avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 408 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Divorț
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Divorț

Bună seara Sunt în Spania iar soțul meu este în țară Doar ce am aflat că, fără să mă informeze cu nimic a depus în tribunal actele de divorț iar plicul a ajuns la locuința noastră din țară, unde el a ridicat-o Nu stiu o dată sigură când ar trebui să fiu prezentă la divorț Mă puteți ajuta va rog Cam în cât timp de la primirea plicului trebuie să fiu prezentă la divorț
Atunci, lasati-l sa se judece de unul singur. Urmariti pe portal ce se petrece.
Nu era mai usor sa divortati prin acord daca tot vrea sa divorteze ?
Exact asa i-am propus, să aștepte puțin să vin în țară pentru că el și socrii m-a dat afară din locuința noastră , locuința care e pe numele la amândoi atunci cum nu aveam unde să merg am fost nevoită să mă întorc în Spania Am obosit să incerc o cale liniștită, fără trebunale și certuri Și mie îmi este greu aici, abia reușesc să strâng un ban, că apoi să-i dau toți la avocați și pe drumuri Am pierdut toată munca mea de 5 ani să ridicăm casa iar acum, când e gata, m-au dat afară și nu recunosc nimic Eu sunt în mare depresie, nu aș vrea nici nu mai am putere pentru moment să fac ceva Mi s-a spus că atunci când voi putea, peste un timp aș putea cere partaj Sper măcar să fie adevărat, iar dacă nu, nu-mi rămâne decât să o iau de la capăt, Ei sunt obișnuiți cu toate acestea, au cunoștința, el a mai trecut înainte printr-un divorț
aveti acte pe casa, e pe numele ambilor ? ati cumparat teren si ati construit sau cum ? ato terminat=o?
Pământul e al lui, casa e din temelie trecută pe numele la amândoi
Casa a fost ridicată de când suntem împreună, iar actele sunt pe numele la amândoi, din temelie iar eu am dovezi prin western union, de suma totală trimisă în acești ani

Alte discuții în legătură

Partaj dupa divort maria78na maria78na Am fost casatorita din 2002 pana in 2012 cand am divortat.Pana in anul 2005 am locuit cu chirie,iar in 2005 am cumparat 380 m de pamant pe care se afla si o ... (vezi toată discuția)
Partaj nycoletta2008 nycoletta2008 Buna ziua ! Va rog, daca ma poate ajuta cineva, vreau sa introduc actiunea de partaj si nu stiu daca o sa-mi cheltui banii degeaba. Am construit casa in anul ... (vezi toată discuția)
Partaj concubinaj ContSters215829 ContSters215829 nedivortat,traiesc in concubinaj de11 ani,acum vrea partaj.Locuinta 50&50 %,doua autoturisme pe numele meu,rate pt unul pana in 2014,celalalt imprumut pt nevoi ... (vezi toată discuția)