Cum interpretați acest text din hotărârea judecătorească: preluarea minorului ,,din'', nu ,,de la'' domiciliul mamei? Ar trebui ca mama să permită accesul în domiciliu în vederea preluării?

Realitatea acceptată aici de mai mulţi participanţi la discuţie este că instanţele NU analizează în profunzime fiecare caz în parte, fiindcă fiecare copil e unic şi cazurile nu sunt identice, astfel se acceptă teoria "legăturilor fireşti în absenţa prezenţei stânjenitoare a mamei". Păi FIRESCUL, clamat de toţi deontologii de aici, este ca un copil să aibă şi mamă, şi tată, în mod egal, dar de ce mama "stânjeneşte"?! Când erau o familie, copilul stătea pe rând, când cu mama, când cu tata, ca să nu se stânjenească reciproc?
Din moment ce 4 ani, tăticul a fost refuzat de copil, este normal ca instanţa să stabilească una din celelalte modalităţi de relaţii personale tată-copil pe care legea le oferă cu generozitate, dar, din ce cunosc eu în practică, cei refuzaţi insistă la aceeaşi modalitate de "ridicare", pentru a beneficia de penalităţi, cu ajutorul, să-i spunem "neglijenţa" autorităţilor (aceeaşi ca în cazul Sorinei, "neglijenţe" în lanţ, până la cel mai înalt nivel), este clar că traumatizarea copiilor din familiile despărţite este un amănunt neglijabil, ca şi târârea fetiţei şi plesnirea pe faţă a aceleiaşi, sub privirea "părinţilor" adoptivi. AgainsPas, ştiţi ce nu este corect în toată situaţia dvs. , a mea şi a altora?: legea nu tratează ambii părinţi în mod echidistant. Dacă tăticul are program luni şi joi la domiciliul copilului şi sâmbătă are cu preluare, apoi acela să fie obligat, prin lege, să respecte acel program, sub sancţiunea decăderii din drepturi, condamnare penală şi penalităţi. Corect? Excepţia trebuie să fie doar cazul de forţă majoră. Este adevărat, părinţii divorţează de partener, dar nu şi de copil. Părintele care a părăsit familia, dar NU a divorţat de copil, trebuie să respecte acel program, altfel trebuie considerat abandon şi infracţiunea de nerespectarea hotărârii judecătoreşti.
Aveţi ceva împotrivă?
Spun asta fiindcă tatăl copilului meu a fost la program ultima dată în decembrie 2015, iar dacă acum s-ar prezenta "să preia" copilul, la refuzul copilului ar invoca, cu siguranţă, "alienarea parentală" ! Dvs. aţi respectat programul de relaţii cu copilul dvs. în primii 4 ani, când îl aveaţi la domiciliul copilului? Programele acelea se dau tocmai pentru familiarizarea copilului cu părintele la care nu locuieşte şi trebuie să se desfăşoare ritmic, să devină o rutină. Dacă dvs. , de exemplu, aţi respectat programul odată da, de 10 ori ba, la ce vă aşteptaţi? Şi care a fost atitudinea dvs. faţă de mamă şi, după cum deduc eu, faţă de bunică? Este absolut normal ca un copil, cât de mic, să reacţioneze la tensiunile dintre părinţi şi să ţină partea celui cu care locuieşte.
Şi totuşi, nu înţeleg de ce "ridicarea" minorului este unica modalitate de relaţionare solicitată în instanţe? dacă s-ar elimina penalităţile în favoarea celui cu drept la relaţii şi părinţii ar fi supuşi la aceleaşi sancţiuni, am convingerea că instanţele de minori ar şoma.

Credeti ca un program impreuna cu mama cand copilul are 8, 9 ani este rezonabil? Trecand peste faptul ca probabil niciunul dintre parinti nu si l-ar dori, exista cai atat de simplu pentru mama de a face programul cu luarea posibil, incat orice discutie devine penibila. Familiarizarea nu s-ar putea face oricand daca ar exista bunavointa? E nevoie de o hotarare? Adica spuneti ca este normal ca acel copil sa tina partea celui care locuieste, fiind parintele de care este atasat, dar brusc nu mai este normal sa-l asculte legat de relationarea cu tata? 100% din cazuri in care mama este de acord si isi doreste ca tatal sa aiba legaturi cu copilul se si intampla, 100% copilul refuza cand nici mama nu este de acord. In mai toate cazurile tatii nu gresesc cu absolut nimic fata de copiii lor, dar gresesc in comportamentul lor raportat la ce isi doreste mamica si de aici incepe jihadul.

Constat incoerenţă în expunerea dvs. şi că sunteţi încremenit în convingerile dvs.. Eu îmi doresc ca băiatul meu să relaţioneze cu verişorii săi mai mari şi, la fiecare intenţie de a merge la ei, copilul face circ pentru ca, în final, să vină cu mine, dar cu tableta la purtător şi, în timpul şederii mele acolo, "relaţionează" doar cu tableta. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu alt rând de verişori, unde merge cu plăcere, uneori chiar reclamă că demult nu am mai fost la ei.
În tot e scrieţi, vă referiţi exclusiv la mamă, ignoraţi total copilul, oare acel copil ce vrea?Şi-a exprimat copilul dorinţa de a pleca cu dvs. şi mama l-a smuls din braţele dvs.? A plâns copilul că vrea la dvs. şi mama i-a interzis?
Nu am afirmat să mergeţi cu copilul, împreună cu mama-există şi alte modalităţi de comunicare, suntem în era telecomunicaţiilor, auzim deseori căsătorii în urma relaţiilor virtuale, de ce nu s-ar putea produce o relaţionare treptată de la distanţă, distanţă care să se micşoreze treptat, până copilul doreşte să petreacă timp cu dvs.? Forţa nu are alt efect decât respingerea.

Aceleasi texte. Cand sa planga ca vrea la tata daca de 5 ani il vede la usa exclusiv cateva minute si sub atenta supraveghere a mamei/bunicii materne? Iar cand era mic era ascuns de mama? Cum credeti ca functioneaza asta fara ca tatal sa aiba posibilitatea sa petreaca timp cu copilul? Fara ca mama macar sa mearga cu copilul la consiliere? Vai copilul nu are sentimente fata de tata. Pai normal ca nu are, ca doar nu vin de la Sfantul Duh. Dar daca mama ar fi sanatoasa la cap si nu dezechilibrata, macar acum ar permite relationarea, sa vedem dupa daca copilul vrea sau nu la tata.

Dar daca mama ar fi sanatoasa la cap si nu dezechilibrata, macar acum ar permite relationarea, sa vedem dupa daca copilul vrea sau nu la tata.

Ce înseamnă "măcar acum"?