Vizitarea minorului după separarea părinților. Are dreptul tata să vină oricând vrea sau o poate face doar dacă există un program de vizitare?

As vrea ecler sa va propun sa acceptati, ca teoriile sunt in general foarte frumoase, dar practica...nu e la fel. Motivele care au stat la baza despartirii dintre mama si tata sunt uneori strict legate de viata de cuplu, infedilitate, disparitia sentimentelor, neintelegerea play role-ului fiecaruia, amestecul socrilor etc, alteori vizeaza chiar prestatia de parinte, un parinte neimplicat, dezinteresat, alcoolic, violent etc. Prin urmare, odata despartiti nu poti face apel exact la ceea ce i-a lipsit unuia dintre parinti, sa zicem intelepciunea sau responsabilitatea, cand tocmai absenta acestora a condus la destramarea familiei!!
Dau un exemplu: unul dintre parinti ii cerea adesea ajutorul celuilalt in cresterea copilului, il cerea sa cumpere lapte praf, omul uita, ii spunea sa fie acasa la ora baitei, omul nu venea sau venea "afumat", ii spunea ca nu se mai ajung cu banii si sa o lase mai moale cu berile, omul o facea data urmatoare si mai lata etc, In astfel de situatii, la ce responsabilitate, intelegere si bine al copilului sa faci apel? Sa speri ca daca niciodata n-a dat dovada de ele cand erau o familie, va da dovada acum, din senin, doar pentru ca s-au despartiti?
Oare ii e neaparat bine copilului in compania celui care dovedeste iresponsabilitate, duce o viata haotica, nu asuma nici cea mai mica responsabilitate, nici macar aceea de a avea o parte din vina pentru care copilul, vorbesc de un copil mare, nu ca cel din exemplu userului, il refuza in prezent?
Oare acel parinte, care in mod constant nu s-a preocupat de copil e cel despre care spuneti dvs ca, despartindu-se de partener, nu "a divortat" si de copil? Pai a fost acel parinte vreodata "cununat" cu copilul sau, ca acum "sa se desparte"?
Ce vreau sa spun este ca nu exista teorii general valabile, ci cazuri, fiecare diferit de celalalt si ca vesnicile afirmatii de tipul "trebuie sa va intelegeti de dragul copilului" nu sunt cu nimic mai absurde ca lozincile comuniste de tipul celor care incepeau cu "vom face totul pentru societatea multi lateral dezvoltata".
Daca oamenii aia s-au despartit si au ajuns in fata instantei, e tocmai pentru ca nu se inteleg, deci nici nu urmeaza "sa se inteleaga" doar pentru ca le spune judecatorul sau le spune X si Y. Poate fi vorba despre un moment, acel al reajustarii lor la noua "relatie", cea doar de parinti sau lucrurile pot fi mult mai profunde si uneori, ireconciliabile. In tot ce tine de fiinta umana lucrurile sunt diferite de la om la om, pe cale de consecinta, nici rezolvarea nu poate fi doar una! Iar afirmatia derivata din simplu enunt al unui drept, are drept de vizita, e departe de a acoperi multumitor intreaga varietate. O fi relatia cu propriul copil un drept, dar relatiile inter umane nu sunt bazate doar pe drepturi, ci pe sentimente, si ce te faci cand ele nu exista? Le executi silit?

Cred ca mai mult nazism nu am vazut nicaieri: tata a uitat de lapte praf, a venit afumat la baitza, a depasit bugetul la bere (era preferabil sa mearga la curve, cred). Copilul era prea mic sa inteleaga sau sa simta ceva... Dar a inteles mamica si bunicuta! Asa ca, indiferent daca tatal respectiv a mai evoluat sau nu, mamaicile...l-au condamnat pe viata! Cumva, copilul va trebui sa priceapa...pe la 16 ani....ca exista tati-barbati normali si exista tati care o tin de mana pe mama, cand naste. Si isi fac selfie-uri cu deshantzata lor bucurie....
De dragul speciei umane, sper sa mai existe barbati care sa fie in stare sa "alinieze" 3 generatii de femei. Sau sa le "alieneze"....

Stimate tătic, oricât ne dăm cu părerea pro şi contra, realitatea e că pentru părintele plecat din domiciliul conjugal , nimic nu va mai fi ca înainte în relaţia cu copiii săi. La fel se întâmplă şi când copiii "zboară" din casa părintească şi atunci, vedem cu adevărat "alienarea parentală", vedem cum copiii îşi uită părinţii, fără ca cineva să-i îndoctrineze sau să-i denigreze pe aceştia.
Dar mai există şi "alienarea partenerială", adică doi oameni care se iubesc, concep copii şi ajung să se bată, să se jignească, să se calomnieze între ei, fără ca, la fel, cineva să "le spele creierul" mai mult decât şi-l spală singuri, uneori ajung şi la crimă. Oare cine trebuie condamnat în cazurile descrise? Oare trebuie trimişi la INML toţi partenerii în prag de despărţire, ca să se constate "alienarea" ?
Să-mi fie scuzată concluzia : cine cere expertizarea lipsei de sentimente este el însuşţi spălat pe creier, indiferent de poziţia socială sau de autoritatea pe care o are. Vezi : "Legile fundamentale ale imbecilităţii umane"de Carlo M. Cipolla la reducere acum la editura Humanitas.