Teza la Educatie - VOL. I -lucrare scrisa individual de userii antrenati in jocul mintii

In copilarie, am fost oarecum marcata de momentul conducerii pe ultimul drum al unei persoane. Era un ofiter, iar dupa solemnitatea si fastul ceremoniei de inmormantare, presupun ca avea si un grad m ai inalt. Tot drumul de acasa pana la cimitir, a fost insotit de famfara militara, care, i-a cantat un cantec foarte trist, cu asa un putetrinc iz funerar, incat, imi rasuna si acum in minte si cred ca nu am sa-l uit niciodata. Era coplesitor, iti umplea inima de tristete si regret pentru cel plecat dintre cei vii...asa am ajuns la concluzia ca in cazul unei persoane decedata ce a facut parte dintr-o anumita tagma sa-i spun, exista un anumit ritual. Asa este si in cazul artistilor....cat despre acei artisti care nu au avut parte de aplauze la inmormantare, nu stiu ce sa spun, insa, unii dintre ei au decedat prin alte vremuri cand, fie nu am avut noi cum sa asistam ,nici macar la tv, fie restrictiile regimului respectiv ne ingradeau modul de manifestare.
Trebuie sa va spun ca persoanal, am constatat, la mai multe inmormantari ca oamenii , la un moment dat, la priveghi, incep sa spuna glume, sa isi aminteasca momentele vesele petrecute alaturi de defunct( cand era in viata, desigur).... Si, fara a considera lipsa de respect fata de cel in cauza, fara a considera ca suferinta este mai mica, uneori aceste momente degenerau in momente in care se radea atat de copios, incat , daca cineva cu spirit mai critic ar fi asistat, ar fi spus ca aceia sunt niste pagani. E drept ca la momentul conducerii pe ultimul drum , tristetea, durerea si lacrimile reveneau.

Era o seara frumoasa de vara, prin 1962.
Tatal isi indrepta privirea spre cer: stelele licareau una mai tare decat alta.
-"De unde stie copilul asta de avioane?
Cine i-a aratat lui vreodata vreun avion?" se intreba el.
A fost trezit din reflectare de copilul care isi continua povestea cu incantare. Isi freca mainile si ochii ii scanteiau.
-"Tata, cand voi fi mare voi fi aviator si voi zbura pana la stele."
Timpul a trecut si copilul cuminte care nu deranja niciodata pe nimeni (desi mai avea inca patru frati mai mari), care se retragea in coltul lui si decupa hartii in diverse forme, cand ceilalti isi faceau temele, a inceput sa-si decoreze casa cu avioane.
Azi unul, maine altul, erau foarte frumoase si n-am aflat nici acum care era secretul, de unde le procura, pe vremea comunismului cand nu gaseai aproape nimic.

Povestea este reala.
Copilul de atunci este unchiul meu care si-a urmat visul si a devenit un aviator de succes. Anul trecut a fost decorat cu cel mai inalt grad: colonel.
Avioanele au ramas la mama lui, bunica mea….
Stau marturie in camera de oaspeti, pe birou, ca o idee in care a crezut si a reusit.
Pe perete, in aceeasi camera, este fotografia sa inramata, in uniforma militara.
Este tot ce are bunica mea, atunci cand el "zboara pana la stele", asa cum si-a dorit.
Si tu poti sa reusesti.
Trebuie doar sa vrei si sa crezi in ideea ta!
Sa crezi cu taria unui copil!
Adina Vasile

