Au motivat Decizia judecatorii CCR, in esenta se retin urmatoarele:
Curtea constată că renunţarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului și încuviinţării instanţei de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuţii ce aparţin sferei competenţelor instanţelor judecătoreşti, reglementată la art.126 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Pentru acest motiv, Curtea constată că renunţarea de către procuror la urmărirea penală, în condiţiile reglementate la art.318 alin.(1) din Codul de procedură penală, contravine normei constituţionale anterior enunţate.
Cu privire la efectele pe care urmează a le produce prezenta decizie, Curtea constată că, pe întreaga perioadă de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa proceselor definitiv soluţionate până la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, conform celor stabilite prin Decizia nr.126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.185 din 11 martie 2016.
Aşadar, din ziua publicării prezentei decizii, competenţa procurorului de a dispune
soluţii de renunţare la urmărirea penală, conform art.318 din Codul de procedură
penală, care să nu fie supuse controlului şi încuviinţării instanţei judecătoreşti, încetează [a se vedea mutatis mutandis, cu privire la efectele deciziei de admitere a Curţii Constituţionale, Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, (par.28)]