Aparent (si probabil ca si in fapt) dreptatea este de partea dvs., insa sunt cateva aspecte care trebuiesc lamurite si fara de care nu se pot emite pareri (caci de opinii juridice nu poate fi vorba fara a se vedea actele in fata), astfel cu privire la :
mihai03 a scris:
Eu am fost pus in psesie in 1995 conform legii fondului funciar, schita aferenta cu dimensiunile suprafetei de teren, inclusiv calea de acces.
De aici reiese ca exista schita cu calea de acces, si probabil asta este documentul pe care v-ati intemeiat.
A fost un proces penal cu aceasta problema, (expertza, totul conform legii), am castigat cu sentinta definitive si irevocabila, vecinul fiind obligat sa mute gardul pe vechiul amplasament ( si o condamnare cu inchisoare dar cu suspendare)
Din anul 2012, si pina acuma acest vecin nu a mutat gardul. Am depus plangeri penale ca obstructioneaza o sentinta penala si o executie judecatoreasca, dart toate au fost respinse, pe motiv ca acesta a fost condamnat odata si nu poate fi condamnat de doua ori pentru acceasi fapta.
Aici nu se pune problema de a fi condamnat de doua ori pentru aceeasi fapta, ci de punerea in executare a respectivei hotarari judecatoresti. Ce nu se intelege este, cum de executorul nu a pus sentinta in executare, existau mai multe posibilitati, fie se putea cere in instanta aplicarea unor mijloace de constangere a debitorului obligatiei de a face (vecinul dvs.) plata de unor amenzi cominatorii (aplicarea de penalitati, cum le spune legea actuala), stabilite pentru fiecare zi de intarziere (si l-ar fi usturat rau pe vecin), fie executarea sentintei cu mijloacele si banii creditorului (dvs. mutati gardul si ulterior va recuperati banii de la vecin pe calea executarii silite a bunurilor si veniturilor vecinului) si atunci veneati cu executorul la fata locului si faceati lucrarea, iar o eventuala impotrivire a vecinului ar fi fost fapta penala.
Acuma el ma cheama in civil, pentru granituire, dar instanta si avcatul lui cer sa demonstrez ca acesta cale de acces este a mea, iar termenii “ cumparatorul avand drept de iesire la sosea prin pamantul meu” nu este sufficient.
Faptul ca vecinul a introdus cerere in civil, nu este o problema, caci este dreptul lui sa ceara ce vrea el, insa atunci cand cere, el (si nu dvs.) trebuie sa probeze ce cere, nu sa va solicite dvs. sa dovediti ca este altfel decat cere el.
..., iar pentru mine este o surpriza ca “judecatoria” accepta asa ceva?
Faptul ca judecatoria a acceptat "asa ceva", si presupunand ca dreptatea ar fi totusi de partea dvs., nu ma duce cu gandul decat la faptul ca el avand avocat si dvs. neavand asistenta juridica,
ati facut erori de procedura care v-au fost defavorabile. (chiar si acum, in povestire, ati inserat elemente care dpdv moral au relevanta, dar dpdv juridic au efect zero, desigur rationamentul dvs. este corect cu privire la faptele expuse, insa in instanta n-a produs efecte in favoarea dvs.) Daca aveti avocat, atunci este bine.
mihai03 a scris:
Sentinta penala a fost pusa in aplicatie de executor judecatoresc s-a intocmit procesul verbal, dar vecinul a refuzat sa semneze"Eu nu semnez, o sa ma judec pina castig".
Din ce spuneti, s-a incercat punerea sentintei in aplicare, dar nu s-a reusit, iar executorul s-a multumit sa dea din umeri si sa va trimita sa faceti plangeri fara efect (practic nici nu era sarcina lui sa va invete ce aveti de facut, ca dehh, asa-i legea).
mihai03 a scris:
In acest proces civil am aparator, dar intrebarea este, o sentinta penala si irevocabila care a stabilit hotarele dintre proprietati nu are nici o valoare?
Normal ca are valoare si relevanta, insa depinde cum este valorificata relevanta, insa dintr-un anumit punct de vedere, procesul penal avut este una, iar actiunea lui in granituire de azi este alta, sunt intr-un fel independente. Daca lucrurile stau asa cum le-ati prezentat, nu vad de ce ar castiga vecinul procesul acesta.