Bun!...Acum ca am mai revenit la cele ale noastre, romanesti.....o sa incerc sa spun cate ceva.....
La inmormantarea unui ofiter, unui cadru militar se face un ceremonial, asa se cheama, care printre altele, in afara de fanfara militara care intoneaza marsul funebru, se mai trag si salve..... Acesta este un ceremonial cu inceput si sfarsit si care isi are obarsia in vechiul ceremonial de inmormantare al luptatorilor dinainte de crestinism. Dar are o obarsie si chiar daca nu stim exact, noi, oamenii obisnuiti sa spunem exact cum si in ce fel s-a transmis, stim, cultural, ca asa se face.
......................
Cat priveste hazul de la priveghi, va asigur ca nu exista inmormantare, niciunde in tara asta, la care in timpul priveghiului sau a mesei de pomenire de dupa inmormantare sa nu se rada. Tine de temperamentul oamenilor cat de tare o fac, sigur ca stridenta strica si in acest caz, dar.......asta este cea mai frumoasa expresie a naturii umane: sinceritatea. Oamenii rad pentru ca si-aduc aminte de intamplari cu disparutul, rad de diverse intamplari fara legatura cu acesta, exista o comuniune spirituala cu sufletul acestuia, pe care nu-l "vad" disparut dintre ei, ci partas la continuitatea vietii din comunitate. Au fost vecini, au fost prieteni, au fost rude apropiate...la priveghi nu vine lumea din strada, nestiuta......cu care disparutul sa nu fi avut o comunicare spirituala indiferent de ce natura...si vecini fiind.
...............
M-am gandit si eu la aceste doua aspecte pe care mi le-ati aratat si as fi vrut sa identific ceva plauzibil de a le apropia, pe oricare dintre ele, cu acele aplauze...... Drept sa va spun nu pot sa fac nici macar apropieri de sens, mi se par (aplauzele) expresia unei ipocrizii atata timp cat nu ti-o poti insusi decat pentru ca ai vazut-o la altii...si nu pentru ca launtric simti ca trebuie s-o faci daca ai fi singur, numai tu, la acea inmormantare.
Am intrebat pe cineva care a participat la inmormantarea unuia dintre marii nostri artisti daca a aplaudat...si mi-a spus ca "da".....l-am intrebat "de ce"...si mi-a raspuns ca "....toata lumea aplauda...isi merita aplauzele". Ma rog, nu era sa stam in strada sa facem filosofie, dar am fost dezamagita ca nu am primit un raspuns care sa ma faca sa accept ca in cazul unui artist "asa se cuvine".

Educatia prin Emnaciparea Contemporana-privind dragostea.

India,China,Japonia,Turcia,au fost atinse de civilizatia occidentala.
Sa se fi schimbat oare sufletul oamenilor ,relevat de o traditie milenara si exprimat prin dragoste ?
Nu cumva se deosebeste doar chipul sentimentelor ?
Intrebarea este fara raspuns pentru noi,care nu putem patrunde in universul interior al orientului si cu atat mai putin in cel al oamenilor din extremul orient.
Toate sondajele nu spun prea multe prin cei intervievati.
Literatura isi deschide portilesecrete,pentru a intelege emanciparea .
Literatura romana isi deschide portile secrete insa nu a fost fals inteleasa si interpretata incat ajunge sa ne calomnieze moravurile.

Barbatii tineri,contemporanilor,erau crescuti impreuna cu fetele ,fiind educati ca sa gaseasca in compania lor un adevarat camarad ori prieten caruia trebuia sa-i spuna orice problema mereu.
Deci,exista educatia conversatiei -a comunicarii - pentru a cere un sfat ori de cate ori era necesar.
Deschiderea directa catre o persoana de incredere a fost un pas important in educatie fiind catalogat a fi un adevar si un respect deosebit fata de femei.
Se poveste ,ca multi studenti chinezi prefera in locul fetelor moderne pe cele crescute dupa vechiul sistem de educatie,formate prin educatie si instruite sa traiasca pentru soti nu pentru ele.

Nu ajunge o generatie pentru a invinge spiritul unei rase,daca acesta poate fi candva infrant.
Ea nu se elibereaza asa usor de mostenirea acumulata din stramosi.
In intimitate,acolo unde strainul de familie nu are dreptul sa patrunda ,pentru ca barbatul si femeia sunt singuri fata in fata ,spiritul stramosilor vorbeste prin ei.

Pana acum cativa ani,femeia din Turcia,era inca supusa legii Coranului,acoperita cu voaluri,izolata de lumea in care traiesc barbatii-limitata doar la societatea celorlalte femei unde erau educate ca sa se adapteze usor ca sa imparta sotul cu mai multe neveste.

