Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), precum și întreprinderile mari, vor putea să ceară statului granturi de până la 500.000 de euro pentru a face investiții care să le ajute să-și eficientizeze afacerile din punct de vedere energetic, reiese dintr-un proiect de OUG inițiat joi de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Printre altele, banii vor fi pentru reabilitarea termică a clădirilor, schimbarea becurilor sau instalarea de panouri solare și prize pentru mașini electrice. Citește articolul
Persoanele cu vârsta de până la 40 de ani vor primi, în curând, comprimate cu iodură de potasiu, distribuția lor urmând a se face gratuit prin intermediul farmaciilor comunitare, în baza unei prescripții medicale, potrivit unui ordin oficializat joi. Pastilele cu iod vor fi distribuite în scop preventiv, administrarea lor urmând a se face doar în cazul unui incident nuclear și doar la indicațiile autorităților. Inițial, ministerul a propus ca distribuția pastilelor cu iod să se facă prin intermediul medicilor de familie, dar cei mai mulți dintre aceștia, respectiv aproape 90% dintre ei, nu au fost de acord, așa că autoritățile au venit acum cu o altă variantă. Citește articolul
Guvernul pregătește un nou mecanism prin care operatorii economici să poată cere amânarea ratelor la credite pentru până la nouă luni, dacă sunt afectați de criza actuală generată de războiul dus de Rusia în Ucraina, conform unui proiect de OUG inițiat luni de Ministerul Finanțelor. Astfel, de facilitate vor putea beneficia atât persoanele juridice, cât și PFA-urile, întreprinderile individuale sau familiale și profesioniștii. Citește articolul
Cei ce au dificultăți financiare în această perioadă, în care prețurile au crescut foarte mult, inclusiv la alimente și utilități, în contextul războiului din Ucraina, vor putea curând să amâne cu nouă luni plata ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate de bănci și instituții financiare nebancare (IFN) până la finalul lunii aprilie, potrivit unui proiect de ordonanță pus azi în dezbatere la Ministerul Finanțelor. De această măsură urmează să beneficieze persoanele fizice, cele fizice autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale, întreprinderile mici și mijlocii, profesiile liberale, dar și firmele. Citește articolul
Transportatorii rutieri de mărfuri și persoane care vor să ceară un ajutor de stat de până la 400.000 de euro, pentru combustibilul folosit în activitatea lor economică, vor putea să se înregistreze în platforma online a Autorității Rutiere Române (ARR) în perioada 27 iunie - 1 iulie 2022. Anunțul a fost făcut recent de ARR, înregistrarea în platformă fiind necesară pentru a putea depune apoi cererile. Citește articolul
Persoanele juridice ale căror fonduri sau resurse au fost înghețate pe fondul conflictului armat din Ucraina și care au fost astfel afectate economic semnificativ vor putea să obțină deblocarea fondurilor și resurselor cu o singură condiție: să accepte supravegherea statului, printr-un terț care va monitoriza și va avea acces la toate ședințele și documentele firmei și pe care va trebui să-l plătească cu cel puțin 10.000 de lei brut, conform unei recente ordonanțe de urgență. Citește articolul
Adoptarea noilor reglementări referitoare la exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, mai favorabile decât cele anterioare, pare să deblocheze investițiile pentru începerea efectivă a exploatării, cu beneficii pe multiple planuri: perspective de venituri suplimentare la buget, profituri pentru companii, crearea de noi locuri de muncă și apropierea de mult-discutata independență energetică a țării, dar majoritatea beneficiilor vor fi vizibile doar după ce gazul din zăcămintele offshore va ajunge pe piață. Citește articolul
Regulile fiscale din așa-numita Lege offshore se modifică, de sâmbătă, pentru a stimula companiile petroliere să exploateze gazele naturale din Marea Neagră și să reducă, astfel, dependența României de importul de gaze naturale. Legea dată în acest sens a fost oficializată aseară. Citește articolul
Transportatorii rutieri de mărfuri și persoane vor putea cere un ajutor de stat de până la 400.000 de euro pentru combustibilul folosit în activitatea lor economică, conform unui act normativ oficializat recent. Solicitările vor putea fi depuse începând din iulie 2022, pentru combustibilii achiziționați în trimestrul al doilea (începând cu 23 aprilie), platforma online pregătită în acest sens urmând să fie operațională pe final de iunie 2022, a anunțat Autoritatea Rutieră Română (ARR), entitatea care va gestiona cererile. Citește articolul
Doar anumiți producători, depozitari, procesatori și comercianți din domeniul agroalimentar vor fi obligați să raporteze la stat stocurile anumitor produse agricole și alimentare, conform unui proiect de OUG inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) care a fost ajustat față de forma apărută în dezbatere. Practic, vor fi excepțați comercianții și producătorii care au o activitate mai restrânsă, deși inițial autoritățile voiau să-i oblige și pe aceștia să facă raportarea. Cei care nu vor raporta datele vor risca amenzi cuprinse între 500.000 și un milion de lei, dar sancțiunile se vor putea aplica abia după trei luni de la oficializarea proiectului, față de termenul propus inițial de zece zile. Citește articolul