, ai fost doar un sot mizerabil sau si un parinte graoznic? Cand nu aduceai banii in casa si nu-ti pasa din ce punea mama mancare pe masa, erai doar un sot mizerabil sau si un tata care te durea in spate de copilul tau? si exemplele pot continua.
Omul nu se dedubleaza decat daca e bolnav psihic. Nu est inger cu copilul si diavol cu sotia!
Nu in ultimul rand, copilul are nevoie de stabilitate. Azi vin, maine plec si data viitoare vin peste 5 zile, 5 luni sau 5 ani creaza un climat confuz din care un copil nu mai intelege nimic! Copilul nu e obiectiv turistic! Ancorele copilului sunt parintii lui. Copilul se intreaba am 1 ancora sau 2 ancore? Cand esti in impas e oare mai bine sau mai rau sa sti exact cate puncte de sprijin ai? E mai bine sa sti ca ai o singura ancora in dreapta ta si sa intinzi mana doar spre dreapta, sau e mai bine sa crezi ca ai 2 ancore si sa intinzi mana si spre stanga si mana sa alunece in gol?....provocand desigur a mia dezamagire!
Orice teorie ar mai aparea, mie un lucru mi se pare clar: "meseria" de parinte nu se poate face la fara frecventa si deziuluziile sunt generate DOAR de iluzii!

Părerea mea este că nu este normal să creezi o traumă AZI, pentru un ipotetic bine de MÂINE.
S-ar putea ca acel mâine să nu mai fie niciodată.
Aşa cum părintele din prezentul caz a neglijat copilul ani de zile, nimeni nu garantează că mâine nu o va face din nou, însă copilul va rămâne cu o rană deschisă, în interesul său superior.
Este împotriva interesului superior al copilului să-i creezi speranţe deşarte care, în anumite conjuncturi, duc la depresii sau suicid.