Din acest punct de vedere,se spunea in literatura ca femeia era o sclava nenorocita in haremul barbatului.

Realitatea insa nu era chiar atat de ingrozitoare,deoarece Legea Islamului le asigura drepturile si bunurile de care nu dispuneau ori dispun si in prezent-europencele noastre.
Romanul »Dezamagirile « -de Pierre Loti –misca inimile sensibile ale cititorilor in favoarea femeilor din Turcia.

Profetul,permitea patru sotii-credinciosilor sai-,dar ii obliga pe soti la o echitabila impartire a bunurilor,a atentiei si a puterilor in mod egal fata de toate sotiile unui turc.
Nu exista un tratament de favoare fata de cea mai frumoasa dintre ele.
Fiecare trebuia sa aiba casa ei,servitorii sai si noptile rezervate cand isi primea sotul in pat.
Poligamia era destul de obositoare pentru acesti musulmani piosi….dar…s-au adaptat mereu.
Dupa Revolutie,s-a distrus toata ordinea veche in Turcia.Au schimbat legea casatoriei si au doar o singura sotie-ca la europeni-insa aveau dreptul sa aiba diferite « prietene »trecatoare.
Femeile / sotii se plangeau pentru acest fapt.
Ele erau mereu educate prin studiu mult pentru a le face sa inteleaga.

Femeia,a primit libertatea de a munci pentru a-si castiga existenta ,fapt care le implineste si sunt mult mai fericite decat atunci cand stateau acasa asteptandu-si sotul ori crescand copii.

Daca facem paralela intre Turcia si Romania cu privire la atentiile / cadouri facute intre soti /iubiti,se observa o mare deosebire cu privire la daruri.

In Turcia aceste daruri trebuie sa fie foarte scumpe si atragatoare si consta in general in bijuterii de mare valoare sentimentala din familie se transmit bijuteriile
de familie-.
In Romania cadourile pe care si le fac intr-un cuplu,este la alegerea fiecaruia,fara a fi obligatoriu.
Poate sa contina orice chiar simbolic…gandind ca : »gestul conteaza ».
Deci,educatia de respect si de cutuma de familie,s-a pierdut treptat de la Revolutie pana in prezent.
Unde nu exista libertate de alegere pentru un cadou,nu poate fi nici vorba de iubire adevarata.
De altfel,acest lucru nu impiedica realizarea unor legaturi carnale ce pot fi puternice ori pasagere ca si a unor relatii de tandrete ce pot fi placute pana la casatorie.Asa s-a nascut Casatoria de proba-legiferata in Romania….si nu numai.
Fiindca in toate timpurile,ca si in toate tarile-oricare ar fi zei…dumnezei….,barbatii si moravurile au facut casa comuna cu iubirea profunda.

Transformarea moravurilor,evidenta si azi,a fost rapida si aproape total libertina.

Se spune ca in Rusia…nu mai exista nici o familie casatorita din dragoste adevarata in ultimii ani.
Asimilata cu barbatul,femeia,face tot ceea ce realizeaza si barbatul,adaugandu-se in plus doar nasterea si alaptarea .
Promiscuitatea sexelor de la cele mai mici varste,nudismul,invatarea stiintifica a functiilor sexuale,lipsa educatiei sensibilitatii si imaginatiei ,data de arta si literatura,reduce rapoartele amoroase la formele cele mai simple si la manifestarea cea mai scurta….ori la brutalitatea prin violuri care distruge fiinta umana numita femeie.

Acesta nu este insa un progres…ci doar un regres si o saracie a sufletului uman care a refuzat educatia.
Nu se mai tine cont de surprizele inimii si ale simturilor care le pot releva cele doua fiinte care ar fi trebuit sa se uneasca in mod civilizat.
Unirea are loc in mod misterios ,nascandu-se secretul fericirii ce nu se gaseste in scrierile literare .

Un sentiment « burghez » ca Onoarea ,sentiment dispretuit ,batjocorit,combatut,are in fiintele umane ,radacini atat de vechi si de puternice,incat poate sa dea reactii imprevizibile.


Tinerii,au acum libertatea de a se unca in actiunea sociala,inainte sa-i fi fost acordat dreptul la vot.

