Am un dosar înregistrat pe data de 12.08.2015, dosarul cu numărul 1075/240/2015 (este important numărul, îmi cer scuze de la moderatori). A fost introdus inițial la Judecătoria Hațeg.
Dosarul are ca obiect "anulare act autentic nepatrimonial, înscris în fals". În fapt este un testament, dar cum partea patrimonială este judecată de 6 ani în alt dosar (31167/197/2010), care este suspendat până la finalizarea dosarului 1075/240/2015 (de unde și legătura directă dintre dosare).
A fost declinată competența teritorială de la Judecătoria Hațeg, la Judecătoria Brașov, unde dosarul și-a păstrat același număr de 1075/240/2015, doar în sistemul ECRIS (portal.just.ro) a fost trecut la Judecătoria Brașov.
Acum, după un an de zile, Judecătoria Brașov și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov. Atenție: ÎNCĂ SUNTEM ÎN FAZA REGULARIZĂRII - după DOUĂ întâmpinări și 6 (ȘASE) adrese ale instanței de judecată, și 3 (TREI) termene de judecată!
Tribunalul Brașov a schimbat numărul dosarului, în 3811/62/2016, după ce alte două instanțe au păstrat numărul. Poate să-mi spună cineva temeiul legal în baza căruia unui dosar i se poate schimba numărul, cu încălcarea articolului 99, indice 2, aliniat 4, din Regulamentul de funcționare a instanțelor judecătorești?
(4) Numărul unic dat de instanţa de fond se păstrează fără modificări pe tot parcursul soluţionării dosarului până la executarea hotărârii. În situaţia casărilor cu trimitere spre rejudecare ori în alte situaţii în care în mod obiectiv programul nu permite păstrarea aceluiaşi număr, se va genera un număr nou în sistem informatic.
Întreb, pentru că mai am un dosar declinat, de data aceasta la Timișoara, unde un dosar a fost plimbat de la Tribunal, la Judecătorie, iar acum este la Curtea de Apel pentru a soluționa dubla declarare a necompetenței primelor două instanțe, deci o situație asemănătoare. Acel dosar și-a păstrat numărul atât la Tribunal, la Judecătorie, și acum la Curtea de Apel....
Mai exact mă întreb cum se poate ca și procedurile să fie atât de diferite de la o instanță la alta. Nu sunt reguli clare în acest domeniu?
Și mai precizez încă odată:
1. Suntem în faza regularizării!
2. Un alt dosar (31167/197/2010), este suspendat DE UN AN DE ZILE, DE INSTANȚA CARE S-A SESIZAT DIN OFICIU, datorită acestui dosar aflat în faza regularizării (1075/240/2015).
Mulțumesc mult.
Vă rog să lăsați numerele dosarelor pentru a se înțelege situația, oricum sunt dosare publice, care se regăsesc pe portalul instanțelor de judecată.
În dosarul 3167/197/2010 s-a plătit o taxă judiciară de timbru, pentru toată masa succesorală, cu 8%. (pentru un imobil de 300.000,00 euro s-a plătit de două ori...).
Am fost obligați de către instanța de judecată, sub CINCI sancțiuni de suspendare a dosarului 31167/197/2010 să deschidem O NOUĂ ACȚIUNE. Am depus dosarul, vreo cinsprezece kilograme de copii pentru părți, și s-a înregistrat noua acțiune ca dosarul 8172/197/2014. Am arătat că este o acțiune adițională, nu a contat, s-a stabilit o taxă judiciară pentru aceeași masă succesorală de 214.000,00 lei (8% din valoarea INCLUSIV a contractelor de vânzare invocate ÎN PROBAȚIUNE!!!, nu ÎN REVENDICARE), care trebuia plătită, pentru ACEEAȘI masă succesorală. Până la urma a fost conexat acest dosar 8172/197/2014 la dosarul inițial 31167/197/2010.
