ACCES GRATUIT

Ce mai citim: Femeia, în mijlocul tuturor lepădărilor noastre de lume

"Cel mai frumos omagiu pe care-l poți aduce femeii este să te gândești la ea când nu mai ai nimic de pierdut", spunea Cioran în ultimele pagini din volumul său, Lacrimi și sfinți. În ultimele luni de zile, mi-au căzut în mână mai multe descrieri sublime la adresa femeii, măgulitoare, cele mai multe dintre ele, altele doar flatau prin complezență. Mi-a rămas în minte însă o pagină din volumul lui Cioran, care, fără să facă din femeie obiect de scriitură, o aduce în discuție incidental. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Oameni care dăruiesc

Valoarea lucrurilor pe care le facem, zi de zi, nu se măsoară în câștiguri materiale, care, oricât de generoase ar fi uneori, nu au nici puterea, nici farmecul, nici căldura unui simplu „mulțumesc”. Sunt oameni care au uitat să spună „mulțumesc”, oameni pentru care totul devine un dat, ceva firesc; „ești pus acolo să faci cutare sau cutare lucru, primești un salariu pentru asta și ți-ajunge, ce atâta gratitudine?”; oameni pentru care verbalizarea recunoștinței este uitată - dacă s-a învățat, totuși, cândva. Citește articolul

ACCES GRATUIT

30 de fragmente

Farmecul violent al unui spectacol de teatru

Am avut prilejul să fiu răvășită de multe spectacole de teatru în ultimii zece ani. Când cineva m-a întrebat ultima oară de ce prefer un spectacol proiecției unui film, am găsit că nu-mi pot nuanța nici după atâția ani și atâtea experiențe răspunsul, că a rămas același: făcând abstracție de sărăcia unui clișeu arhicunoscut, pentru nostalgici, ca mine, teatrul e o artă supremă - ieri, azi și mâine; e sentimentul unei trăiri irepetabile și galanteria unei prime experiențe, care nu pălește nici când ai prilejul să revezi un spectacol de mai multe ori. Citește articolul

ACCES GRATUIT

30 de fragmente

Să navighezi prin viață la cârma unei note, armonii

„Cum reușești? Cum faci să-ți treacă sau, dacă nu, măcar: cum faci să te ridici? De unde începi, de ce te-agăți, ce-ți spui, ce-ți faci ca să te simți din nou așa? Așa de bine, mereu, mereu”. Muzica, îi spun, dar mi-aș fi dorit să fie atât de simplu, să-i pot întinde o mână, acolo, departe, în hăul în care a căzut, să se urce pe-un solfegiu și să vadă iarăși lumea în culori, nu doar în negru și tonuri de gri. Fiecare dintre noi are un mecanism propriu de a se revendica în fața zilei de mâine, un alt motiv pentru care se ridică din patul în care angoasele, tristețile ori depresia ne-au țintuit. Citește articolul

ACCES GRATUIT

30 de fragmente

Lucrurile pe care ni le spunem ca să ne rănim

Să arunce cu piatra cel care niciodată, niciodată nu a spus ceva cu intenția mai mult sau mai puțin directă de a răni. Nu de cuvintele de ocară vorbesc aici, nu de propozițiile aruncate la întâmplare, în patima momentului, nu de vorbele ieșite fără de opreliști; de cele spuse ca să ajungă tocmai acolo unde dor mai mult. Citește articolul

ACCES GRATUIT

30 de fragmente

103, Boulevard Saint Germain: locul unde ar trebui să fim în fiece seară, dar nu suntem

În Orașul Luminilor, e foarte ușor să alegi o bodegă pe care s-o numești „a ta”, „a noastră”; în orice cartier, pentru orice buzunar, cu orice fel de companie, orice tapet, orice muzică, pentru snobi, pentru turiști, pentru iubitori de jazz sau rock, pentru fetele cu plasele doldora de scumpeturi, pentru gay, artiști sau corporatiști - în Paris e loc pentru toată lumea. Dar, mai ales, pentru cei care i se dedau cu totul, mintea și inimile deschise, visători, liberi de griji, gata să se întoarcă apoi, de unde au venit, mereu - altcineva. Citește articolul

ACCES GRATUIT

30 de fragmente

Aceste refuzuri care nu se uită

La 16 ani trecuți, colț cu 17, Eva își ia inima în dinți - cum a văzut în filmele acelea americane, din care, sigur-sigur, un strop de înțelepciune se poate desprinde măcar; se așează pe marginea de fotoliu, pe care o apucă între mâini, își drege vocea, își amintește că cel mai important lucru e sinceritatea, deși tot filmele au învățat-o asta, nu altcineva, și, fără niciun discurs pregătit, începe să spună ce are pe suflet, având tot timpul pe tavanul minții verbul A VREA. Citește articolul

ACCES GRATUIT

O educație pentru care banii n-au venit niciodată

Despre faimoasa sumă de 500 de euro și conturile pentru educație permanentă pentru copiii născuți din 2011 încoace nu s-a ales niciodată decât amânarea. O promisiune care n-a fost din start compatibilă cu bugetul de stat, dar pe care, rând pe rând, Guvernele care prindeau Crăciunul și începutul de An Nou la Palatul Victoria au tot amânat-o, când, mai bine, dintr-un minim realism, ar fi înlăturat-o din legislație cu totul. E deja o jenă sensibilă să tot anunți că, ce să vezi, nici anul ăsta nu dai bani. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Nu mai miroase teiul, ci dezamăgirea

Nu-mi amintesc niciun moment în care să-mi fi plăcut mirosul de tei; și, totuși, nu reușesc nici să ating cu privirea acel moment care mi-a așezat mirosul de tei pe raftul lucrurilor neplăcute. Prin urmare, când am pierdut capacitatea să-l mai simt, înfundată cu nasul în două căni de ceai pe care, din neatenție, nu am știut a le mai deosebi, ar fi trebuit să mă simt cel puțin împăcată cu rezultatul. Odată mirosul pierdut, una dintre cele mai comune manifestări ale covidului , cel puțin în rândul oamenilor din cercul meu care s-au îmbolnăvit, am pierdut și căpătat multe altele: încredere, răbdare, disperare și nesiguranță - nu neapărat în ordinea asta; dar, cel mai mult, sentimentul că am înțeles odată pentru totdeauna cine e acolo și cine nu. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Dreptatea mea, dreptatea ta, dreptatea lor și adevărul

Atunci când ceva sau cineva ne lezează drepturile sau nu-și respectă obligațiile, de cele mai multe ori auzim că ar fi bine să ne căutăm dreptatea în instanță. În același timp, chiar dacă dreptatea poate îmbrăca mai multe forme și adevărul este unul, modul în care privim acest adevăr poate schimba și decizia în privința dreptății. Citește articolul