Emanciparea femeilor ,in randul natiunilor protestante,merge impreuna cu un rest de Puritanism sau o aparenta de puritarism.
Divortul,este facil,iar uniunea libera este respinsa categoric.

Diavolul,nu a pierdut nimic
Dar…nici iubirea nu a castigat mare lucru.
Conceptia americanilor despre rolul femeii in viata barbatului.cand acesta isi cere toate drepturile in schimbul uni minim de datorii,risca sa dea nastere unui egoism feminin,comparabil cu cel al unui paianjen-femela,care il devoreaza pe sarmanul si micutul mascul in clipa in care nu mai are nevoie de el.

In Romania este invers….barbatul face acest lucru….abandonand mereu femeia.

Sa nu-i imitam pe strainii care judeca pariziencele dupa personaje din filme care bantuie barurile de noapte.

Sa ne ferim sa credem ca femeia americana tipica -este o doamna frumoasa ,foarte zgomotoasa si prost crescuta ,imbatata de o curiozitate puerila-gata sa atinga orice obiect dar incapabila sa faca totul singura –care locuieste exclusiv in palate,Sali de dans si vapoare de lux.

Adevarata femeie nu este un articol de export.
Ea este o faptura curajoasa,corecta,optimista si generoasa mereu…insa doreste sa fie inteleasa !

elga50 a scris:

Stati putin!.... Cum adica ritualuri din Tibet si Budha la noi? Nu vreau sa simplific grotesc, nu sunt asa plamadita mental, dar va rog frumos...sa nu amestecam lucrurile. Oamenii aceia la care ma refer eu ca au fost aplaudati au fost inmormantati in cel mai neaos cult ortodox. Noi ce facem acum? Amestecam culturile? Accentul il puneti oriune, este valabil oricum.
Ce-ati zice sa-si inmormanteze si tibetanii mortii si sa le faca o coliva de pomenire? Poate le-or face, nu stiu, dar sunt convinsa ca le-ar face-o in cultul lor neatins de alte influente....
Obiceiul asta cu aplauzele este relativ nou si ca sa fiu franca, nici in filmele americane, de care sunt satula pana-n gat, n-am vazut sa se practice asa ceva. Sau nu stiu eu?....Sau nu stiu eu!!.....

Data post: Joi, 8 Octombrie 2009, 18:08
Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta. (N. Iorga)



Subiect: RE: Un joc nou care antreneaza mintea si userii

Draga Rodica, eu stiu ca si acest gen de comunicare face parte integranta din procesul globalizarii. De ex. , Antony Giddens ne ofera o definitie continând elemente preponderent socio-logice: „Globalizarea poate fi definita – spune el – ca intensificarea relatiilor sociale în lumea întreaga, care leaga într-o asemenea masura localitatii îndepartate, încât evenimentele care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare petrecute la mile departare si invers”;Globalizarea include exportul si impunerea modelelor culturale si socio-economice occidentale, fiind definita ca o situatie noua, de constructie a unui sistem planetar caracterizat printr-o enorma capacitate de comunicare si schimburi informationale la scara planetara.; Sistemul de standardizare culturala si comportamentala specific globalizarii este promovat, printre altele, si prin intermediul Internetului, al televiziunii si al spoturilor publicitare. ; Comunicarea se produce azi aproape instantaneu, deoarece într-o lume virtuala spatiul si timpul nu mai sunt bariere reale. Impactul extraordinar la nivelul generatiilor tinere ne determina sa afirmam ca nu putem ignora sau neglija importanta educatiei care sa cultive specificul national.
Pe mine m-a interesat acest subiect in mod deosebit ,astfel incat am incropit si o lucrare despre asta , prin facultate. Dar astazi , nu stiu de ce m-am legat de subiectul asta..cred catot tu m-ai inspirat sau m-ai influentat prin ceva...

ultima data editat de legally pe data de Joi, 8 Octombrie 2009, 18:10

iata un raspuns la intrebarea Dv....oferit de prietena noastra virtuala...la alt topic...dar care se potriveste si aici.