avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 882 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Bună ziua! Mi-a fost reținut permisul pe motiv ca am ...
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Bună ziua! Mi-a fost reținut permisul pe motiv ca am trecut ...

Bună ziua! Mi-a fost reținut permisul pe motiv ca am trecut pe rosu.Sunt sigur ca nu e adevărat, aveam și alta masina in fata mea.Am fost oprit în fata unui magazin de un polițist care sustine ca m-a văzut trecând pe rosu.Doresc sa fac contestatie ptr ca sunt si camere care pot dovedi. Înregistrarile se sterg dupa o luna.Am șansă să câștig? Mulțumesc anticipat!
Bună ziua ! Rubrica a ramas goala. Doar filmarile pot dovedi nevinovăția.Multumesc ptr răspuns!
1 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util


Cabinet de avocat Liliana Grădinaru a scris:


Faptul ca un contravenient isi arata dezacordul ulterior saua concomitent cu incheierea PV are aceeasi valoare pentru instanta. Dezacordul lui nu este proba in niciun caz.


În mod logic, obiecțiile formulate în cadrul procesului-verbal ar trebui să aibă o valoare juridică superioară, altfel existența acelei rubrici și scopul său ar fi lipsite de sens.

Din moment ce procesul-verbal este un act administrativ, el beneficiază de prezumția de legalitate și veridicitate, fapt care presupune că cele consemnate de agentul constatator sunt considerate adevărate până la proba contrară. În consecință, sarcina de a dovedi contrariul revine contravenientului. Totodată, deoarece în procesul-verbal există o rubrică special destinată persoanei sancționate, orice obiecții formulate și consemnate în acel loc devin parte integrantă a documentului oficial și, în mod logic, ar trebui să se bucure de aceeași prezumție de veridicitate. Astfel, instanța nu poate ignora obiecțiile doar pentru că ele contrazic afirmațiile agentului, iar dacă în același proces-verbal apar două versiuni ale aceleiași situații, se naște un dubiu rezonabil ce obligă judecătorul să solicite probe suplimentare.

Prin urmare, obiecțiile formulate pe loc, chiar în conținutul procesului-verbal, au o forță juridică mai mare decât cele prezentate ulterior, deoarece în acea a doua situație „dubiul rezonabil” trebuie susținut prin noi dovezi, a căror furnizare cade exclusiv în sarcina contravenientului.

Pe de altă parte, dacă agentul nu i-a comunicat contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni, acest aspect poate constitui un motiv pentru nulitatea relativă a procesului-verbal, întrucât i-a fost afectat dreptul la apărare. Astfel, prin lăsarea rubricii „Mentiuni” necompletate și prin omiterea menționării faptului că persoana sancționată nu a formulat obiecțiuni, se creează un dubiu rezonabil cu privire la respectarea obligației agentului de a informa contravenientul despre dreptul său de a face obiecțiuni în cadrul procesului-verbal.
În aceste condiții, contravenientul poate solicita instanței:
A)Constatarea nulității relative a procesului-verbal, întrucât nerespectarea procedurii i-a afectat dreptul la apărare.
B) Obligarea autorității emitente (poliției) să demonstreze că acest drept i-a fost respectat în momentul întocmirii procesului-verbal.
C) Luarea în considerare a obiecțiunii formulate ulterior, conform căreia nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului și, în consecință, obligarea poliției să prezinte probe obiective care să susțină temeinicia sancțiunii aplicate.
5 din 7 utilizatori consideră
acest răspuns util
Nu am timp sa combat atatea scrieri, lucrurile nu stau asa dpdv juridic. Rubrica mentiuni are un rol, dar nu sa faca probe in instanta. Nu exista valoare superioara a observatiilor in PV si existenta lor nu rastoarna sarcina probei in niciun caz. Nu exista dubii rezonabile in dreptul romanesc. Nu stiu de unde sunt scoase solutiile, fie sunt sintetizate cu IA, fie aproximate de cineva cu tangente, dar fara legatura concreta cu ce inseamna un act administrativ sanctionator. Instanta nu poate obliga una dintre parti sa isi faca aparari.
Ultima modificare: Marți, 4 Martie 2025
Cabinet de avocat Liliana Grădinaru, Avocat
2 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util

Cabinet de avocat Liliana Grădinaru a scris:

Nu exista valoare superioara a observatiilor in PV si existenta lor nu rastoarna sarcina probei in niciun caz. Nu exista dubii rezonabile in dreptul romanesc.


