pot sa-mi vad copilul,fara a fi obligat sa "inghit "prezenta fostei mele sotii?

Va apreciez,domnule Kennso,pentru faptul ca ati hotarat sa va cresteti copilul si sa il iubiti fara a cere niciun ajutor material,ci doar daca acesta vine de la sine.Cred ca sunteti un exemplu si va felicit din toata inima pentru curaj,tarie,increderea in sine,pt tot si mai ales pt poza in care apar doi copii minunati si cu zambetul pe buze,care,sincer va spun ca mi-au infrumusetat ziua.As fi cel mai fericit om de pe pamant sa vad zambetul pe fata tuturor copiilor!!!!:)

stimata doamna Liliana. sunt divortat din decembrie 2009. am lasat o fetita in tara de 2 ani si jumatate. platesc pensie alimentara de doar 150 lei pe luna. pana in aceasta luna am trimis mai multi bani decat prevede instanta, am trimis un colet plin cu haine cu jucarii si peste o saptamana vin in tara sa-mi vad fetita. mama ei, din discutiile pe care le-am purtat telefonic mi-am dat seama ca nu ma mai suporta fiindca se tot vaita intr-una ca nu are bani sa plateasca ratele la masina pe care pana anul trecut eu le-am achitat si nu mai are bani pt mancare la fetita. cu toate acestea indiferent cate injurii imi aduce mie eu ii vorbesc frumos si ii trimit bani in continuare. de ce? fiindca este mama copilului meu si in al doilea rand inteleg foarte bine cat de greu este pt o mama sa creasca de una singura un copil. multi nu stiu cat de greu este sa nasti un copil, cat de greu este in acea perioada de dupa nastere, cum este sa alaptezi un copil, cum sa-i faci prima data baie, cum sa-l legeni sa adoarma, etc. asa suntem noi barbatii ne place mai mult sa lasam femeile acasa cu copii sa se descurce cum pot iar noi sa ne ducem cu colegii sa vedem nu stiu ce meci la o bere. in mare parte va dau dreptate sa ma ierte toti barbatii dar pe pe de alta parte incercati la un moment dat sa va puneti si in locul nostru al barbatilor. e greu pt un tata care a muncit pe toata perioada relatiei si a casniciei si a investit ceva bani acolo sa-si vada toata osteneala dusa pe apa sambetei si mai mult decat atat sa nu-si mai vada propriul copil decat o data pe luna. va rog sa ma credeti ca este foarte greu si pt noi. parerea mea este ca oricat de ¨apasatoare¨ ar fi pensia alimentara ar trebui sa ne gandim sau sa avem incredere ca mama copilului nostru ii va folosi numai si numai in beneficiul copilului si ca ar trebui ca fiecare dintre noi ¨divortatii¨sa discutam foarte serios cand este vorba de cresterea si educatia copilului nostru. daca nu sa ne ierte Dumnezeu pt faptele noastre.

ionescu mitica a scris:

Va apreciez,domnule Kennso,pentru faptul ca ati hotarat sa va cresteti copilul si sa il iubiti fara a cere niciun ajutor material,ci doar daca acesta vine de la sine.Cred ca sunteti un exemplu si va felicit din toata inima pentru curaj,tarie,increderea in sine,pt tot si mai ales pt poza in care apar doi copii minunati si cu zambetul pe buze,care,sincer va spun ca mi-au infrumusetat ziua.As fi cel mai fericit om de pe pamant sa vad zambetul pe fata tuturor copiilor!!!!:)

