Potrivit legislației rutiere din țara noastră, șoferii trebuie să se asigure, atunci când circulă cu o mașină pe drumurile publice, că în respectiva mașină se află o serie de obiecte. În lipsa acestora, șoferii care circulă pe drumurile din România ar putea primi amenzi de câteva sute de lei. Citește articolul
În contextul înmulțirii controalelor la transporturile de mașini la mâna a doua, care vin din alte țări ale Uniunii Europene, inspectorii antifraudă ai Fiscului au oferit românilor patru sfaturi de care să țină cont pentru a evita păcălelile. Acestea sunt incluse într-un comunicat de presă remis azi redacției noastre. Citește articolul
Șoferilor le este interzisă oprirea mașinii, în anumite situații. Se întâmplă astfel, de exemplu, atunci când circulația rutieră ar putea fi obstrucționată sau când alte activități, precum circulația pietonilor, ar putea fi afectate. Citește articolul
Amenzile contravenționale pot fi achitate pe jumătate într-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal, nu doar în 48 de ore, prevede un act normativ care se aplică începând de azi. Conform legislației în vigoare, persoanele amendate sunt încurajate să-și plătească mai repede amenzile prin stabilirea acestui termen ce permite achitarea a doar jumătate din minimul amenzii primite. Citește articolul
Staționarea unor vehicule este interzisă în anumite cazuri. Această interdicție variază în funcție de diverse criterii, cum ar fi siguranța și eficiența circulației pe drumurile publice sau neobstrucționarea altor activități. De asemenea, există anumite cazuri speciale de interzicere a staționării pe timp de noapte pentru anumite tipuri de vehicule. Citește articolul
Şoferii care depăşesc limitele legale de viteză riscă sancţiuni care pot varia de la o amendă minimă până la suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile. În plus, şoferii care circulă la limita dintre viteza regulamentară şi depăşirea ilegală a vitezei nu pot contesta sancţiunile în baza marjei de eroare a aparatelor radar. Citește articolul
În afară de amendare, șoferilor le poate fi suspendat permisul de conducere pentru încălcarea prevederilor Codului rutier. De asemenea, acumularea mai multor puncte de penalizare duce tot la suspendarea permisului auto. Citește articolul
În urma modificării, în urmă cu câțiva ani, a prevederilor Codului rutier, șoferii care circulă în țara noastră pot transporta minori doar dacă aceștia poartă centură de siguranță sau sunt transportanți într-un scaun special pentru copii. Citește articolul
Toate persoanele care se află într-o mașină aflată în deplasare, indiferent de locul pe care îl ocupă în mașină, sunt obligate să poarte centura de siguranță. Totuși, există și situații în care șoferii sau pasagerii sunt scutiți de purtarea centurii de siguranță, și anume în cazul unor afecțiuni medicale în care este contraindicată purtarea acesteia. Citește articolul
Șoferii care folosesc telefonul mobil sau camera pentru a face filmări vor risca o amendă de câteva sute de lei, potrivit unui proiect de act normativ înregistrat recent la Senat. În plus, dacă din cauza filmatului alte persoane sunt puse în pericol, șoferii vor risca să-și piardă permisul auto pentru trei luni. Citește articolul