Cum puteți susține că obiecțiunile înscrise în rubrica „alte mențiuni” nu au valoare superioara, dacă sunt formulate în cadrul procesului-verbal? Nu ar avea nicio logică să se prevadă o astfel de rubrică în procesul-verbal și, mai mult decât atât, agentul constatator să fie obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni în momentul întocmirii actului de constatare. Mai mult, dacă acest drept nu este adus la cunoștința contravenientului, procesul-verbal riscă să fie anulat. Care ar fi justificarea anulării, dacă, oricum, nu există nicio diferență între formularea obiecțiunilor în procesul-verbal și invocarea acestora ulterior, printr-o plângere contravențională?

Singura concluzie logică este că obiecțiunile formulate în rubrica „Alte mențiuni” au o valoare juridică superioară celor formulate ulterior. Din acest motiv, omisiunea agentului constatator de a informa contravenientul cu privire la acest drept poate atrage anularea procesului-verbal. Pentru ca această omisiune poate afecta în mod negativ dreptul contravenientului de a se apăra în cadrul procesului.

Articolul 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 ajută la respectarea dreptului contravenientului la un proces echitabil, conferit de art. 21 alin. (3) din Constituția României. Prin această prevedere se garantează transparența actului administrativ și se previn, cu rigoare, eventualele abuzuri comise de autorități.

Articolul. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 “ În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”

Cabinet de avocat Liliana Grădinaru a scris:

Rubrica mentiuni are un rol, dar nu sa faca probe in instanta.


Rubrica „Mențiuni” este parte integrantă a procesului-verbal. Procesul-verbal constituie un mijloc de probă, nu rubrica in sine. Dacă ați întreprins o acțiune de plângere contravențională, sunteti familiarizata cu răspunsul tipic formulat de către organele de poliție în întâmpinare, care invocă prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal. De multe ori, procesul-verbal reprezintă și singura probă pe care o invocă în fața instanței.

Rubrica „alte mențiuni”, completată cu obiecțiunile contravenientului, are rolul de a asigura un echilibru în cadrul procesului-verbal între constatările agentului constatator și susținerile contravenientului. În consecință, obiecțiunile formulate de contravenient în cuprinsul procesului-verbal ar trebui să beneficieze de aceeași prezumție de veridicitate ca și constatările realizate în mod unilateral de către agentul constatator.

Cabinet de avocat Liliana Grădinaru a scris:

Instanta nu poate obliga una dintre parti sa isi faca aparari..


Bineînțeles, instanța nu poate obliga niciuna dintre părți să își formuleze apărări. Cu toate acestea, la solicitarea uneia dintre părți, instanța poate dispune administrarea de probe necesare pentru clarificarea situației de fapt, în scopul soluționării cauzei în mod echitabil și în conformitate cu principiul aflării adevărului.

Astfel, dacă procesul-verbal, în urma obiecțiunilor, cuprinde două versiuni ale aceleiași situații de fapt, în mod normal, la cererea petentului, instanța ar trebui să solicite probe suplimentare pentru clarificarea situației de fapt și pentru a determina pe ce probe s-a bazat constatarea. În absența unor astfel de probe, orice dubiu trebuie interpretat în favoarea contravenientului, în conformitate cu principiul in dubio pro reo.

Deși acest principiu este consacrat în dreptul penal, regulile de interpretare favorabilă persoanei, atunci când există dubii, se regăsesc și în dreptul contravențional românesc. Nu văd cum s-ar putea asigura un proces echitabil fără aplicarea principiului in dubio pro reo și în dreptul contravențional. Acest principiu nu reprezintă doar o garanție specifică dreptului penal, ci și o expresie a echității procesuale, menită să protejeze persoana acuzată de aplicarea arbitrară a sancțiunilor.

Cabinet de avocat Liliana Grădinaru a scris:

Nu stiu de unde sunt scoase solutiile, fie sunt sintetizate cu IA, fie aproximate de cineva cu tangente, dar fara legatura concreta cu ce inseamna un act administrativ sanctionator.

