Intra-adevar, exista Art.650 din NCC care specifica posibilitatea de atribuire exclusiva de spatii comuna prin aprobarea a 2/3 dintre coproprietari:
coproprietarii își pot atribui în folosință exclusivă părțile comune (partaj de folosință), dar – în toate cazurile – fără ca prin aceasta să lezeze drepturile celorlalți coproprietari.
Legea asociatiilor de proprietari merge mai departe si spune despre schimbarea posibilitatea de schimbare a destinatiei unui spatiu comun, care se face conform Art. 36:
a)
numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari;
b) numai dacă prin aceasta nu se împiedică folosirea în condiții normale a condominiului de către toți proprietarii;
c)
în baza acordului în scris al tuturor proprietarilor din condominiu;
d) după obținerea prealabilă a acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare prevăzute de legislația în vigoare, emise în condițiile legii de instituțiile/autoritățile abilitate în acest sens.
Nu e foarte clar care dintre cele 2 articole are prioritate de aplicare, cert este in cazul meu ca in bloc exista asociatie de proprietari iar Legea Asociatiilor de Proprietari este mai specifica in acest caz.