Cum interpretați acest text din hotărârea judecătorească: preluarea minorului ,,din'', nu ,,de la'' domiciliul mamei? Ar trebui ca mama să permită accesul în domiciliu în vederea preluării?

unde e problema? Se poate crea o legatura cu tatal chiar daca copilul are 8 ani si nu a fost lasat pana acum.

Scuzaţi-mi îndrăzneala, există vreun diagnostic medical privind starea de sănătate mintală a doamnei? Sunteţi medic psihiatru sau psiholog?

Deja a ajuns sa se prinda lumea cine are nevoie la psihiatru si unde e diagnosticul. Ma uit la subiectele deschise, dar si la cele la care posteaza si vad unul si acelasi lucru "programul de vizitare". In sculare si in culcare aceiasi poveste, aceleasi sustineri, aceleasi lozinci, aceleasi "sfaturi", si mai ales acelasi deznodamant: tatal si copilul nu sunt lasati. Doamne fereste!

Nu e doar de razbunare (presupun ca in atatia ani si-or fi satisfacut necesitatea asta la cata hahaiala se manifesta la fiecare refuz al copilului), ci e ideea de control al copilului. Doar familia materna poate controla copilul si felul in care este educat. In mintea copilului se creeaza o imagine cu totul deformata asupra tatalui (in special ideea de ratat, derbedeu) si nu i se lasa posibilitatea sa-si formeze o opinie libera. Copilul crede despre tata exact ce crede si mama, desi sa fim seriosi, aceasta identitate de opinie si raportare nu ar trebui sa existe. Dar toate se vor plati mai devreme sau mai tarziu.

Excluse persoanele de pe forum si din subiectul discutiei noastre, am citit recent undeva ca mai multi ,,nebuni,, sunt peste tot in viata de zi cu zi decat cei care au realizat ca au o problema si au cerut ajutorul specialistilor.Cat priveste subiectul atat de disputat al custodiei comune cu domiciliu la mama si program de vizita la tata, ei bine eu cred si sustin cu tarie ca atat timp cat mama si tata iubesc neconditionat copilul, sunt responsabili cu nevoile copilului, apeleaza la un psiholog pentru un sfat atunci cand se poticnesc intr..o problema sensibila care ar putea avea urmari in echilibrul psihic si emotional al copilului, lucrurile vor evolua normal.Cand orgoliile, ura si rautatea sunt puse mai presus de iubirea fata de copilul care este al amandorura, nu mai este normalitate.Copiii se nasc din iubire si cresc iubind si mama si tata.Copiii nu urasc.Si daca fac asta, fie ca asta vad la cei cu care sta, fie asta a fost invatati.Exceptand cazurile, putine cred la numar ale parintilor care pot fi un pericol pentru copiii lor, la restul unde sunt mari neintelegeri,mama se erijeaza in stapana sentimentelor copilului, uraste fatis tatali,copleseste copilul cu o iubire posesiva si va hartui pe oricine se va apropia de copil in afara ei.Nu ar trebui sa ne hotarasca tribunalele binele copilului nostru, va exista intotdeauna subiectivism si atunci ar trebui, repet din iubire pentru copil sa ii asiguram noi binele.Sa creasca stiind ca este iubit si de mama si de tata chiar daca ei nu mai sunt impreuna..Exceptand desigur cazurile unde doar tribunalul poate decide.Si atunci sa ne uitam la noi inainte de a arunca sagetile otravite din caracterul si purtarea noastra in altii.

proastasatului a scris:

Deja a ajuns sa se prinda lumea cine are nevoie la psihiatru si unde e diagnosticul. Ma uit la subiectele deschise, dar si la cele la care posteaza si vad unul si acelasi lucru "programul de vizitare". In sculare si in culcare aceiasi poveste, aceleasi sustineri, aceleasi lozinci, aceleasi "sfaturi", si mai ales acelasi deznodamant: tatal si copilul nu sunt lasati. Doamne fereste!