Custodie comuna, domiciliul la mama, ce drepturi am?

romonuţa, dvs. trebuie să fiţi convingătoare în instanţă, să arătaţi că sunteţi cea care a îngrijit copilul de la naşterea lui.
În rest, în cazurile de familie, nu există şanse sau neşanse, este funcţie de cum vede un judecător problema. Uneori, acelaşi judecător, dă hotărâri contrare în cauze identice.

Asta e rau; foarte rau. Tatal copilului e foarte convingator si manipulator. Si eu, foarte nesigura :(

În instanță, cu un probatoriu solid și cu o strategie clară de lucru, puteți să scoateți în evidență realitatea.

copii ar trebui ascultati, respectati si intelesi !

nu batjocoriti, manipulati, cumparati, mintiti si dezamagiti ..

instantele ar trebui sa tina cont de modul in care se implica si in care o face la modul real nu vorbe, aticole de lege COPII AR TREBUI SA FIE ASCULTATI DE INSTANTA nu cred ca cineva ii poate pune copilului vorbele in gurita, nu cred ca ii poate induce sa spuna ca a vazut ceva daca nu a vazut si trait , nu poate minti cu nesimtirea unui adult !

Asa e. Asa ar trebui. Totusi, sunt atat de trasi spre stanga si spre dreapta, ca nu mai stiu pe unde s-o ia nici ei si nici judecatorii.
Unui copil ii pune vorbe in gura cine vrea, de la straini la cei care au o legatura afectiva puternica cu el. Cu cat exista o legatura mai apropiata, cu atat e mai usor.
De aceea, pana se termina copilaria, copiii merg cu straini: ca sunt extrem de usor de manipulat si convins.
Ei nu cred ca mint pana in 6-7 ani, ei cred ca ala e adevarul, ce au fost invatati sa spuna. De aceea ei nu vor minti cu nesimtire, ci cu naivitate si candoare.

Ce se intampla atunci cand tatal ii spune lucruri urate despre mine, copilului? Sa incurajez o legatura foarte apropiata intre ei?

Ii spunetibadevarul. Am dat de cateva ori exemple referitor la asta. Ce v-a spus ultimul psiholog cu care ati discutat despre asta?
Da, trebuie sa incurajati o legatura foarte apropiata intre ei. Nu e vina copilului ca are un parinte abandonator, cu relatii de atractie-respingere, insa poate intelege asta si restul il puteti substitui dv. care i-ati ales celalalt parinte.

Sincer, mi se pare toxic; ii fura copilului inocenta si il trage intr-un razboi absurd, la care nu vreau sa particip.

Poate ca vi se pare, insa nu e despre dv. sa participati sau nu. E viata copilului, nu stiu ce sa spun daca nu vreti sa participati. Copiii au relatii imaginare cu parintii si in lipsa lor, asa incat... un fel de relatie exista, abandon, dorinta, ceva va fi, doarca dv. nu veti participa. Ce bine ii face asta fiului dv.? Ca are un parinte care e tot ala, abandonator in relatia cu el, si mai are si pe astalalt cu care nu poate vorbi despre ce simte... minunat! E mult mai bine?

Dar pentru ca baietelul nu are niciun raspuns din partea mea, tinde sa il creada pe cel care ii repeta aceeasi poezie. Bunicii din partea tatalui fac la fel: ma fac mincinoasa, ii spun sa nu ma creada. Nu prea stiu ce sa nu creada, ca eu nu-i vorbesc de rau.

Inca odata, ii spuneti adevarul. E normal ce se intampla, si eu as uri poate pe cel sau cea care mi-ar lua nepotul de langa mine. Fie ca e invidie, furie ca nu mai e fiul lor cu dv., nu conteaza, se manifesta asstfel. Nemultumirile oamenilor se manifesta urat atunci cand nu sunt recunoscute, identificate si discutate.
Asa cum se va intampla si cu un copil caruia mama ii neaga accesul sau relatia ori discutia despre celalalt parinte. Exact la fel de inchis si frustrat, fara capacitatea de a identifica sursda sentimentelor sale negative.

Copilul vrea la tata, da; pentru ca e mituit si aparent, e fericit. Intrebarea e: e bine pentru el?
Ce se intampla cand tatal se satura? Are momente in care e interesat f. mult de copil, apoi se retrage si il respinge. Comportamentul lui fata de copil a fost principalul motiv al divortului. Eu nu mai suportam sa-mi vad baietelul plangand, rugandu-se de tatal lui si spunandu-i :"fac ce vrei tu"; atunci cand fostul meu sot intra in perioada de respingere. Foarte greu!

Copiii cresc cu dezmagiri, cu tristete, cu negarea realitatii etc. E normal.
Nu e un capat de lume, eu una cunosc multi parinti minunati, unii bio, altii trio, altii impreuna, altii separati, unii plecati cu zilele in delegatii, altii ramasi acasa cu copiii lor... insa nu cunosc niciun parinte disponibil 100%, 7 zile din 7, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Nu stiu nici macar unul.
Prin urmare, e normal ca, uneori, copilului sa i se spuna "lasa-ma, nu am energie sau chef acum." Iar modul in care este exprimat acest lucru, daca e urat, poate fi explicat copilului. Acesta, odata ce invata sa identifice el starea parintelui, nu va mai simti abandonul, intelegand ca refuzul nu e o chestiune care tine de el, de copil, ci de disponibilitatea si oboseala parintelui. Parintele nu-l iubeste mai putin daca nu-l poate cara in brate intr-o zi pe copilul de 1,5 ani. Totusi, e o drama pentru prunc, ca orice respingere.

Sincer, eu una nu vad legal niciun motiv sa nu lasati copilul sa stea la tata jumatate din timp si nici motive sa fiti nesigura ca locuinta n-ar fi stabilita la dv.
Totusi, cel mai proist lucru pentru dv. si copil ar fi sa ajungeti in instanta, eu as evita-o cat as putea.

Apropo, stiam un copi, dependent de dulciuri care ar fi facut orice ca sa primeasca dulce, inclusiv sa minta in fata judecatorului. :D Chiar a facut asta. Refuzul era o criza in toata regula... ce sa-i faci? Sa-i spui ca e normal.
Copiii cresc cu refuzuri. Cazul dv. imi pare in limitele noirmalului, nu vad nicio drama in el, e pacat ca dv. puneti una.