Acum, pentru verificarea înscrisului în fals a testamentului, am deschis dosarul 1075/240/2015, pentru că la 31 iulie 2014, instanța din dosarul 31167/197/2010 a spus că "nu e utilă cauzei" verificarea judiciară a testamentului cu expertiza...
La 24 noiembrie 2015, s-a suspendat dosarul 31167/197/2010, până la finalizarea dosarului 1075/240/2015.
Pentru că de un an de zile dosarul 1075 era în suspendare, instanța din dosarul 1075 A LUAT dosarul 31167/197/2010, de unde a luat suma de 3.800.000,00 lei ca valoare a masei succesorale, și pentru a judeca dosarul 1075/240/2015 MĂ PUNE SĂ PLĂTESC TAXA PLĂTITĂ DEJA ÎN 31167/197/2010 (dosaru de unde a luat și valoarea masei succesorale).
Este evident că este a treia taxă, pentru aceeași masă succesorală (vedeți modul de obținere a valorii masei succesorale).
Ce mi se pare interesant este că instanța din 1075/240/2015 a luat doar valoarea masei succesorale, nu și faptul că aceasta s-a achitat deja de două ori (de trei ori pentru imobilul de 300.000,00 euro..).
Mulțumesc, dar inclusiv schimbarea numărului de dosar face parte din jocul acesta de dute-vino, din un motiv simplu: dacă nu reușesc să amâne pronunțarea până nu crap eu sau mama mea, sunt obligați față de probele de la dosar să se pronunțe în favoarea noastră (pârâții nu au nici o probă, serios, nici una, decât afirmații fără acoperire). Așa că se joacă cu taxele de timbru, cu schimbarea numărului dosarelor, cu suspendarea dosarelor, etc.. Până ne piere pofta să ne apărăm.
Ori mie nu mi-a pierit pofta să mă apăr, mi-a pierit pofta să mă judec în țară, atât. Prin acest topic am vrut să văd dacă nu mă înșel cumva, într-un fel îmi doream să mă înșel, mai păstram o urmă de ... Dar nu mai contează.
Ca probe pârâții au:
1. testamentul care nu a fost prezentat reclamanților. A fost prezentat instanței de judecată la singurul termen la care am lipsit (motivat - și am cerut judecarea în lipsă), dar nu mie sau mamei mele care am cerut de 6 ani să ni se prezinte testamentul. Astfel, nu am putut contesta semnătura înscrisă în fals în testament. Mai mult, singurul exemplar al testamentului se găsea la DIICOT Brașov la data la care se afirmă (se pretinde) că s-a prezentat testamentul.
Nu mi se eliberează stenogramele acelei ședințe de judecată, și nici înregistrările audio - e simplu, nu mi se pot elibera pentru că nu s-a prezentat testamentul - acesta este și obiectul dosarului 1785/97/2016 prin care am cerut ca Judecătoria Brașov să fie obligată să respecte Legea. Vom vedea și cu probele audio (alt dosar), dar și cu recursul din acest dosar (sau UE).
Asta e altă poveste, inclusiv modul în care și-a declinat competența PCA Brașov în favoarea DIICOT Brașov, apoi DIICOT Brașov și-a declinat competența în favoarea PCA Brașov - fără să mă anunțe niciodată așa cum este legal, de parcă nu există articolul 63, aliniat 4, teza a treia din Codul de Procedură Penală - competența acestui conflict trebuie stabilită de Procurorul General al României, evident, pentru că DIICOT, ca structură unitară, are ca "șef" doar pe Procurorul General al României. Am primit răspunsuri la cererea mea pentru stabilirea competenței, de la DIICOT ST Brașov (adică de la un parchet aflat în conflict de necompetență), de la PICCJ (care nu are treabă, fiind peste PCA Brașov, dar EGAL cu DIICOT). Pentru că doresc un răspuns, oricare ar fi el, de la un organ competent (în acest caz de la Procurorul General al României), sunt nevoit să-l chem pe acesta în judecată, să își facă treaba.... ceea ce e trist.