Va multumesc si sper sa nu treaca nimeni prin probleme de acest gen, credeti-ma ca sustin ca in probleme de acest gen ar trebui sa se implice psihologi de la protectia copilului, care sa asculte si parintii, dar si copilul (insa pragmatic). Trebuie implicati ambii parinti cu adevarat pentru interesul copilului, caci vedeti, lipsa de reactie a autoritatilor naste adevarate conflicte intre fostii soti , dar, care se rasfrang, pana la urma, asupra copilului si aceasta nu este deloc bine pentru psihicul copilului. Pentru ce postez ? Pentru ca din cauza ca sunt foarte multi tati care dupa ce s-au despartit de sotie se despart si de copii, preferand sa-si vada de viata lor, asazisa ,libera. Dar pentru acestia platesc altii, mai putini la numar si care chiar daca au dreptate, justitia gandeste ca si acestia sunt ca ceilalti.
Nu cerem decat implicare cu adevarat, nu sunt misogin ca sa cred ca numai femeile sunt de vina, insa din ceea ce mi sa intamplat mie si altora cu care am stat de vorba, prin faptul ca probe detinute de tati nu au valoare in fata judecatorilor, insa aceleasi probe insa, aduse de mama au o valoare foarte semnificativa in fata justitiei, m-au facut sa cred ca in acest moment este o lipsa de respect fata de noi toti, pentru ca legile le facem noi si pentru noi (asta cred ca este doar declarativ) si ca nu suntem informati corect in ceea ce priveste aceste spete (se invoca dreptul natural de catre judecatori). Cati stiu despre acest principiu??? Se spune undeva? Se mai spune undeva ca daca mama nu este dovedita: NEBUNA, PLECATA si nu stie nimeni de ea, etc. (cazuri speciale, dealtfel), Tatal nu poate castiga? Sa-mi dea cineva exemplu cand un tata a castigat o speta cu minor intre 3 - 9 ani dar pe alte motive....
Eu unul nu am gasit si ceea ce vede-ti dvs. in avatarul meu este un moment fericit, pentru ca, de fapt, chiar daca ei sunt frati (numai de tata), au vieti diferite si baietelul este cumplit de nefericit cand trebuie sa se desparta de surioara sa, de mine sau chiar de actuala mea sotie, pentru ca fosta mea....nu are o legatura afectiva cu copilul, chiar daca ea l-a nascut si nu o doare ca copilul are si el nevoile sale si mai ales are nevoie de o MAMA, dar pe care nu o gaseste sa-i fie aproape in momentele grele...pt. ca e plecata (lucram la aceeasi firma si credeti-ma ca nu sta o zi intreaga la munca si nici program de noapte nu exista) si el sta cu bunica,pe care o mai doare un picior, o mana, ce sa-i mai faca ea micutului, are si asa destule pe cap... si uite asa alerg de colo pana colo sa vorbesc cu fosta, a cadem la intelegere si nu dpv. al pensiei ( 400 ron, pe care am dat-o fara sa-i reprosez fostei ceva,>>> aviz d-nei. Teodora77N) ci dpv. al copilului sa-i dam o educatie, sa aiba suport din partea noastra.......etc. Insa fosta nu si nu si credeti-ma ca nu sunt nici alcoolist nici infractor...nimic de rau, am o functie ok, o sotie ok,eu am adus-o in firma si pe fosta, ce sa mai spun, ca din cauza orgoliului fostei imi interzice sa vad copilul si il iau numai pe programul de vizitare, insa cand il duc inapoi incepe calvarul (are 5 ani), ca nu vrea sa se intoarca, ca acolo nu e casa lui, ca acolo nu este IUBIT, ei nici macar nu ii zice mama, o striga..RODICOOO!! si toate aceste se intampla de cand am plecat din casa ei si copilul avea 2 ani, de fapt a plecat si ea la parintii ei, sub pretextul ca renoveaza garsoniera, insa de fapt eu treceam printr-o perioada foarte grea (abia ma angajasem) si ea hotarase ca eu castig foarte putin pentru pretentiile ei
Ei ce relatie si-a facut ea cu copilul??? Si crede-ti ca ea a inteles??? Unde nu este intelegere exista un mare pericol pentru copil. De aceea zic ca m-as multumi numai sa am copilul langa mine si sa-i fie lui bine, caci de acea suntem parinti, nu sa cersim pensii (sau sa fugim...) ci sa ne implicam in viata copiilor nostrii si sa le facem viata fericita, caci daca s-ar intampla o tragedie intr-o familie normala si decedeaza unul dintre soti, va duce-ti la cimitir, sau unde, sa cereti pensie???, sau incercati sa va descurcati pt. binele copilului.....?

Domnule danielstoica77, ati avut una dintre cele mai frumoase atitudini, mi-a placut in mod deosebit si pser ca o puteti pastra intotdeauna pentru copilul dv.
Sunt numai curioasa ce anume v-a determinat sa lasati sa se inteleaga ca nu m-am pus in locul dv.?

Domnule KENNSO, daca atitudinea asta din ultimele randuri a reiesit macar pe sfert in instanta... niciun jude normal nu ar incredinta copilul unui parinte atat de centrat pe el...
Nu conteaza unde sta copilul, pentru lege conteaza sa-i fie bine; pt. dv. conteaza sa stea cu dv. si ii e bine... atitudinea asta dauneaza intr-o instanta.
Cunosc spete in care parintele cu o astfel de atitudine a fost dezavantajat din acest singur motiv... asta si atat.
Sa spuneti ca doriti sa fiti considerat ca mort in privinta pensiei... sa puneti problema pensiei raportata la mama cand ea NU ESTE PENTRU MAMA...
Depinde din ce cauze moare tatal si in ce conditii... in functie de asta ne putem adresa partii vinovate, statului pentru pensie... sigur ca exista variante.
Dar sa puneti problema in note atat de negre... cu atata incrancenare...

daca s-ar intampla o tragedie intr-o familie normala si decedeaza unul dintre soti, va duce-ti la cimitir, sau unde, sa cereti pensie???, sau incercati sa va descurcati pt. binele copilului.....?

