Raportările în scop financiar-contabil și fiscal devin din ce în ce mai complexe și mai sofisticate. În contextul digitalizării continue și al direcției tot mai evidente înspre tehnologizare, și România a adoptat, în ultimii ani, măsuri pentru modernizarea sistemelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care vizează schimbul de informații în timp real între ANAF și contribuabili. Sunt, însă, sistemele contabile de gestiune utilizate de societăți pregătite pentru acest avans tehnologic? Sau sunt necesare investiții suplimentare atât din partea companiilor de tehnologie, cât și din partea contribuabililor pentru a ține pasul cu toate aceste noi modificări și cerințe legislative? Citește articolul
Raportarea fișierului SAF-T prin formularul 406 este, de departe, cea mai complexă și cea mai importantă obligație declarativă cu care s-au confruntat contribuabilii din România. Implementarea raportării SAF-T, în perioada 2022 - 2025, va sta la baza unor viitoare simplificări majore, dar declarația va fi și unul dintre principalele instrumente de identificare a neconformării. Având în vedere aceste chestiuni, contribuabilii nu se pot mulțumi cu o simplă implementare „de mântuială” a raportării, ci trebuie să-i acorde o importanță sporită prin măsuri adecvate pe termen lung. Citește articolul
În acest moment, mulți contribuabili din România deja sunt obligați să facă raportări lunare, trimestriale și anuale ale fișierului SAF-T, în conformitate cu calendarul de implementare stabilit de autorități. În aceste condiții, companiile ar trebui să se gândească serios la o organizare adecvată pe termen lung, iar unul dintre aspectele importante este reprezentat de verificarea și testarea declarațiilor 406 înainte de transmiterea lor către Fisc. Citește articolul
Implementarea fișierului SAF-T este doar începutul unui drum lung pentru companii, sunt de părere specialiștii. Practic, o dată cu începerea raportărilor obligatorii încep și provocările pe termen lung pentru societăți. De ce? Pentru că felul în care sunt întocmite declarațiile 406 se va reflecta în mod direct în relația cu inspectorii Fiscului - orice greșeli, lipsuri sau nepotriviri vor putea declanșa analize și controale ale autorităților. Totodată, trebuie acordată o atenție mare inclusiv schimbărilor interne, la nivelul afacerii, și schimbărilor legislative. Citește articolul
Documentația tehnică necesară companiilor pentru întocmirea și transmiterea fișierului SAF-T prin declarația 406 a fost republicată recent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). De principiu, fișierele au fost optimizate față de versiunea lor inițială. Citește articolul
Având în vedere complexitatea și importanța raportării SAF-T, este de așteptat ca firmele să aibă, pe termen lung, o relație mult mai strânsă cu reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), față de situația oricărei alte declarații fiscale. Ce înseamnă asta? De principiu, un proces continuu de identificare a problemelor, o comunicare constantă cu inspectorii ANAF și o urmărire atentă a gradului de risc al companiei. Citește articolul
Raportarea SAF-T va fi folosită de autoritățile fiscale pe termen lung, astfel că și companiile ar trebui să se gândească la măsuri adecvate pentru gestionarea acesteia. De exemplu, în privința sistemelor din care se extrag informațiile fiscal-contabile. Conform specialiștilor, soluția ideală ar trebui implementată în funcție de sistemele folosite acum și în funcție de specificul afacerii. Citește articolul
Perioada de grație pentru contribuabilii mijlocii, pentru primele raportări lunare și trimestriale ale fișierului SAF-T, s-a încheiat odată cu termenul de la finalul lunii iulie 2023. Asta înseamnă că firmele medii trebuiau să depună până atunci toate declarațiile 406 aferente perioadei ianuarie - iunie, dacă n-au făcut-o deja, altfel riscă de-acum amendarea. Iată cele mai importante informații de reținut în acest context. Citește articolul
Pentru firmele mijlocii, care sunt obligate, din 2023, să înceapă raportarea fișierului SAF-T prin intermediul declarației 406, perioada de grație se încheie, conform calendarului stabilit de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Astfel, cei cu obligația lunară de raportare și cei cu obligația trimestrială de raportare trebuie să depună declarațiile aferente perioadei ianuarie - iunie 2023 până la finalul lunii iulie, dacă nu vor să riște, cel puțin teoretic, amendarea. Citește articolul
Implementarea raportării SAF-T în România a intrat în a doua etapă la începutul acestui an, odată cu extinderea obligativității de raportare în acest sistem asupra contribuabililor mijlocii. La fel ca în cazul marilor contribuabili, societățile mijlocii beneficiază de o perioadă de grație de șase luni din momentul în care a intervenit obligația de depunere a declarațiilor fiscale în acest format, dar aceasta se apropie de final - ultima zi de raportare pentru perioada ianuarie-iunie 2023 este 31 iulie 2023. Ce trebuie să știe contribuabilii vizați, care nu au finalizat, încă, implementarea soluțiilor informatice necesare în acest scop? Citește articolul