Salutări tuturor! Lucrez la o firma particulară, gestionar la un peco.Intre timp am susținut un concurs de ocupare a unui post de asistent medical la un spital de stat unde am reușit să îl trec.Problema mea este ca cei de la spital mi-au cerut prezentarea actelor pentru semnarea contractului în 5 zile , iar la locul de munca actul sunt în preaviz și nu vor nici în ruptul capului sa ajungem la o înțelegere de reziliere a contractului fără preaviz. Eu în 6 zile trebuie sa ma prezint la noul loc de munca și nu am cum sa ma împart la 2 servicii în același timp. Cei de la spital mi-au cerut adeverință de vechime și revisal pentru a-mi calcula salariul contractului. Eu acum nu am cum sa prezint aceste documente dacă în locul actual de munca nu îmi este încheiat contractul. Chiar nu știu cum sa procedez, m-am străduit mult timp să reușesc să prind locul acesta la spital și acum vad cum mi se năruie "visul". Ce pot sa fac? Ce soluții am?ce pot face dacă angajatorul nu dorește sa îmi accepte demisia fără preaviz??
Se poate decide aplicarea uneia din sanctiunile de mai jos:
a) retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;
b) reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;
c) reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;
d) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
Puteti sa jonglati cu concediul de odihna daca nu v-a fost acordat de Peco pana la aceasta ora. Sunt obligati sa va acorde concediul, si puteti sa-l efectuati in perioada de preaviz. Depinde insa si de cum puneti problema.
Momentan la aceasta soluție am ajuns.Văd marți ce îmi spun cei de la spital la semnarea contractului( mi s-a spus ca trebuie sa am contractul încheiat când prezint actele).
Mai am o nelămurire,eu acum sunt în perioada de preaviz, pana la Crăciun, mi-am scos statul de plata pentru a dovedi ca nu îmi sunt plătite orele suplimentare, în momentul de față mai pot face ceva cu art 81? Sau daca demisia a fost înregistrată cu preaviz nu mai pot face nimic?
Demisie fara preaviz
UnDac
Buna,
M-am angajat de ceva vreme si la inceput era totul lapte si miere. Apoi am aflat si ce era dupa gard. Salariul nu e cat mi s-a spus la interviu, ... (vezi toată discuția)