2. Pârâții afirmă că un milion de euro obținuți de bunicul meu din vânzarea a mai multe imobile, au fost donați. Nu au adus nici o probă, pentru nici o sumă mai mare de 200 de lei. Doar au afirmat (și au rămas cu suma de bani). Pe de altă parte, deși am probat tranzacțiile, instanța nu a cerut nici o probă de la pârâți, deși am cerut expres ca aceștia să-și dovedească spusele, și am arătat inclusiv instanței că am luat legătura cu cei din Republica Moldova care așteptau o adresă de la instanță să arate că nu au primit banii pe care pârâții pretind că i-au donat.
3. Pârâtei AI i-a fost pus în vedere, la 31 iulie 2014, să își probeze afirmația că a "vândut trei case" și astfel a avut și ea un milion de euro :). La termenul din 23 noiembrie 2015, avocatul pârâților a spus instanței de judecată că "nu am prezentat probele cerute pentru economia procesului"... Instanța nu s-a arătat deranjată.
4. Am ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive și active a unui alt pârât, DAD, pentru că nu a acceptat moștenirea în termenul legal de 6 luni (vechiul cod civil). AM depus la dosar un certificat RNOS (registrul național de opțiuni succesorale), în care doar mama mea a acceptat moștenirea sub beneficiul de inventar, iar pârâta AI a acceptat mergând la notar (înainte de deschiderea procesului). În același timp am cules partea din masa succesorală rămasă vacantă (în scris).
Deși excepțiile care fac inutile anumite proceduri se discută cu prioritate, această excepție s-a unit cu fondul cauzei, și astfel avocatul pârâtei DAD, fără calitate în dosar, îngreunează procedurile.
5. Au mai afirmat pârâții că unul dintre ei "lucrează în Germania", motiv pentru care au avut și au ei atâția bani (pârâta AI a făcut cerere de ajutor judiciar și a arătat că are o pensie de 700 lei). Am cerut să fie probată această afirmație, să fie arătate veniturile "din Germania", pe perioada 2005-2010. NU i s-a părut util instanței de judecată, evident. Mai mult, deși am cerut acest lucru și în dosarul 8172/197/2014, odată cu introducerea acțiunii, această probă cerută (și altele), înaintea primului termen de citare, instanța a considerat că am cerut probele TARDIV. Cum adică tardiv înaintea primului termen de citare? o.O... există oare un alt timp de depunere/ cerere a asigurării și admiterii probelor? Eu nu îl cunosc...
6. Mama a fost acuzată că este "vânătoare de avere", fiind unicul copil al tatălui ei. Pârâta AI a cerut mormintele bunicilor mamei mele, a părinților bunicului meu, din București. A trebuit să mă lupt ani de zile să arăt că proprietatea mormintelor nu face obiectul prezentului dosar, fiind în administrarea Administrației Cimitirelor din București. Dar, evident, mama este "vânătoare de avere"....
7. În dosarul 8172/197/2014 s-a stabilit taxa judiciară de 214.000,00 lei, pentru niște tvânzări de imobile invocate în probațiune, NU în revendicare.
Taxa normală era de 27.000,00 lei.
Dacă tot s-a stabilit această taxă, și s-a acordat un "ajutor" judiciar EXECUTORIU împotriva mamei mele care trebuie să plătească din pensia de 1.215 lei suma de 2.236 lei, timp de 48 de luni (dacă nu moare de foame și de frig fiind în următoarele luni evacuată din casă pe titlul ăsta executoriu NELEGAL....), am cerut și eu un lucru simplu:
a. să fie anulată taxa nedatorată (în contencios administrativ și fiscal)
b. dacă nu este anulată, să fie măcar citați proprietarii imobilelor pentru care s-a stabilit taxa judiciară de timbru de 214.000 lei. Cum instanța deja știe cum se va pronunța asupra anulării contractelor de vânzare încheiate de bunicul meu (care nu au fost cerute niciodată de mama mea sau de mine), nu dorește să îi citeze (am dat adrese de la proprietari - adresele imobilelor, CNP-uri, etc. - erau trecute și în contractele notariale, oricum).
