O recent intrată în vigoare hotărâre de Guvern aduce o serie de modificări referitoare la activitatea furnizorilor de servicii medicale care oferă îngrijiri paliative, care vor funcționa în formula actuală numai până la sfârșitul anului. Ulterior, aceștia vor trebui să se conformeze unor noi reguli, cu privire la care am discutat cu vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Larisa Mezinu - Bălan. Citește articolul
În cursul anului 2024, legislația din mai multe domenii, inclusiv cel al drepturilor pacienților, a suferit mai multe schimbări. De pildă, în 2024 au apărut normele care permit organizarea de caravane medicale pentru zonele în care pacienții au acces mai greu la doctori, s-a stabilit că se pot înființa centre de permanență, unde se pot primi îngrijiri în afara programului medicilor de familie, în mai multe localități, dar și că persoanele neasigurate pot beneficia de servicii medicale pentru diagnosticarea cancerului. Citește articolul
Pachetele de servicii medicale de stat oferite atât persoanelor asigurate, dar şi celor neasigurate, pentru anii 2021-2022 se aplică de la 1 iulie 2021. Potrivit unei hotărâri oficializate joi, termenul de aplicare a hotărârii ce conține aceste pachete de servicii medicale se prelungește până la 30 iunie 2023. Dacă nu ar fi fost prelungit acum, termenul de aplicare a pachetelor de servicii medicale ar fi expirat la sfârșitul lunii martie. Citește articolul
Legea sănătății a suferit mai multe modificări importante în 2022, una dintre ele permițând acum persoanelor neasigurate să beneficieze de asistență medicală în cabinetele medicilor de familie. Pentru a putea primi aceste servicii, cei ce nu sunt asigurați trebuie să se înscrie pe lista unui medic de familie, iar cei care sunt deja pe o astfel de listă, să se reînscrie sau să se treacă pe lista altui medic. Citește articolul
Dosarul electronic de sănătate (DES) a redevenit accesibil pacienţilor de puțină vreme, după ce Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au adus, din vară începând, o serie de modificări acestei platforme, potrivit unui comunicat de miercuri al autorităților. Deşi a fost implementat încă din 2015, dosarul electronic de sănătate a fost folosit cu intermitenţe de pacienţi şi instituţii din domeniul medical până în 2018 când a devenit permanent offline. Citește articolul
Cu ocazia Zilei europene pentru combaterea depresiei, vă prezentăm care sunt, conform pachetelor medicale de stat pentru anii 2021-2022, serviciile psihologice pe care cei care sunt asigurați în sistemul public de sănătate le pot primi. Printre ele se numără psihoterapia, consilierea psihologică, dar și de servicii de psihiatrie, precum și de îngrijiri paliative, cum ar fi asistența psihologică. Citește articolul
Contractul-cadru pentru serviciile medicale aferent anilor 2021-2022, stabilit în vară, cuprinde şi un pachet de prevenţie pentru cei cu vârsta de 40 de ani şi peste, care nu au afecţiuni cunoscute sau simptome, ce prevede consultaţii oferite de medicul de familie pentru evaluarea riscului, analizarea obiceiurilor de viaţă, precum şi monitorizare. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vrea acum, printr-un proiect de ordin pus joi în dezbatere, să completeze cadrul legal al măsurii, astfel încât aceasta să fie pe deplin aplicabilă. Conducerea CNAS a subliniat, la momentul introducerii măsurii ce-i vizează pe cei de peste 40 de ani, că decontările pentru astfel de servicii nu pot fi refuzate pe motiv că nu mai sunt bani, iar cei care se lovesc de acest răspuns ar trebui să sesizeze casele de sănătate. Citește articolul
Informaţii despre calitatea de asigurat, tipurile de pachete de servicii medicale de care pot beneficia persoanele asigurate la sănătate, dar și cele de care pot beneficia persoanele neasigurate, modalităţile de accesare a serviciilor pe fiecare domeniu de asistenţă medicală, drepturile şi obligaţiile asiguratului, detalii despre cardul național de sănătate și modalitatea de a intra în posesia sa, dar și informații privind măsurile pentru pacienții cu coronavirus se regăsesc în prima ediție a ghidului asiguratului, lansată vineri de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Citește articolul
Atât cei asigurați în sistemul de sănătate de stat, cât și cei care nu au asigurare pot beneficia, potrivit pachetelor medicale valabile pentru perioada 2021-2022, în mod gratuit, de anumite servicii medicale în ambulatoriu, adică fără internare, în clinicile de stat. Astfel, dacă persoanele neasigurate beneficiază doar de servicii medicale pentru situațiile de urgență medico-chirurgicală, de supravegherea și depistarea bolilor cu potențial endemoepidemic și de consultații pentru supravegherea evoluției sarcinii și lăuziei, persoanele asigurate se bucură de mai multe tipuri de servicii medicale oferite în mod gratuit în cadrul clinicilor de stat, fără spitalizare. Citește articolul
Așa cum apare în pachetele medicale valabile pentru perioada 2021-2022, atât cei asigurați în sistemul de sănătate de stat, cât și cei care nu au asigurare pot beneficia, în mod gratuit, de o serie de servicii de urgență. Mai exact, e vorba despre tratarea urgențelor în medicina primară, în ambulatoriu, în spitale, dar și de tratarea unor urgențe stomatologice. Citește articolul