Cum se poate contesta inregistrarea din Cartea de Munca daca nu corespunde cu realitatea?
E vorba despre faptul ca in Cartea de Munca o perioada apreciabila inainte de 1989 am fost detasat permanent la 400 km distanta de casa in santier de constructii si montaj utilaje, abuziv, numai pe baza de ordine de deplasare. Desi societatea exista si acum, a avut arhiva, acum spune ca nu mai are nimic din documente justificative cu care sa reconstitui perioada, precum state de plata, condica de prezenta, registru cu ordine de deplasare, deconturi de cheltuieli de deplasare si diurna, etc.
Daca vreti, eu va postez un email de acum cativa ani, 2 sau 3, in care imi spune ca nu mai sunt state de plata. caut.
Buna dimineata,
Raspunsul la email-urile dumneavoastra din ianuarie 2018, v-a fost formulat si transmis, cu posta, la domiciliu.
Legat de modificarea legii pensiilor si/sau adoptarea unei noi legi, pana la publicarea acestora/acesteia in Monitorul Oficial, propunerile legislative nu constituie cadru legal. In masura in care putem elibera adeverinte cu ore suplimentare, acord global, etc, o vom face, cu conditia sa existe in arhiva societatii aceste informatii. Din pacate, la personalul tesa si regie, ele aproape ca nu exista (foarte multi ani, statele de plata sunt state pe calculator, unde nu se regasesc decat resturile de plata).
Nu ne face placere sa intram in conflict cu fosti angajati ai societatii insa nici nu putem elibera adeverinte fara existenta documentelor in arhiva.