Dar unde se duce copiljul, v-ati intrebat? Despre el vorbim, toata propozitia e despre copil si se invarte numai in jurul lui... el unde se duce sa ceara o rochita noua sau o pereche de adidasi... asa se pune problema, ce va face copilul, nu unde va merge unul dintre soti.
Incrancenarea, frustrarea nu ajuta la nimic.
Sunt copii care preiau starea parintelui si o transpun la ei; sunt nervosi cand acesta e nervos ori rad cand acesta e fericit. Starea aceasta de bine si impacat sau rau si nemultumit, nefericit continuu se transmite tuturor, familiei, celui de la asistenta sociala, judecatorului in sala...
Ei toti primesc starea asta negativa si, evident, incearca sa o respinga din start. Nu avantajeaza pe nimeni, duce la pierzanie... si-l nefericeste pe copil...
Pacat!

Cred ca ati interpretat gresit ceea ce am vrut sa scot in evidenta.....si anume ca atunci cand minorul ne este incredintat, ne asumam si raspunderea financiara fapt pentru care ar trebui sa demonstram ca suntem dezinteresati de faptul ca incredintarea lui ne-ar aduce foloase materiale noua si nu copilului....caci, precum este si cazul meu, copilul nu este dus la gradinita, are o alimentatie foarte incorecta si monotona, are carii in toata gura, are probleme de vorbire din cauza folosirii pana la 5 ani a suzetei si biberonului si in urma deselor plangeri cei de la protectia copilului au reusit sa-i impuna mamei sa renunte la suzeta si biberon, sa-l mai duca la gradinita si sa mearga la un logoped pt. corearea vorbirii, ca sa nu mai zic ca la anul copilul face 7 ani si trebuie sa mearga la scoala, insa el nu stie sa numere nici pana la 10.....Atunci de ce sta copilul meu acolo??? Pacat, este faptul ca mama nu colaboreaza...asta am dorit sa subliniez, in primul rand si pana la urma lupt, nu pentru mine ci pentru el, pentru interesul sau, caci merita o familie, o viata mai buna si linistita, iar in privinta starii negative, va inselati, as putea sa spun ca cel mic mi-o inoculeaza, deoarece, mai ales cand il duc dincolo cade intr-o stare de suparare si de plans, ca oricat l-as imbarbata si orice as face nu reusesc sa-l scot din ea. Si pana la urma nu-i nimic rau ca-mi iubesc copilul, ce trebuia sa spun in instanta ca nu-l iubesc si ca nu-mi pasa de el si de problemele pe care le are. Crede-ti ca daca i-ar fi fost bine nu m-as fi bucurat...Crede-ti ca as incerca sa despart un copil de mama lui, daca s-ar fi creat o legatura intre ei si daca copilul mi-ar cere sa stea la ea? Intr-un fel, vede-ti mai sunt si cazuri in care mama alimenteaza starile de nervozitate ale copilului, practic indepartarea copilului prin orice mijloace de mine, i-a inoculat lui o ura din care nu stiu cum va iesi ea, insa nici nu vrea, caci, credeti-ma sunt un om cu care se poate vorbi si las orice orgoliu, insa chiar nu imi doresc aceste stari de incordare, dar ea imi intoarce spatele si imi spune: ......Asa a hotarat legea, ca eu sa ma ocup de el, iar tu 2 zile la doua saptamani....asta cu toate ca nu sunt decazut din drepturile parintesti si am dreptul sa ma implic in cresterea si educarea lui...insa doar pe hartie, ca in rest... Acum ce sa spun, in speta care am avut-o eu, credeti-ma ca nu am venit cu sentimentalisme sau cu picanterii, ci sa mers strict pe dovezi de sanatate, de lipsa de educatie, de lucruri de acest gen...caci, asa este,aveti dreptate si atunci am lasat avocatul sa expuna cum crede el ca este bine. Ca am pierdut n-a fost vina lui, caci am fost informat de la inceput cu destinul ce avea sa fie, insa, eu cred si in acea sansa de 1%, macar credeam ca exista, insa....PACAT!!!! Pacat de justitie, de timp, de noi, de principii si nu in ultimul rand, Pacat de copilaria nefericita a copilului meu....:(