Țin să vă informez că mi-a luat trei ore să mă documentez, să formulez și să reformulez acest răspuns. Prin urmare, un argument de tipul „Nu am timp să combat atâtea scrieri, lucrurile nu stau așa din punct de vedere juridic” nu poate fi considerat convingător. Dacă într-adevăr sunteți sigura de afirmațiile dumneavoastră, nu cred că ar fi dificil să formulați unul sau două argumente clare. Cu siguranță, acest lucru nu ar necesita atât de mult timp pe cât mi-a fost necesar mie pentru elaborarea acestui răspuns.

Ultima modificare: Miercuri, 5 Martie 2025
Instructor auto Mircea Crisan, utilizator
2 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Discutia asta in contradictoriu nu ajuta useri de pe forum. Daca stau sa va conbtraargumentez aici, alti useri pierd sfaturi utile. Regret, nu pot, cum v-am spus, eu nu am nici 3 ore, nici 30 de minute sa va scriu. Nu va pot da argumente pentru ca sunt tehnice, ar trebui sa vi le explic... dureaza. Multumesc pentru intelegere.
O opinie juridica scrisa presupune multa munca.

Inteleg ca v-ati documentat si este de apreciat, daca insa nu mentineti o deschidere, va puteti documenta ca sa va convingeti ca aveti dv. dreptate. Dupa cum stiti, gasim argumente si pro si contra, depinde ce sunteti inclinat sa vedeti. Este ok sa nu ma credeti, eu nu pot preda teorii generale de drept ca sa invat exact cum se interpreteaza legile. Ca nu am invatat la scoala numarul de articol si sa citesc propozitiile scrise in legi, ci cum anume se interpreteaza prin baza unor principii si tipuri de interpretare, cea teleologica fiind cea mai greu de inteles pentru nonjuristi.

Ganditi-va ca am invatat 3 ore pentru fiecare seminar de Procedura civila, 4 ore pentru fiecare seminar de Drept penal si in ultimii aproape 20 de ani de avocatura, am facut cursuri despre cum se interpreteaza legea contraventionala (care pare eminamente civila in legislatia romana) vazuta din prisma Drepturilor omului, cum se aplica principii de Drept penal in Contraventional si cum se contrabalanseaza el cu principii diferite despre actul administrativ - contraventional. Nu este un act administrativ normal, sa spun asa neprofesional, el nu se ataca la aceeasi instanta ca actul administrativ cf. legii 554 si nici nu are aceleasi nulitati.
In esenta, semnatura contravenientului este irelecvanta, el fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual. CCR zicea inca inainte de a adera la UE ca este un act administrativ de constatare, constatare a agentului constatator, nu a contravenientului, fiind unilateral (desi, vedeti, si contravenientul are loc de semnatura, cele scrise in act nu fac dovada celor constatate de contravenient, el nu are niciun rol constatator).

Gasiti cateva materiale pe siteul inm-lex.ro despre pv de constatare a contraventiilor. Sunt atatea chestiuni incidente incat, daca nu le-ai vazut, interpretat, combatut sau sustinut de zeci de ori ca sa ajungi sa le interiorizezi, nu pot fi intelese doar din citirea unor texte de lege.

Felicitari pentru efort, stima pentru asta.
Ultima modificare: Miercuri, 5 Martie 2025
Cabinet de avocat Liliana Grădinaru, Avocat

Alte discuții în legătură

Suspendare permis de conducere dolce_2001 dolce_2001 Buna seara,as dori sa va cer parerea despre cum ar trebui sa procedez in urmatorul caz: La data de 11.10.2010 venind dinspre Soseaua Mihai Bravu ,cand am ... (vezi toată discuția)
Suspendarea permisului pentru trecerea pe culoarea rosie a semaforului Sinziana_brj Sinziana_brj Buna sa va fie ziua! cunoaste cineva care este procedura sau dupa ce anume se ghideaza agentii rutieri atunci cand opresc un autoturism pt ca ar fi trecut pe ... (vezi toată discuția)
Nr inmatriculare completat gresit pe pv wxywxywxy wxywxywxy am si eu nevoie de sfatul vostru,vinei pe 29,05,2009 veneam pe Iuliu Maniu dinspre Apaca catre Cotroceni si la intersectia cu Bdul Geniului erau 2 garcea care ... (vezi toată discuția)