avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 763 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Declarație primire preț solicitată la vânzarea ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Declarație primire preț solicitată la vânzarea unui imobil cumpărat prin credit ipotecar, achitat în întregime

Bună ziua,

Vă rog să mă lămuriți de ce e necesară declarația de primire a prețului la vânzarea unui apartament cu credit ipotecar, pe care proprietarul l-a achitat în întregime și a cărui ipotecă este radiată din Cartea funciară.

În această situație sunt părinții mei, acum vânzători. Notarul la care au vrut să facă actele de vânzare-cumpărare le-a cerut declarația celui de la care au cumpărat că a primit toți banii, deși din dosarul cu actele și documentele pe care le-au (inclusiv cele de la bancă) reiese clar că nu poate fi vorba de plată fragmentată sau ceva asemănător.

Nu sunt străină de domeniul juridic, (cred că) știu când e nevoie de declarație, dar nu am reușit să găsesc logica acestei cerințe în situația lor. Ipoteca radiată și extrasul de CF liber de sarcini nu sunt suficiente? Nu au cum să mai dea de vânzător, e un apartament găsit printr-o agenție imobiliară.

Mulțumesc.
Ultima modificare: Joi, 18 Iunie 2020
Emilika40, utilizator
Asadar rezultatul real al elasticitatii mintii este de 1 notar din 3, adica 33,(3)%. Cam putin pentru genul asta de ocupatie...
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util

sadrian a scris:

Asadar rezultatul real al elasticitatii mintii este de 1 notar din 3, adica 33,(3)%. Cam putin pentru genul asta de ocupatie...


Spus mai direct, e nasol ca se verifica actele. In caz de vreun litigiu, tot notarul e de vina ca nu si-a facut treaba si a fost mana in mana cu vânzătorul.
Cum o dai, nu e bine.
Notarul ideal e cel pe ștampila căruia ne facem treaba, care nu pune intrebari, lucrează moca și la nevoie e țap ispășitor.
Ultima modificare: Miercuri, 24 Iunie 2020
raluk0207, utilizator
Evident că e foarte bine când notarul verifică temeinic actele, însă când extrasul de CF arată un imobil liber de sarcini, care a făcut obiectul unui credit imobiliar ipotecar finalizat, e practic imposibil ca vânzătorul să nu-și fi primit banii de la bancă. Despre asta e vorba.
Eu nu generalizam, ar fi bine să n-o faceți nici dvs. pentru că n-am deschis topicul ca să ironizez profesia.
Nu inseamna neapărat asta.
Este posibil ca vânzătorul să fi renunțat la dreptul de ipoteca legală pentru restul de plata si cu toate acestea să nu își fi primit banii.
În atare situație este evident că nefiind notată și ipoteca in favoarea vânzătorului, nu apare aceasta sarcina in extrasul de carte funciară.
La modul general ziceți, da? Pentru că într-adevăr este posibilă situația pe care o descrieți.

Eu mă refer strict la această situație, când nu avea cum să fie notată ipoteca în favoarea vânzătorului... Vânzătorul și-a primit banii de la bancă, toți, în momentul în care s-a semnat contractul. Banca a fost creditorul în favoarea căruia a fost notată ipoteca până au terminat de achitat creditul. Și tot banca a dat declarația de radiere ipotecă. Într-un extras de carte funciară in extenso asta se vede, nu e suficient, totuși?

Alte discuții în legătură

Pact comisoriu de grad iv GeorgianaG GeorgianaG Buna ziua, va solicit un punct de vedere, eventual o solutie la urmatoarea situatie: in 2003 am achizitionat prin credit ipotecar un apartament. In actul ... (vezi toată discuția)
Buna seara se poate face un contract vânzare cumpărare direct ... Bbnn Bbnn Buna seara se poate face un contract vânzare cumpărare direct propietar cu credit ipotecar adică sa ii plătesc lui suma lunar si fără sa dau nici un ... (vezi toată discuția)
Apartament platit integral receptionat cu ipoteca!? ncis ncis Am cumparat un apartament de la dezvoltator(Sido Union), In contractul de vanzare notarul specifica faptul ca eu cumparatorul voi plati vanzatorului, pretul ... (vezi toată discuția)