8, În dosarul 3395/62/2013, s-a cerut suspendarea dosarului pentru că există pe rolul instanței dosarul 31167/197/2010.
Obiectul dosarului este un pasiv succesoral, adică o pretinsă datorie a bunicului meu către Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Brașov, inițial de 5.000 lei, care în 2013 a ajuns la 11.000 lei.
În motivarea cererii de suspendare, CASJBv a arătat că mai există o moștenitoare, mama mea, dare era reclamantă în dosarul 31167/197/2010.
La o săptămână de la aprobarea suspendării dosarului 3395/62/2013, CASJBv i-a imputat suma de 11.000 lei mamei mele, în loc să facă ce face orice creditor de bună credință: intervine în procesul de succesiune în calitate de creditor succesoral, pentru a recupera pasivul succesoral care i se cuvine.
Apropo, nici în 2010, nici în 2013, și nici până acum nu s-a efectuat inventarul masei succesorale, deși a fost cerut de la notar, și în fața mai multor instanțe.
Dosarul 3395/62/2013 a rămas în suspendare, de DOI ANI, deși:
a. termenul maxim de rămânere în suspendare este de 6 luni (NCPC).
b. CASJBv, care a cerut suspendarea, nu a depus nici o diligență pentru finalizarea dosarului 31167/197/2010 (nici nu s-a prezentat, nici nu a depus vreun înscris la dosar - este parte din dosar).
c. dosarul 31167/197/2010 ESTE SUSPENDAT (vezi de ce oare s-a schimbat numărul de dosar de la 1075/240/2015.... acesta este doar unul din multe alte motive).
d. Am intervenit în dosarul 3395/62/2013 acum două luni (în calitate de reclamant în dosarul 31167/197/2010), și am arătat instanței starea de lucruri. Nu s-a fixat termen, de ce s-ar fixa?
9. Pârâta AI i-a "vândut" fiului ei un imobil, primit ca donație de la bunicul meu, imobil pe care trebuie să-l fi raportat la masa succesorală (ca donație - primită de AI care i-a fost soție în acte bunicului meu în ultimii trei ani de viață - de la 83 de ani la 86 de ani).
Se pretinde că imobilul s-a vândut cu 80.000 lei. În Contract, a fost stabilită taxa notarială la valoarea imobilului de peste 200.000 lei (e o vilă renovată în Brașov, cu 500 mp, 400 mp utili, două nivele, etc.).
Un procuror de la PCA Brașov "a stabilit" că valoarea imobilului este cea reală, cu toate că numai terenul valora la data tranzacției 97.000 lei (pârâta AI a cumpărat de la Primăria Brașov 200 mp din cei 500, cu două luni înainte de tranzacția dintre AI și fiul acesteia). Pentru că, evident, procurorii sunt experți imobiliari. Și da, am aflat numărul dosarului odată cu rezoluția procurorului, nu mi s-a pus în vedere că am dreptul de a îmi cunoaște drepturile de parte vătămată, nu mi s-a spus numărul de dosar, nu am fost lăsat să fiu prezent la audieri, nu am putut propune probe, evident pentru că nu am știut numărul de dosar.
10. mai sunt încă multe exemple, câteva zeci, dacă nu sute, toate întâmplate în ultimii 6 ani, dar cu precădere în ultimii 3 ani.
Mai sunt multe alte lucruri puțin neclare, din punctul meu de vedere. ACEASTĂ schimbare de număr de dosar le-a pus însă capac :(
Înțeleg și că nu mi se întâmplă numai mie, înțeleg și că se poate și așa, înțeleg și că ar trebui să îmi iau un avocat DOAR PENTRU A AVEA șANSA SĂ NU SE ÎNCALCE LEGEA (de parcă e vreun articol de lege care spune că dacă nu am avocat trebuie să fie încălcată Legea... - oricum nu am bani de avocat - banii familiei sunt la pârâți, iar ce am avut noi independent de moștenire ia Statul Român, pentru că avem tupeul să ne apărăm). Ce nu înțeleg e cum se poate ca lucruri atât de evident nelegale (și unele ilegale) să se perpetueze în acest sistem de INjustiție?
