dandanaua a scris:
Y poate cere in instanta sa se constate nulitatea absoluta a contractului de v-c, pe motiv ca vanzatorii au fost de rea-credinta, incercand in acest mod sa se sustraga de la executarea silita, ca si pentru faptul ca aceasta conventie are o cauza nelicita(sustragerea de la executare, în condiţiile in care gajeasera cu bunul in chitanta de imprumut).Inca ceva: in timpul casatoriei, sotii nu raspuns solidar si pentru datorii? De ce ar fi necesara o separatie de patrimonii, in conditiile in care imprumutul s-a facut, ce-i drept, de unul dintre soti, dar in timpul casatoriei.
Fiind vorba despre carti funciare se aplica regulile speciale din Legea nr. 7/1996.
Potrivit art. 31 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 daca in cartea funciara nu era notata nici o actiune ori din titlul transmitatorului sau din cuprinsul CF nu rezulta vreo neconcordanta dobanditorul este considerat de buna credinta. "Dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală. "
Consecinta acestui text este ca prezumtia de buna-credinta relativa se transforma - odata ce nu s-a notat nimic in CF ori nu apar nici un fel de neconcordante -
intr-una absoluta care nu mai poate fi indepartata cu nici un mijloc de proba. Aceasta este o chestiune care tine de esenta publicitatii imobiliare.
Problema nu este de a dovedi ca vanzatorii erau de rea credinta ... asta este evident, ci trebuie facuta dovada ca dobanditorul este si el de rea credinta, ceea ce este imposibil de facut in alte conditii decat cele aratate mai sus.
Ca urmare daca acea conventie sub semnatura privata nu a fost notata in CF dobanditoarea este prezumta in mod absolut ca fiind de buna credinta iar contractul de vanzare cumpararea ramane valabil incheiat.