* am scris acest mesaj pentru:
1. să arăt câte ceva în legătură cu succesiunea după bunicul meu, pentru a se înțelege contextul întrebării mele inițiale;
2. pentru ca cei care au ochi să vadă, să poată observa că nu sunt neapărat "picat din lună", și, cel puțin raportat la speța mea, știu ce spun, motivat și întemeiat.
Expozeul dvs. este prolix , greu de urmarit, va puteti adresa CEDO si/sau CJUE dar, trebuie sa dovediti un prejudiciu cert, real si actual,legatura de cauzalitate si mai ales, incercati sa fiti mai concis.Succes!
In mai toate cazurile am vazut ca se schimba numarul de dosar in astfel de situatii si nu este ceva particular doar in cazul dvs.
Am primit un răspuns oficial de la Tribunalul Brașov. Nu îmi elucidează toate misterele de la Brașov din cadrul succesiunii după bunicul meu, dar cel puțin am reușit să fac o (altă) instanță să respecte legea, deși este un pas mic. Este trist că mulți acceptă starea de fapt în care chiar și instanțele își permit să nu respecte Legea (să o încalce), în baza unor regulamente interioare. Ca idee, orice mafie prin legile proprii (ale mafiilor), ca "regulamente interioare" (vezi omerta de ex.), încalcă Legea. Or, nu-i așa, "justiția" nu ar trebui să fie o mafie, nu?
Nu prea pricep de ce faceţi atâta risipă de vorbe.
S-a schimbat nr. de dosar. Şi? Ce vă face să credeţi că "nu mai există dosarul", dacă i s-a schimbat numărul?
Nu fac risipă de vorbe, doar vreau să înțeleg unde greșesc, iar acolo unde nu greșesc, voi să se respecte Legea. E simplu, cred că orice cetățean, indiferent de profesie, ar trebui să îți dorească același lucru... "Și ce dacă se încalcă legea chiar de către instanțe?" nu este un răspuns.
Acesta este un răspuns, primit de la Tribunalul Brașov:
Vă informăm că începând cu data de 01.09.2016 președintele Tribunalului Brașov a emis o notă internă în vederea aplicării întocmai, în toate situațiile în care sistemul informatic o permite, a dispozițiilor art.94 alin.7 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești.
*notă - este vorba de noul regulament de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Se pare că am invocat în postările anterioare vechiul regulament, iar pe această cale îmi recunosc greșeala și vă arăt că am aflat de existența noului regulament și de prevederile acestuia. Mea culpa.
Pe această cale mulțumesc Tribunalului Brașov că reintră în matca firească a prevederilor legale. Și îmi arăt dorința ca tot mai mulți justițiabili, chiar fără avocați, să ceară să fie respectată Legea și să le fie respectate drepturile. Și chiar magistrații, avocații, notarii, executorii judecătorești, consilierii juridici, să facă un efort pentru a îmbunătăți sistemul, înainte de a-și dori mai multe avantaje în urma unui sistem care funcționează prost la acest moment.
Vă mulțumesc.
**Îi rog pe moderatori să lase acest mesaj, poate că îi va inspira și pe alți justițiabili, ca prin pași mici, să ajute sistemul judiciar să reintre în matca legii, și pe cale de consecință vom trăii într-o lume ceva mai normală. Mulțumesc și pentru acest lucru.
Conexare dosare
dangisca
In 2011 am facut plangere penala la PCA Bucuresti pentru abuz in serviciu unui politist. Plangerea a fost respinsa cu drept de plangere la procurorul general ... (vezi toată discuția)